<p>Când <a href="https://bel-esprit.ro/nuantele-iertarii-razbunarea-iertarii-eric-emmanuel-schmitt/">Éric-Emmanuel Schmitt</a> scrie, timpul pare să îngenuncheze în faÈa sufletului omenesc. Fiecare roman al său e mai mult decât o simplă poveste: e o experienÈă interioară, o interogaÈie adresată cititorului, o meditaÈie vie asupra libertăÈii Èi credinÈei. Nu întâmplător, autorul se bucură de o popularitate constantă în România, unde publicul a recunoscut în el un fin explorator al zonei dintre raÈiune Èi mistic, dintre tragedie Èi revelaÈie.</p>
<p><amp-youtube layout="responsive" width="1530" height="861" data-videoid="ladJi1td4QI" title="Eric-Emmanuel Schmitt despre romanul său „Soare întunecat”"><a placeholder href="https://www.youtube.com/watch?v=ladJi1td4QI"><img src="https://i.ytimg.com/vi/ladJi1td4QI/hqdefault.jpg" layout="fill" object-fit="cover" alt="Eric-Emmanuel Schmitt despre romanul său „Soare întunecat”"></a></amp-youtube></p>
<p>Cunoscut pentru stilul său limpede, profund Èi umanist, <a href="https://www.imdb.com/name/nm0773418/">Éric-Emmanuel Schmitt</a> surprinde din nou prin monumentalul proiect narativ <em data-start="854" data-end="878">La Traversée des Temps</em> – o frescă a omenirii în opt volume, prin ochii unui suflet nemuritor, Noam, reîncarnat de-a lungul epocilor. AÈadar, după <strong data-start="998" data-end="1008"><a href="https://bel-esprit.ro/panorama-a-istoriei-umanitatii-strabatand-secolele-paradisuri-pierdute-vol-i/">Geneza</a></strong> (vol. I) Èi <strong data-start="1021" data-end="1039"><a href="https://bel-esprit.ro/strabatand-secolele-poarta-cerului-vol-2/?fbclid=IwY2xjawL3CChleHRuA2FlbQIxMABicmlkETByclcxWkxQSGE4NVdodlhiAR7BL3OrLU7Pu3vguLKMsarcN1Ymfa7ePwSJABLD3KTgLJ3uF9sUBX12Gg3j7g_aem_UPCT6AH1JtvixefTgNfolw">Poarta cerului</a></strong> (vol. II), în care traversăm naÈterea mitului Èi apariÈia oraÈului, volumul III – <em data-start="1122" data-end="1140">Le Soleil sombre</em> / „<a href="https://humanitas.ro/humanitas-fiction/carte/soare-intunecat">Soare întunecat</a>” – ne aÈază în inima Egiptului antic, în perioada intermediară dintre Vechiul Regat Èi Regatul Mijlociu, într-un moment de ruptură civilizaÈională, în care ceea ce fusese sacru riscă să devină instrument de putere.</p>
<p>AcÈiunea din acest volum se petrece într-o epocă puÈin explorată în literatură Èi anume, prima perioadă intermediară a Egiptului Antic (aproximativ 2180–2050 î.Hr.), o eră de haos, instabilitate Èi conflicte între <a href="https://ro.wikipedia.org/wiki/Nom%C4%83_(Egipt)">nomarhi</a> (guvernatori locali), care au preluat puterea în absenÈa unei autorităÈi centrale puternice. Bunăoară, Schmitt înfăÈiÈează o societate care, deÈi strălucitoare în aparenÈă, este fragilă, coruptă Èi gata să sacrifice memoria pentru stabilitate. Prin acest cadru, autorul explorează tema fundamentală a întregului ciclu: <em data-start="1965" data-end="2008">Cum supravieÈuieÈte omul în faÈa uitării?</em> Èi mai precis: <em data-start="2024" data-end="2096">Ce rămâne dintr-o civilizaÈie când nu-Èi mai respectă propriul adevăr?</em></p>
