Site icon Bel-Esprit

Ce să nu faci când te umflă râsul

continuare de AICI

Râsul are atât de multe virtuți, încât cu greu te poți gândi că ar putea avea și limite sau interdicții, nu-i așa? Totuși, există momentele acelea în care, într-o atmosferă serioasă (de obicei la școală, la serviciu sau în biserică) te apucă râsul acela care crește în intensitate pe măsură ce puterea ta de a-l înăbuși scade. Conform legilor lui Murphy, exact atunci când se presupune că ar trebui să fim cei mai serioși, ne amintim de un banc, de o situație hilară sau de vreo replică, de un gest sau de o situație care ne-a provocat o criză de râs. Iată că am identificat deja momentul în care ar trebui să ne cenzurăm, chiar dacă știm, din teorie, că râsul face bine, eliberându-ne de tensiuni și stârnind în noi furtuni de endorfine producătoare de fericire.

Acum să vedem ce nu avem voie să facem în aceste momente:

„Am râs atât de mult, încât aproape că plângeam.” 

„Dar m-am gândit că, dacă o să pot face pe cineva să râdă, atunci o să pot face și pe cineva să se simtă mai bine.” 

„Nimic nu e mai frumos decât să vezi pe cineva râzând și știind că tu ești motivul.” 

Așadar, râdeți, râdeți, râdeți, atâta timp cât o faceți discret, fără să vă schimbați fizionomia, fără să atrageți atenția asupra voastră, fără să ultragiați sonor, și cu atât mai mult, fără s-o faceți ostentativ sau cu dispreț. Mai ales ca femei, chiar dacă mă repet, râsul trebuie să exprime eleganță, rafinament și discreție. O femeie nu trebuie să stârnescă răsul decât prin glume inteligente sau ironii fine, nu prin bancuri licențioase, și mai ales să nu râdă de una singură la ele, cu gura până dincolo de urechi. Râsul e arma oamenilor inteligenți pentru a tăia din rădăcină răul și pentru a crește în locul lui lumi de fericire.

Tabieturi de scriitori americani

Exit mobile version