Cine nu a văzut-o pe Tania Popa în spectacolul Fata din curcubeu ar putea rămâne uimit de impetuozitatea artistei, la fel cum și cei care nu știu textul semnat de Andreas Petrescu vor fi surprinși de acuitatea observațiilor; conjugând cele două situații, reiese o invitație pentru un spectacol plin de sensibilitate: Figuranta.

Afișul spectacolului FIGURANTA ©️ TNB

Așadar, după succesul cu Fata din curcubeu, actrița care la începutul anilor ’90 îi dădea replica lui Adrian Pintea în Ondine, a revenit pe scena Naționalului bucureștean într-un nou one-woman-show: dramatizare a unui text care prezintă povestea tragi-comică unei actrițe aspirante. Bunăoară, aflăm că viața Aniei se împarte între încercarea disperată de a-și face o carieră în teatru și neîmplinirile din viața personală, provocând publicul la o privire lucidă în adâncurile realității. Actrița despre care Andreas Petrescu, autorul textului, mărturisește: „Tania Popa este o bombă cu ceas. O bombă cu ceas de lux. Nu stii niciodată când va exploda iar atunci când o face, reacția e puternică, mătură totul în jur. Dar nu cu violență, ci cu sensibilitate. Cu multă căldură” s-a maturizat și a făcut pasul către direcția de scenă. Pe fondul acestor observații, Tania Popa și-a asumat rolul de regizor, dând viață și sens replicilor care i se potrivesc de minune unei ființe – în egală măsură – solare și impetuoase și a descoperit profunzimea sensului din poetica acestui text contemporan, anume urzit pentru ingrata condiție de femeie-artist.

Este știu faptul că valoarea jocului rezidă în puterea lui de a dezvolta capacitatea creatoare a omului.  Așa se face că în Figuranta, jocul începe din clipa în care subiectul reușește să exprime o atitudine emoțională față de obiect: actul de creație- construcția unui rol, apoi chiar a unei cariere. Astfel, într-un spațiu aseptic, scăldat de-o lumină semi-obscură, se profilează silueta blondinei, drapate într-o cămașă-rochie albă, ce se poate transforma rapid chiar într-o „cămașă  de forță”. Lângă un vechi (azi, de mult uitat) telefon cu disc și-un pat în dezordine, se profilează Ania care își deapănă gândurile-amintiri despre aspirații, despre respirații artistice și alte „recreații”.

Din primele momente, spectatorul poate avea senzație că trăiește în plină vecinătate, căci evoluţia ei se produce direct, iar eroina pare o simplă «Girl next door». Actriţa compune personajul din cantităţi bine dozate de formă abisală (spontaneitatea şi naturaleţea comportamentului ce relevă trucurile profesiunii artistice), artă muzicală (cântă live) şi umor sănătos (savuroase replicile despre fabulele improvizate de o actriță). Parantezele „pasionale” din viaţa actriței induc tensiunea actului de creaţie, dar și la demascarea demonilor, bine ascunși după un chip surâzător.

Ca o școlăriță mai mare, scăpată în recreația mare, Ania/Tania iradiază un flux de energie care stârnește interesul și are efect magnetic asupra simțurilor privitorilor.

Tania Popa, Foto ©️ Florin Ghioca/TNB

Cu maximă discreţie, scenografia simplă o ajută pe actriţă la scormonirea în adâncul suferinţei: ba aleargă către (ipoteticii) interlocutori de le telefon, citește replicile de pe foile ce ornează podeaua, ba se chircește între așternuturi. Chiar și atunci când trupul său se află într-o postură statică, chipul invadat de emoție al Taniei Popa trădează fluctuațiile gândurilor. Substanţa melodramatică a poveştii este stăpânită de actrița-regizor, care încearcă să-i atenueze patetismul şi absenţa unui conflict major prin eficienţa portretizării. Bunăoară toate acele «big little lies» din lumea artistică (compromisul pentru obținerea unui rol, cursa contracronometru pentru o reclamă bine plătită, singurătatea din spatele reflectoarelor, uzura nervoasă, precaritatea condiției socio-materiale, dezamăgirile din viața personală) sunt abil manevrate de subiectivul unghi prin care Ania-Tania Popa îl expune. Mereu raportul dintre esență și aparență se află într-un echilibru fragil.

Tania Popa, Foto ©️ Florin Ghioca/TNB

Traversând punctele esențiale din textul dramatic – semnat de Andreas Petrescu -, regăsim o Ania/Figurantă precum o balanță instabilă, nevoită toată viața sa, să se plieze pe disciplina jocului numai ca să poată uita de sine. Doar epilogul ajută spectatorul să înțeleagă bogăția de sensuri a termenului „joc nebunesc”. Confesiunile (drama eroinei se prelungește în spirală) și gesturile largi însoţesc desenul psihologic al personajului; transformarea din fiinţă vie într-o păpuşă mecanică, manevrată şi, în cele din urmă, distrusă de suferință și boală devine esenţa spectacolului. Cu ușile închise, timp de 75 de minute, viața unui personaj trece pe repede-înainte prin fața privitorilor, perplecși în fața suferinței din spatele măștii (Antigonă a timpurilor noastre). Paracomentariul muzical (Muzica originală: Liviu Elekes) menține atenția mereu trează în fața acestui ping-pong emoțional în care stările par să degenereze de la satiric la absurd. Amenințarea traiului fără venituri, insistența pe motivul sartrian «iadul sunt ceilalți» sau «în spatele ușilor închise» – transformă universul aparent aseptic într-unul asfixiant. Evoluţia „Figurantei” dislocă detaşarea şi luciditatea spectatorilor, făcând loc compasiunii şi simpatiei. Autenticitatea trăirilor, abordarea plină de acurateţe expresivă, umorul, abordarea deschisă a universului moral, afectiv şi profesional care o definesc pe Ania/Figurantă, sunt atrăgătoare şi convingătoare.

Tania Popa, Foto ©️ Florin Ghioca/TNB

Plauzibilitatea acestei piese este oferită de temperamentul scenic al eroinei întrupate impacabil de Tania Popa. Problematica destinului „în termeni mici” depăşeşte graniţele şi atenţionează spectatorul asupra ticăitului monstruos din spatele acelui «Iadul sunt ceilalți». Totuși, ludicul căpăta o importanţă crescândă în viaţa omului. Spectacolul Figuranta demonstrează, încă o dată, că destinul omului este să-şi dezvolte spiritualitatea printr-o continuă creaţie, fie și ca o «repetabilă povară».

Figuranta de Andreas Petrescu

Regia: Tania Popa

Muzica originală: Liviu Elekes

Regia tehnică: Adrian Ionescu