<div id="attachment_59926" style="width: 449px" class="wp-caption aligncenter"><img aria-describedby="caption-attachment-59926" class="wp-image-59926" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2025/07/Soare-intunecat1-195x300.jpg" alt="" width="439" height="676" /><p id="caption-attachment-59926" class="wp-caption-text">Coperta 1 © Editura Humanitas Fiction</p></div>
<p>Noua identitate a lui Noam este aceea a unui tânăr scrib numit Aaron, sensibil, raÈional, prins între fidelitatea faÈă de cunoaÈterea originară Èi tentaÈia adaptării la o lume degradată. Ca Èi în volumele anterioare, Noam-Aaron este conÈtiinÈa care observă Èi suferă, fără a putea opri mersul istoriei. Pe de altă parte, Neferu este o femeie influentă, rafinată Èi contradictorie, soÈie de demnitar Èi gardiană a aparenÈelor. RelaÈia dintre ea Èi Aaron e ambiguă: când protectoare, când manipulatoare. Neferu reprezintă vocea unei elite care Ètie că totul se destramă, dar alege lucid să tacă. Ea îl respectă pe Aaron, dar îl consideră periculos, fiind purtătoarea unei ideologii a stabilităÈii cu orice preÈ. De asemenea, autorul introduce Èi o tânără curajoasă Èi devotată scrisului, Meret, care simbolizează conÈtiinÈa morală a lumii. Îndrăgostită de Aaron, dar neînÈeleasă, ea este cea care păstrează focul interior aprins într-o lume care se predă falsului. RelaÈia ei cu Aaron e marcată de tensiune, reciprocitate emoÈională Èi o profundă tăcere etică.</p>
<p>Noura este una dintre cele mai enigmatice Èi tulburătoare prezenÈe feminine din roman. Este o tânără cu o aură de mister, marcată de suferinÈă Èi exil interior, o figură marginală dar esenÈială în parcursul sufletesc al lui Aaron (Noam). Noura este ecoul inocenÈei pierdute, dar Èi al speranÈei recuperate. Ea întruchipează ideea că, dincolo de haosul civilizaÈiei, poate exista o formă de adevăr profund, curat, care scapă instituÈiilor, dar pătrunde în sufletele autentice. RelaÈia lui Aaron cu Noura este una tainică Èi profundă: o legătură spirituală Èi afectivă care transcende cuvintele Èi instituÈiile, Noura fiind o fiinÈă marginalizată, dar cu o viziune pură Èi intuitivă asupra lumii.</p>
<p>Într-unul dintre momentele-cheie, Noura îi spune lui Aaron<em>:</em>„Tu cauÈi în cărÈi, dar eu văd cu inima. Eu Ètiu când cerul cade, chiar dacă nu am învăÈat niciun semn.” Această replică o aÈază în opoziÈie faÈă de lumea rigidă a scribilor Èi a puterii — este un fel de copil-Èaman al Egiptului antic. Nu în cele din urmă, deÈi apare doar ca o prezenÈă evocată, Imhotep este modelul mitic al înÈelepciunii pierdute – părintele unei ÈtiinÈe sacre corupte de politică. Imhotep, în acest context, este o figură mitică invocată ca autoritate morală Èi intelectuală, respectată de toÈi, dar inaccesibilă, precum un simbol al unei epoci de aur apuse. RelaÈiile dintre aceste personaje sunt marcate de atracÈii ideologice, opoziÈii etice Èi tensiuni afective, construind o reÈea narativă densă, în care fiecare interacÈiune reflectă tema centrală a romanului: conflictul dintre adevăr, putere Èi memorie.</p>
