Nu m-am cunoscut îndeajuns până acum de n-am ştiut că în mine există atâtea resurse pentru iubire.
Vorbim uşor despre sentimentul total, definitiv al reîntregirii, dar câţi avem norocul să-l cunoaştem sau sinceritatea de a nu-l invoca atunci când suntem conştienţi de vinovata exagerare?
Aş vrea să te pot sorbi, să poţi cuprinde gândurile mele, să vibrezi odată cu mine ca să înţelegi teribila întâmplare a sufletului meu, a fiinţei mele. În frumuseţea ei absolută e ceva aproape înfricoşător, atât pare de neomenească.
Şi în dimineaţa aceasta m-am trezit pui ciufulit şi somnoros în cuibul Acasă al braţelor tale. Să mă creşti şi să mă iubeşti, eu am să mă dau ţie spre desăvârşită modelare, să-ţi fiu pasăre măiastră, sculptată în carnea ta, după gândul tău, dacă ai să mă vrei, pentru totdeauna.
din arhiva personală
Acum sâmbăta mă simt ca o păpuşă tăiată anapoda din hârtie, lăsată în bucătărie, la aburi. Mâinile mi se înmoaie, obosite să tot încerce să ajungă la tine, picioarele mi se rulează ca să mă ţină pe loc – chiar şi în starea aceasta aş porni să te caut. Dar gândurile mele sunt fluturi liberi şi nemuritori care se opresc după îndelung zbor, în palmă aşezându-ţi inima iubitei tale.
Nu m-ai întrebat, nu ţi-am spus… cea din urmă chitară – e ochiul meu în vârtejul de culori al lumii, rostogolindu-şi lacrimile peste pietrele rotunde ale fiecărei zile, purificându-le – plâns tăcut al răbdătoarei aşteptări de tine căruia i-ar putea răspunde vibraţia inspirată a unei corzi de chitară.
N-am să încetez să te iubesc vreodată, e peste puterile mele. M-am dat toată ţie; dacă ar fi să te pierd, n-ar mai rămâne din mine decât coaja moartă a unui suflet pe care l-am crezut frumos şi bun şi pe care l-am ucis, paradoxal, dorindu-mi prea multă dragoste.
Text si grafică: Eli Sandu
