“În 1945 era recunoscută, prețuită, celebră, avea 45 de ani și l-a cunoscut pe atunci pe debutantul Petru Dumitriu, autorul de mai târziu al răsunătoarei trilogii “Cronică de familie”. El avea 21 de ani și era înalt, frumos, elegant, inteligent și talentat. “Întâlnirea mea cu Petru Dumitriu, între multe întâlniri neobișnuite din viața mea, a fost poate cea mai ciudată. Oricât mi s-ar fi spus până atunci că sunt frumoasă, că arăt bine, mi-a trebuit în 1945 un imens curaj să-l accept lângă mine pe acest splendid bărbat, care avea cu 24 de ani mai puțin decât mine”, spune Henriette Yvonne Stahl, în consistenta carte de confesiuni realizată de autoare împreună cu Mihaela Cristea.

O putem privi, pe când era foarte tânără, întruchipată în memoria unui confrate şi a unui volum de evocări: “Pe Henriette Yvonne Stahl a adus-o Isaiia Răcăciuni la cenaclul lui Lovinescu. De cum a intrat în salon, apariţia ei ne-a amuţit pe toţi, de emoţie şi admiraţie. Era o apariţie strălucitoare, cu gâtul alb şi înalt de lebădă, cu nările înţepate cum spunea Mateiu Caragiale. Decolteul rochiei, de culoarea vişinei putrede, braţele goale dezvăluiau o carnaţie delicată, cu frăgezimi de crin imaculat. Spre uimirea şi încântarea ascultătorilor, această superbă apariţie feminină se dovedea şi o scriitoare de mari intensităţi psihologice şi de rafinaţii intelectuale.”( Ieronim Şerbu, “Vitrina cu amintiri”, Ed. Cartea Românească, 1973). ”

Ne-ar fi plăcut să fi scris noi despre ea, dar a făcut-o altcineva și chiar foarte bine. Așa încât vă invităm s-o (re)descoperiți mai jos pe cea care a avut o viață de Oscar, povestită de Clara Margineanu.

“Mama sa, Blanche-Alexandrine Boeuve, franţuzoaică get-beget, vine în România, în 1901, când Henriette avea 1 an. Tatăl său, Henri Stahl a scris şi publicat importante lucrări de stenografie, iar fratele viitoarei roman­ciere, Henri H. Stahl, a fost un sociolog de prestigiu.

Henriette Yvonne Stahl a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică şi joacă în spectacolul de absolvire, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Apariţia sa a fost salutată în paginile revistei Rampa, “un nou şi autentic talent”, “o halucinantă apariţie”, “o artistă a gestului”.

Înzestrările sale native au fost deci şlefuite de tehnici pedagogice. Profesorul său a fost renumitul actor Ion Livescu. Chiar dacă nu a urmat o carieră actoricească, Henriette Yvonne Stahl a ştiut să trăiască şi să-şi interpreteze frumos propria-i viaţă şi-a purtat destinul, până la capăt, cu expresivitate şi graţie. A înlocuit luminile rampei, reflectoarele, cu strălucirea stelelor ei norocoase.

DOI BĂRBAŢI CELEBRI

Mihail Sebastian o caracteriza în ziarul Rampa, din 1933: “Domnişoara Stahl vorbeşte cu o oarecare cruzime despre bărbaţi. O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, chiar în formele cele mai imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă, pe care nu le iartă, sunt mici semne de meschinărie, pe care le identifică; sunt inocente sau grave terori, pe care le suportă doar pentru plăcerea de a le observa”.

În viaţa Henriettei Yvone Stahl au fost doi bărbaţi celebri, amândoi scriitori de talent: Ion Vinea, alături de care a stat 14 ani, şi Petru Dumitriu, bărbat frumos, cu 24 de ani mai tânăr decât ea, cu care a convieţuit aproape 10 ani. După despărţirea oficială de Petru Dumitriu, acesta o vizita foarte des, doar aşa, pentru a sta de vorbă.

La opt luni după fuga din ţară a lui Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl a fost arestată şi interogată. Pentru că recunoscuse că ştia de programata fugă, a fost ameninţată cu acuzaţia de înaltă trădare de ţară. Inteligentă, calmă şi puternică a explicat că a preferat pentru ţară şi pentru conştiinţa ei un transfug, nu un sinucigaş, întrucât avea convingerea, că dacă fostul ei soţ nu ar fi reuşit să fugă, s-ar fi sinucis.

Citiți și Ce a fost între Henriette Yvonne Stahl și Panait Istrati

În timpul acelui an de puşcărie, printre ameninţări, terorizată de frica bătăii, când auzea noaptea urlete din alte celule şi era supravegheată şi când mergea la toaletă, a fost obligată să semneze că ea ar fi scris opera lui Petru Dumitriu. Mai târziu, Yvonne Stahl avea să declare: “De când lumea şi pământul se ştie că tot ce se spune în puşcărie nu are valoare”. (“Mihaela Cristea în dialog cu Henriette Yvonne Stahl”, Ed. Minerva, 1996). Dezminte faptul că ea i-ar fi scris opera, recunoscând însă că a avut o influenţă asupra începuturilor literare ale lui Petru Dumitriu.

Aveți întregul articol aici, pe Catchy.ro