În Sibiul interbelic, ca și în celelalte orașe din Transilvania din acea perioadă, cinematografele și idolii marelui ecran înfrumusețau viața oamenilor. Cinematografia era în egală măsură: mijloc de transmitere a informațiilor (mai țineți minte jurnalele care precedau filmele în copilăria noastră ?) și modalitate de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și relaxant.
Cinema Apollo, proprietar Emil Toth, fotografie din 1910 din colecția lui Konrad Klein
Apollo-Bioskop, aflat în proprietatea lui Emil Istvan Toth, a fost primul cinematograf itinerant amplasat în Piața Unirii/ Hermannsplatz din Sibiu, în fața fostei cazărmi de infanterie, a cărui primă proiecție a avut loc cu ocazia serbărilor de inaugurare a Astrei din august 1905.
După anul 1919, cinematograful funcționa pe locul actualei clădiri a Cercului Militar, fosta Gesellschafthaus (Casa Societăților). Din 1921 se mută în locația din Piața Unirii la nr. 6, pe locul actualului teatru Radu Stanca, fiind condus de Melanie Toth. Apoi trece în proprietatea lui Ioan D. Petri, după decesul căruia, în 1931, este preluat de văduva acestuia, Ana I. Petri. Familia Petri fusese plecată în Statele Unite de unde se întorsese cu bani pentru a-i investi în afaceri.
Reclama la cinema Apollo, proprietar Ioan D. Petri, fotografie din colecția lui Konrad Klein
La cinema Apollo din Sibiu rulau după anul 1918 filme facile de producție germană. Printre primele a fost Mireasa hoților/ Die Rauberbraut cu Henny Porten, o comedie mută din 1916.
Frieda Ulriche Porten (1890-1960) a fost o actriță și producător de film german din era filmului mut, prima vedetă majoră a filmului german. A jucat în peste 170 de filme între anii 1906-1955.
Tot ea a jucat și tot la cinema Apollo în filmul Căsătoria Luizei Rohrbach/ Die Ehe der Louise Rohrbach, o dramă din 1917.
O stea de primă mărime pe cerul cinematografiei. O stea către care s’au îndreptat vreme îndelungată privirile unui public care a înțeles câtă artă și câtă simțire este cuprinsă în fiecare mișcare, a acestei mari tragediene, cea mai mare a filmului german, după Asta Nielsen. Azi, Henny Porten trăește în amintirea cinefililor, numai din renumele trecutului său. Joacă puțin și rar. Totuși, atât de bine! De ce o fi jucând așa de rar? Să fie pe cerul filmului, ca și pe cel Cosmic acel fenomen un astru se stinge … pentru un altul să se aprindă vederilor noastre? Se poate. Henny Porten rămâne totuși curagioasa pioneră a cinematografiei, care îi datorește mult de tot. Destul de mult ca numele ei să nu fie uitat niciodată. Nici de public, nici de noii veniți ai filmului. Ea a creat o școală, ale cărei învățăminte vor fi de folos unor generații întregi de artiști tineri. (revista Program/ 18 octombrie 1927)
O altă actriță austriacă a filmului mut, cunoscută publicului din orașele Transilvaniei a fost Mia May (1884-1980), născută Hermione Pfleger. Ea a jucat în Hilda și moartea/ Hilde Warre und der Tod, o dramă din 1917.
Mia May (1884-1980)
În timp ce producțiile cinematografice de la Hollywood au cucerit lumea, Sibiul, ca și celelalte orașe transilvane, a fost la confluența între modelele culturale german, austriac, maghiar, dar și anglo-american sau autohton. Publicul era invitat să se bucure de producții cinematografice din toate aceste țări, despre unele dintre ele astăzi nu se mai știe nimic. Actori și regizori care s-au bucurat de notorietate, filme realizate după spectacole de operetă vieneze sunt de mult uitați astăzi, gloria lor a rămas efemeră și limitată la granițele fostelor provincii ale Imperiului Austro-Ungar.
Citiți și Un pas în urma serafimilor
