„Aveți curajul de a nu lăsa zgomotul celorlalte opinii să depășească vocea voastră interioară”, spunea Steve Jobs.
Așa să faceți! și să sclipiți, vă rog, aș mai adăuga eu. Ah, și să nu-i credeți nici pe cei care se autoproclamă „vindecători de suflete”, fiindcă nu există această „meserie”! Doar noi înșine ne putem (auto)vindeca. Atât. Oricine altcineva nu are această capacitate, oricât de autorizat s-ar crede că ar fi!
„Mie-îmi-mi” și „Ție-îți-ți”, doar așa funcționează și se produce vindecarea asta și altfel ba! Crezi sau nu, alegerea îți aparține… însă doar timpul te poate convinge că este așa și să nu ignorăm modalitatea care ți se va da în tot acest timp, ca să înțelegi. Cum nu te poți îmbăta cu apă rece, la fel nu există „vraci de suflete.”
Altcineva, care chiar ar vrea să-ți facă un bine cu adevărat, poate fii sincer cu tine cu maximă lejeritate, te poate asculta cu tot interesul, îți poate purta de grijă fără nicio greutate, te poate ajuta efectiv chiar fără să-i ceri, îți poate ține de urât în atâtea feluri, sau chiar te poate iubi în tăcere sau cu sonor. Dar nu te poate nici apăra de tine și nici să te vindece de ceea ce tu singur conștient sau nu, ți-ai făcut ( ție-îți-ți!).
Cu cât alegi să fugi și să te ascunzi, să refuzi să accepți asta, cu atât îți prelungești agonia!
Cu cât te încăpățânezi, cu atât te urâțești! Cu cât îmbrățișezi falsul și minciuna, pe-atât te usucă dorul de propriul tău adevăr! Pe cât te împopoțonezi cu penele altuia, cu cât vrei să fii altcineva, pe-atât vei tânji să fii cel real, cel căruia i se zâmbește larg și nu măștii tale, cel este iubit pentru ceea ce este și care la rându-i iubește pe de-a-ntregul, nu cu inima înjumătățită doar ca să fie acceptat de celălalt, cel care poate face asta mereu, firesc și nu la ore fixe… Asta vrei de fapt, asta vrem toți!
Și da, miracolele chiar se întâmplă și se întâmplă de obicei la puțin timp după ce oamenii sunt dispuși să renunțe dar n-o fac totuși, ci continuă să creadă în ele…! Apoi, după ce te-ai (auto)vindecat, fă-ți un bine, rămâi așa! Trăiește așa! Asta înseamnă să trăiești sănătos, în primul rând: să fii cu mintea întreagă!
Femeia care este sigură pe ea deranjează. Ea se ridică după fiecare căzătură, se scutură de praf și deși chiar „desculță” de-ar fi la un moment dat, tot își potrivește coroana bine pe cap și merge înainte pe drumul ei dreaptă de spate. Ea nu privește înapoi niciodată, fiindcă vindecată fiind, știe că drumul ei duce doar în față. Cine a zis că pașii ei vor atinge doar câmpurile cu flori… nici pomeneală de așa ceva!
Ea calcă pietre, coboară văi și urcă munți. N-are de ales, decât bucuria traseului: ce poate fi mai frumos decât să vezi peisajele, să vezi frumosul din ele, indiferent de intemperiile de-afară?!
Și dacă va fi să nu fie suficient de ancorată în fața vreunei furtuni… unde-i binele și frumosul, vă veți întreba? Păi este exact în provocarea care i-a fost pusă înainte. Va pluti, va înota, se va agăța de ceva, fiindcă de-asta i-au fost date și ape limpezi de traversat, cu scopul de a învăța cum să le parcurgă. Te-ai prins?
Ea găsește soluții și nu poate fi manipulată fiindcă deși fragilă cum este, are nu doar o inimă mare putere ci și un creier cu care gândește, dar nu judecă.
Nu, nu-și va da jos „coroana” niciodată pentru nimeni, care nu este suficient de curajos să pășească alături de ea și care nu este el suficient de stabil ca s-o sprijine, astfel încât ea să nu se mai împiedice, iar coroana să nu i se mai clintească…
Și știți care-i culmea cu femeile de genul acesta? Păi deși catalogată puternică, ea nu este o forță cu care să te lupți, fiindcă puterea ei este iubirea ei, determinarea ei de a nu renunța la urcușurile și coborâșurile vieții, la principii, la propriul sistem de valori. De-asta sclipește ea, de-asta este ea frumoasă, deși nu are nimic special sau în plus față de majoritatea celorlalte femei, datorită sclipirii inimii ei, care-i răzbate pielea… și nu pentru că mănâncă sclipici la micul dejun.
Nimeni, niciodată nu-i poate lua strălucirea asta, fiindcă trebuie să-i încalțe mai întâi papucii, juliți de la bătaia drumului ei și apoi ar trebui să cadă tot de-atâtea ori ca ea, dar mai ales să se ridice o dată în plus!
Dar câți se încumetă la asta? O dată, că nu te poți pune cu potriveala la încălțări și a doua, câți sunt dispuși să simtă pe pielea lor cum se simte colapsul căderii…?
Însă numai așa poți sclipi tu și să se vadă și în aura ta… fiind mai întâi materie primă, brută în acest proces de șlefuire continuă și abia apoi, devii diamantin(ă). Și ea acum, strălucește #magic, nu ?! Iar savoarea vieții lângă ea, n-o pot simți decât nebunii! Nebunii frumoși, bine șlefuiți și cu lipici la sclipici… nebuni de iubire!
Citiți și Alla Pugaciova….
