O singură viață ai, nu încerca s-o trăiești pe a altora, pentru că și aceea va fi fost deja trăită…
Iubește așa cum știi tu, cu toată ființa, și nu aștepta nimic în schimb, cu atât mai puțin rămășițe căzute de la masa cuiva sau senzații mascate sub viziere ieftine de mucava.
Dăruiește numai din surplusul care acoperă liniștea și bucuria ta, ca să nu te trezești într-o dimineață scormonind după mărunțișuri, când viața îți cere o plată peste puterile tale.
Și mai ales nu te teme! Uneori, drumurile se desprind din mâna ta precum hățurile îndărătnice, julindu-ți pielea, și te trezești alăturea cu ele, bâjbâind prin întuneric de mărăcine. Mai ales atunci să n-ai frică, pentru că ceea ce ai ales, aceea vei avea de trăit, și vezi cum faci să te bucuri peste măsură de noua ta ființă.
Ai grijă la oamenii pe care îi păstrezi în jurul tău, alege dintre măști doar pe acelea care râd, măcar ele poartă cu sine promisiuni de optimism. Uneori dăm cu piciorul fericirii, convinși de simulacrele ei meșteșugite, amăgiți de copiile ei prefăcute, și ratăm stația care duce în centrul ființei noastre autentice, seduși de cântecul de sirenă al oamenilor-de-cauciuc, așa cum îi numea Ilinca Bernea.
„A dori, a căuta, a găsi şi a nu ceda.”, spunea, pe bună dreptate Alfred Tennyson.
În ziua de azi, toată lumea „învață” pe toată lumea, adică fiecare se simte dator, atunci când i se aruncă o simplă întrebare, să construiască un imperiu de răspunsuri, scenarii sau proiecte, care de care mai sofisticate și mai pretins înțelepte.
Dar: unii te învață cum să crești, cum să-ți desfaci aripile astfel încât să nu te încurci în ele când pășești cu toată viteza înainte, te inițiază în a fi kalokagathos – cum le spuneau vechii greci celor care trebuiau să ajungă „buni și frumoși”, te încurajează să-ți vezi nu doar calitățile, care pot fi trecătoare, cât mai ales limitele, care ar trebui să te împingă să mergi înainte.
Și, pe de altă parte, sunt cei care te instruiesc să mergi înainte cu toate forțele, văzându-te pe buza prăpastiei, convinși că nu a lor va fi vina când îți vei frânge gâtul, cei care te fac să ai curaj în rău, erezie și imoralitate, dependenți de lucruri care pot dispărea de la o zi la alta.
Omul este un zoon politikon, un animal social pe care instinctele îl țin atașat de turmă, iar rațiunea de propria ființă. Orice alegere este o probă de maturitate care presupune, în primul rând, un echilibru al ființei. Tormentarea, drama, nu fac decât să zădărnicească și mai mult capacitatea de a cântări lucrurile cu luciditate, de a privi dincolo de satisfacțiile prezentului, pe care chiar minutul următor le poate dărâma ca pe un castel de nisip.
Trupul este trecător, iar un dascăl bun îți va aduce aminte în primul rând că fericirea nu e legată de carnea pe care o vei da viermilor întru hrană veșnică, ci de spiritul care transcede limitele mundanului. Un dascăl bun îți va spune că între oameni trebuie să existe predestinare ca să poată exista o simbioză perfectă, iar mărturia ei ar trebui să devină un jurnal pe care să-l scrii cu spiritul și cu sufletul, în grădina veșnic verde a unei mânăstiri aflate în poarta Raiului.