Dinu Pillat: „Viața mea nu a fost, de fapt, trăită…”
Dinu Pillat
Dinu Pillat (19 noiembrie 1921 – 6 decembrie 1975) aparține acelei clase de scriitori pentru care biografia reprezintă osatura fundamentală a Operei, acea țesătură inextricabilă de fibre care hrănesc scrisul, ce devine astfel un „exercițiu de supraviețuire”, după cum se va și intitula una din cărțile sale.
Dinu Pillat, fiul poetului interbelic Ion Pillat și al pictoriței Maria Pillat și fratele Piei Pillat, a moștenit din familie talentul scriitoricesc și harul sensibilității creatoare. În anii 1940, a fost unul dintre asistenții profesorului George Călinescu la catedra de istoria literaturii române, alături de Adrian Marino, Ovidiu Papadima, Valeriu Ciobanu și Alexandru Piru. Arestat de regimul comunist în 1959, alături de Constantin Noica și un grup important de intelectuali, printre care Alexandru Paleologu, Arșavir Acterian, Nicolae Steinhardt, datorită implicării în cunoscutul proces „Noica-Pillat”. Dinu Pillat a trecut prin penitenciarele Jilava și Gherla. Aflăm că, întocmai „Ca şi ceilalţi 21, ei sunt consideraţi vinovaţi de magistraţi, pentru că se întâlniseră şi întreţinuseră „discuţii duşmănoase prin care se calomniau şi aduceau jigniri regimului pe baza ştirilor instigatoare transmise de posturile capitaliste”. La acest capăt de acuzare se adăugă cele individuale. În cazul lui Dinu Pillat, cel mai mare delict poartă numele „Aşteptând ceasul de apoi”. Un roman despre mişcarea legionară, pe care l-au citit mai mulţi scriitori şi critici literari şi din care autorul a lecturat câteva fragmente la celebrul cenaclu din casa lui Barbu Slătineanu. Romanul, bătut la maşină în două exemplare, este „arestat” şi el odată cu autorul. Destinele lor se despart pentru totdeauna în sala de judecată.”
Citiți întregul articol aici.
Fie că traduce din Rainer Maria Rilke, lucru care îl reconfortează sufletește datorită afinității sentimentale pe care o are cu poetul german, scrie ”Jurnal de adolescență”, pregătindu-se să devină romancier, sau publică la diferite reviste literare ale vremii articole care îi pun în evidență formația de critic și istoric literar, scriitorul nu are cum să nu iasă în evidență, pentru că e un înzestrat. Prin descendența nobilă, aristocratică, din familia Brătienilor și cea spirituală – fiu al poetului Ion Pillat, printr-o formație intelectuală superioară și rafinată, devine unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai ”generației de aur” din perioada interbelică, ceea ce îi aduce și un mare dezavantaj: e vânat de comuniști și încarcerat în 1958, trecând, împreună cu ceilalți intelectuali străluciți ai vremii, filozofi și literați (printre ei Alexandru Paleologu, Arșavir Acterian, Nicolae Steinhardt), printr-o perioadă de detenție la limita dintre viață și moarte.
Arestat în procesul NOICA – PILLAT
Pentru mulți ani, e scos în afara vieții literare și publice, trăind acut suferința privării de libertate și a crizei spirituale care a însoțit-o. Tata a fost asemeni unui copac pus să crească într-un ghiveci de flori. Ar fi trebuit să ajungă un mare scriitor dacă vremurile ar fi fost altele, dacă Securitatea nu i-ar fi pierdut manuscrisele. Nu cred că suferințele familiei mele au fost in zadar. Eu cred în cursa lungă a destinului, nu în cea scurtă, omenească, spune Monica Pillat, la rândul ei moștenitoare a vocației scriitoricești a tatălui ei, rescriind documentele vii ale celor 25 de ani de calvar prin care a trecut familia. Impresionantă este cartea ei, sugestiv intitulată Biruința unei mari iubiri, poate cea mai importantă sursă a reconstituirii biografiei lui Dinu Pillat.
Dinu, Cornelia și Monica Pillat
Corespondența dintre el și soția lui, Cornelia Pillat, scoate la lumină povestea unei iubiri dincolo de orice limită. Acceselor de slăbiciune, teamă inerentă, căutare a unor revelatoare răspunsuri la tragice întrebări despre rostul vieții în lipsa libertății și a creației, Nelli Pillat îi răspunde cu conștiința unei asumări a sacrificiului total pentru celălalt, îmbărbătându-l și revitalizându-l: „Să nu-ți fie teamă nici de tine, nici de ceilalți, căci fiecare își are viața lui. Uită că ești închis, sălbatec și timid…” sau „Te rog un singur lucru: să ai încredere în tine. Tu nu-ți poți da seama de ceea ce ești și de ceea ce ai putea însemna, dacă nu te-ai gândi niciodată la înfrângeri posibile. Eu nu cer vieții altceva decât să mă lase să stau lângă tine…”, scria în 1943.
Dinu și Nelli Pillat
Tinerețe ciudată, titlul generic al romanului în care se regăsește, alături de Jurnalul unui adolescent și scrierea simbolică Moartea cotidiană, esențializează, în fapt, destinul tragic al unei victime sublime a unor vremuri potrivnice și a unui destin nefavorabil. Ultimul roman, îngrijit și publicat de fiica lui, trădează o stare și o premoniție cutremurătoare care se limpezește în urma unei lecturi de profunzime: Așteptând ceasul de apoi va oferi lecția euharistiei, ca la Nicolae Steinhardt, mântuit și el prin credință, din infernul pe care oamenii îl construiesc în anumite momente ale Istoriei. Semn că spiritele superioare au acea capacitate extraordinară de a găsi o cale de salvare, chiar și atunci când toate drumurile par a duce la dezastru, pentru că viziunea lor asupra existenței este una senină perpetuu, asemenea lumii înalte din care au descins.
Acum să pleci din tot ceea ce este confuz
din ceea ce este al nostru și totuși nu ne aparține,
din ceea ce, ca apa în vechile puțuri,
ne oglindește tremurând și ne zădărnicește chipul;
din toate acestea, care se agață încă o dată
de noi ca și cu spini, – să pleci
și pe acest lucru și pe acela
pe care aproape nu le mai vedeai
(atât de cotidiene erau și atât de obișnuite)
să le privești deodată: cu blândețe, împăciuitor
și ca la un început și de aproape
și presimțind să te uiți înlăuntrul lor, ce impersonal,
cum se desăvârșea peste toate suferința
cu care copilăria era plină până la margine.
Și atunci totuși să pleci, mână din mână,
ca și cum ai rupe din nou ceva vindecat
și să pleci: încotro? În nelămurit,
departe, într’o neînrudită țară caldă,
care, dincolo de orice acțiune, are să fie
nepăsătoare ca un decor: grădină sau perete
și să pleci: de ce? Din impuls, dintr-un fel de-a fi,
din nerăbdare, dintr’o întunecată așteptare,
din neputința de-a înțelege și lipsa de minte:
să iei toate acestea asupra ta și zadarnic
să părăsești poate ceva de valoare, pentru
a muri singur, neștiind
de ce este acesta începutul unei vieți noui?”
Citiți și Regele Mihai I: Mergem înainte
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
