CEZAR PETRESCU: UN MAESTRU AL INVENTIVITĂȚII FICȚIONALE
Pe 9 martie 1961 se stingea în București CEZAR PETRESCU (n.1 decembrie 1892, Hodora-Cotnari, județul Iași), unul dintre cei mai importanți scriitori români interbelici. Lăsa în urma sa aproximativ 70 de cărți (povestiri, nuvele, romane, reportaje), mii de articole de ziar și numeroase proiecte literare neterminate.
Vlăstarul unui tată cu origini oltenești, sărac, inteligent și ambițios (devenit doctor în științe agronomice la Paris) și al unei nemțence sensibile și frumoase dintr-o străveche familie boierească (Olga Cameniță), Cezar a început să scrie de pe la 12 ani, descoperind în literatură oxigenul său și nemaiputând să renunțe la ea. Scria practic în orice condiții (pe șervețele de hârtie chiar și atunci când se afla la terasele restaurantelor cu amicii), noaptea, în trenuri, în gând pe stradă, la mesele de lucru din diferitele locuințe prin care s-a perindat.
A fost scriitorul român cu cea mai bogată fantezie creatoare, dornic de a crea în toate genurile, deschis inovațiilor literaturii europene, ambiționând să realizeze o vastă cronică literară a românilor, care să le ilustreze istoria pe durata întregului secol XX.
Scriitura nu l-a ajutat întotdeauna, fiind tributară unui anumit filon sămănătorist (Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu i-au apreciat opera), ritmurile ei fiind adesea lente, prea puțin acordate aspirațiilor sale de prozator universal. Și totuși, marele public din România l-a apreciat în mod special, cărțile sale vânzându-se în tiraje apreciabile.
Ușor de citit, Cezar Petrescu nu insista mult pe filosofări plicticoase, conturând rapid o sumedenie de personaje și căutând să evidențieze atmosfera unor medii, iar nu în ultimul rând- acțiunea. Scriitor cu veleități comerciale (și nu e nimic minimalizator în această expresie) el a adus în peisajul literelor din România multă inventivitate, provenită din sfera unor domenii de interferență cu literatura, unul dintre acestea fiind cinematografia.
Scrierile lui sunt imagistice, pline de culoare, uneori de un exotism agresiv, iar personajele par confecționate de un scenarist care urmărește strict senzaționalul, ignorând analiza psihologică.
Cel mai bun roman al lui Cezar Petrescu va rămâne „Întunecare” (1927), roman al Primului Război Mondial, cu un Radu Comșa care se reține, prototip al învinsului, un intelectual care nu se mai regăsește, odată ce revine din tranșee, mutilat și dezamăgit, cu sufletul în bucăți.
Lui Cezar Petrescu literatura pentru copii îi datorează capodopera „Fram, ursul polar” (1932), o adevărată bijuterie stilistică a genului. Petrescu a fost și un ziarist redutabil, fondând, conducând și scriind în cadrul a numeroase publicații. Pe fond el a rămas un reporter cu o curiozitate neobosită, capabil de a surprinde în câteva tușe, esența unui eveniment.
Grăbit a relata cât mai multe- a fost acuzat de superficialitate. Critica literară i-a reproșat neglijențele multor scrieri. Există și povestiri care impresionează prin imaginația foarte vie, puțin întâlnită în cadrul scriitorilor români. Omul a fost un iubitor al vieții în toată complexitatea ei, fără ca pasiunea pentru literatură să piardă poziția principală.
A fost căsătorit de cinci ori, a trăit tragedia sinuciderii unicului său fiu (un student care s-a împușcat și și-a împușcat și iubita în semn de protest față de opoziția lui Cezar Petrescu față de relația lor), a fost unul dintre apologeții regelui Carol al-II-lea (a condus oficiosul regimului carlist intitulat “România”), iar după 1944 nu a ezitat să devină un susținător al comunismului.
În 1955 a fost primit în rândurile academicienilor, semn că noii stăpâni l-au răsplătit pentru eforturile sale de a se angaja pe linia unei literaturi de inspirație realist-socialistă.
Fuma în cantități industriale și consuma litri de cafea amară zilnic, așa că inima i-a cedat. Îndrăgostit de stațiunea Bușteni și-a cumpărat în cele din urmă o vilă rustică în respectiva localitate, care i-a devenit cămin și spațiu inspirațional predilect.
Ultima soție reușise să-i înțeleagă pe deplin pasiunea continuă pentru scris, nereacționând cu nemulțumire, atunci când (fie în mijlocul unei discuții conjugale, fie în momentul premergător unei ieșiri în oraș) Cezar Petrescu se retrăgea brusc către biroul său de lucru, grăbit să aștearnă pe hârtie idei.
Precedentele neveste priviseră aceste reacții ale scriitorului cu indignare, se socotiseră neglijate, umilite și îi ceruseră relativ repede divorțul….