Ultimul act

Aurelia Marin

În vara aceea

cu disonanțele ei atât de dureroase,

ca și cum ar fi așteptat o pedeapsă

pentru frumusețe ce se petrece

cu vise deschizând uși,

am întins așternutului capcană

cele mai netrebnice gânduri.

 

Drumul fără încetare îndoielnic

asemenea cutiilor parfumate cu junglă.

Gândul meu e un vrej imund în ascensiune,

picioarele tale numai cale fără întoarcere.

Mi-ai scris ce ar putea însemna. M-ai lăsat

să înțeleg ferocitatea din text, cimitirul din vorbe.

Numele meu exilat într-o limbă moartă,

grilajul fin și solid de la poartă.

 

Ar fi destul să mă vezi cu ochii închiși?

Poem din volumul „Gibraltar blues”, Editura Tracus Arte, 2014