Ce mai rămâne dintr-o femeie după ce o îndepărtezi pentru câteva momente de copiii ei, de soțul ei, de căsnicia ei? Ce rămâne dintr-o femeie după ce o scoți câteva momente din tot ce are acum, la 40 și ceva?
Rămâne EA. Așa cum era înainte. Aproape o adolescentă. Cu visuri mărețe sau nu, cu dorințe simple sau extravagante, cu iluzia lui Făt-Frumos și a castelului în care își imagina că va trăi. Cu prietenele ei de-o viață, cu petrecerile în pijama, cu dialogurile lor despre viitorii iubiți, despre viitorii copii, despre jobul ideal și despre călătorii.
Adică EA. EA de atunci, cu mintea de acum. Și pentru o clipă, reușește să înțeleagă că prezentul nu este deloc negru. Și că deși la 20 de ani credea că la 40 va fi aproape nulă ca femeie, credea că lumea o va fi uitat-o, că 40 înseamnă bătrânețe, ei bine, acum, la 40 și ceva, e chiar mai bine decât crezuse vreodată. E mai sigură pe ea, mai încrezătoare că lumea e așa cum a fost și când era tânără. Rea, urâtă și nemiloasă.
Dar ea știe acum să îi facă față. Știe ce înseamnă căsnicie, știe ce înseamnă să fii mamă, știe ce înseamnă să ai grijă de un părinte bolnav.
Și mai știe ceva. Că viața este așa cum ți-o faci. Și așa cum o construiești, zi de zi.
Și că e mult mai bine să fii sănătos și iubit, decât să ai o geantă Louis Vuitton, dar să se simtă goală pe dinăuntru.
Și că e mult mai bine să ai prietene alături de care să nu se simtă prost nici dacă a făcut ceva out of ordinary, pentru că ele nu o judecă. Nu o privesc ciudat.
Cum să facă asta, când și ele, la rândul lor, sunt tot ca EA. Niște adolescente care au crescut. Fizic. Dar sufletește.
Citiți și Nici măcar nu m-ai sărutat…
