Andra Tischer
Întâlnirea mea cu Adriana R. Neagoe s-a petrecut pe Facebook, locul tuturor întâlnirilor cu sens din care se nasc legături trainice. Am invitat-o să scrie pentru Be-Esprit.ro și a acceptat cu bucurie. Am simțit, pe loc, nervul său scriitoricesc pulsând viață autentică iar prozele ei mi-au dat foarte repede și clar impresia că e un început pentru amândouă. Acum a publicat și în volum, recent apărut – ”Trompa lui Eustachio” – la Casa de Pariuri Literare, și, cu siguranță, Adriana va reveni cu alte și alte volume pentru că literatura reprezintă a doua ei casă și a patra țară în care se mișcă natural, pe lângă cele prin care a avut rezidență.
Spirit cosmopolit și poliglot, femeie-medic-scriitor, Adriana Neagoe este o voce de care ne apropiem cu certitudinea unei descoperiri valoroase, într-o lume bântuită de fantasme virtuale aflată în continuă expansiune.
De ce scriu femeile?
Nu-mi place să răspund în numele altora. Chiar nu știu, acesta ar fi răspunsul rapid. Aș putea mai degrabă să explic de ce scriu eu. Dar nu vreau să te deturnez pe potecile pe care umblu doar singură, când tu mi-ai pus o întrebare care merge pe un bulevard aglomerat. Și nu vreau nici să evit întrebarea. Am observat că mai mult femeile decât bărbații știu să-și exprime în cuvinte emoțiile și gândurile. Asta nu înseamnă că bărbații au mai puține emoții și gândesc mai puțin ca noi. Multe dintre noi avem o ușurință de a ne găsi exprimările potrivite detaliat, ample și convingătoare, asta este observația mea de-o viață. Și ne și place să o facem, în scris sau verbal. Amintirile mă duc cu gândul la câte o oră întreagă, după școală, stând în picioare, nemâncată în fața blocului, de vorbă cu câte-o colegă de clasă, cu care aveam același drum de la școală spre casă, când nu mai terminam cu schimbatul de idei, impresii, și tata mă chema să intru odată, și se-ntreba ce-oi avea atâta de discutat. Ca-n bancul cu cele două femei care ies din pușcărie după ani în aceeași celulă, care tot mai au să-și mai spună ceva.
Ce cuvânt mă definește ca scriitoare?
Preaplinul. Scriu dintr-un preaplin, dintr-o acumulare de experiențe trăite până la topire, de emoții pe care nu mi le pot exprima atunci cînd aș dori eu, în limba mea, pentru că oamenii de aici, din Boston, nu m-ar putea înțelege. Atunci, pentru că auditoriul local nu poate să mă asculte într-o limbă care mă iubește și pe care o iubesc cel mai tare dintre toate cîte le știu, îmi construiesc eu singură un altul, auditoriul imaginar, care imi aude ce scriu eu în caiete sau la laptop. Dacă un editor spune că e interesant ce-i acolo, acest auditor imaginar devine unul real, cel format din cititorii care-mi cumpără cartea. Cu alte cuvinte, nu scriu pentru că sunt o femeie vorbăreață, ci pentru că am o vârstă și mă aflu printre străinii de limbă și de amintiri, de trotuarele bucureștene și de modul meu romînesc de a gusta lucrurile.
Ce cuvânt mă definește ca femeie?
Nu știu să mă definesc ca femeie, mă cuprind greu în niște potriviri de cuvinte, atunci când trebuie să mă privesc. Prefer să o facă mai bine un bărbat apropiat, tata, soțul sau fiul meu, sau toți trei împreună.
Cum este percepută literatura scrisă de femei față de cea scrisă de bărbați?
O scriere bună nu are s*x, cred eu.
Dacă ar fi să-ți dau un răspuns științific aproape infailibil la această chestiune, ar fi trebuit să mi se fi dat spre lectură, în preambulul acestui interviu, 200 de cărți de foarte bună calitate, amestecate în privința sexului autorilor, iar eu să fi ignorat numele autorului, ca să nu le aflu sexul sau faima. Apoi alte 200 de cărți proaste, tot așa, amestecate, și cu mine, la fel, neștiind numele autorilor. Un fel de experiment double-blind, la care preferințele mele să fie computerizate și analizate de un statistician, laolaltă cu răspunsurile altor cititori, bărbați și femei în egală măsură, ca să eliminăm subiectivismele legate de s*x ale unora.
Asta dacă ne referim la calitatea literaturii contemporane. Ca cititoare, impresia mea despre o carte nu este influențată de sexul autorului. Am sesizat, desigur, că în trecut autorii bărbați erau mai numeroși decît autorii femei, dar aceasta nu cred că mai este valabilă în prezent, când factorii politici, etici și sociologici s-au modificat și continuă să se modifice. Ceea ce devine trist este tendința de egalizare a oricăror diferențe, prin fenomenul „non- binary” care ia proporții, și pe care-l detest. De aceea, ca să militez contra acestui fenomen, ar trebui să spun că nu consider ce scriu femeile mai bun sau mai prost decît ce scriu bărbații, dar aș dori ca ele să rămână cine sunt, adică, să nu-și piardă propria identitate de sex. Iar eu să pot continua să percep parfumul de femeie al paginilor lor.
Care este atuul literaturii scrise de femei?
Nu pot face o segregare pe sexe a literaturii, și de aceea nu cred că literatura scrisă de unii sau de alții a avea un atuu sau altul, dacă ne raportăm la o masă de cititori egală ca pondere în privința sexului. Arta scrisului păstrează totuși o autonomie considerabilă, chiar dacă ea nu este total independentă de mesajul politic, dacă la asta face referință întrebarea. Dacă se referă la suflet, ca cititoare femeie, am șanse mai multe de a-mi regăsi trăiri personale într-o pagină scrisă de o femeie, dar până acum, nu știu cum, s-a întâmplat ca autorii mei preferați să fie bărbați. Dacă stau să mă gândesc mai bine, atuul acestei literaturi ar fi salvgardarea propriei identități și lupta împotriva acestui funest „non-binary” care poate fi încă un pericol pentru viitorul omenirii.
Dacă recunoaștem femeii care scrie și rolul de mentor, care este mesajul adresat femeilor din România?
Dacă recunoaștem femeii care scrie și rolul de mentor, atunci mesajul ar trebui să se desprindă singur numai din cărțile ei. Dacă aș trimite povețe femeilor care citesc ce spun eu aici, nu aș mai găsi rostul poveștilor pe care le scriu. În al doilea rând, o scriitoare de ficțiune care își propune să fie un mentor pentru cititori, nu are ce căuta în librării. Oamenii, femei sau bărbați, nu caută asta în cărțile de ficțiune. Există doar destule cărți de dezvoltare personală.
Pe Adriana o găsiți, pe larg și AICI.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.