<p>Prolificul autor aduce în prim-plan decăderea civilizaÈiei Èi manipularea sacrului. Astfel, volumul „Soare întunecat” devine o alegorie despre cum o civilizaÈie moare nu prin distrugere, ci prin pervertirea propriilor valori. Zeii devin simboluri goale, textele sacre sunt folosite ca unelte de putere, iar cunoaÈterea devine suspectă. Motivul memoriei ca act de rezistenÈă poate fi lesne identificat, căci Aaron/Noam înÈelege că adevărata formă de salvare nu e acÈiunea revoluÈionară, ci scrisul, amintirea, transmiterea tăcută a ceea ce a fost trăit autentic. „O lume care nu-Èi mai crede zeii nu devine liberă. Devine doar mai uÈor de manipulat.”</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>Sensibilul scriitor utilizează metafore precum cea a soarelui. Astfel, tradiÈional simbol al divinităÈii egiptene – e „întunecat”, ascuns, mort interior. Nu lumina lipseÈte, ci sensul. Apoi, nisipul acoperă vestigii, dar le conservă. Este simbolul uitării necesare, dar Èi al arheologiei memoriei. Nelipsita apă a Nilului devine aici flux al timpului Èi forÈă de regenerare, dar Èi uneori forÈă a distrugerii. De asemenea, labirintul ne duce cu gândul la structura templului, dar Èi la confuzia morală. Piramidele sunt omniprezente în fundalul acestui roman — nu doar ca decor, ci ca simbol viu, tensionat Èi multiplu. Dacă piramida e piatră, scrisul e voce. Într-un fel, între Aaron Èi lumea egipteană se creează un contrast: el crede în memoria vie (scrisă Èi trăită), pe când lumea din jur construieÈte forme goale.</p>
<p>„Toată viaÈa am fost învăÈat să mă închin soarelui. Dar nimeni nu m-a întrebat ce simt când îl privesc. De o vreme, îl văd doar arzând, orbitor, fără a mai lumina nimic. Asta să fie maturitatea? Să vezi flacăra Èi să Ètii că nu mai încălzeÈte?” Este o reflecÈie asupra pierderii credinÈei autentice Èi o sugestie despre cum maturitatea înseamnă uneori luciditate dureroasă. Aici, Schmitt formulează o poetică a sfârÈitului interior al civilizaÈiei.</p>
<p>„Am închis sulul Èi l-am aÈezat în nisip. Nu Ètiu dacă mâna care-l va deschide va mai înÈelege. Dar am scris. Am fost aici.” Această încheiere a volumului este puternic simbolică. Aaron nu izbăveÈte lumea, dar lasă un semn. Este gestul ultim de demnitate anonimă, aproape sacralizată. Astfel, scrisul devine aici un act arheologic invers: nu sapă în trecut, ci îngroapă viitorul. Este o formă de tăcere activă, un „memento” peste milenii. Aaron, reîncarnarea conÈtiinÈei eterne (Noam), simte pentru prima dată în acest volum o oboseală existenÈială autentică<strong>.</strong> Nu este doar un corp mai lent sau o minte mai tăcută, ci o senzaÈie că repetă aceleaÈi bătălii cu tot mai puÈină speranÈă. Într-unul dintre momentele de reflecÈie, el notează: „Am fost atâtea vieÈi. Èi totuÈi, niciuna nu m-a pregătit pentru această extenuare. Nu a trupului, ci a sufletului care nu mai vrea să lupte.” Această uzură a sensului este o formă de îmbătrânire spirituală, în care Aaron pare să oscileze între responsabilitatea de a lăsa o urmă Èi tentaÈia tăcerii definitive.</p>
<p>Egiptul descris de Schmitt este el însuÈi un organism bătrân<strong>:</strong> o societate care păstrează fastul Èi ordinea, dar în care credinÈele Èi valorile s-au uscat pe dinăuntru. Piramidele, templele, ritualurile — toate sunt reluate cu exactitate, dar fără sens viu. Se observă o civilizaÈie care nu mai are viitor, doar prezent mecanic Èi un trecut monumental. „Ne închinăm la soarele care nu mai încălzeÈte, doar pentru că părinÈii noÈtri au făcut-o. Nu mai credem, dar repetăm.” Aici, îmbătrânirea devine o formă de inerÈie colectivă, un ataÈament faÈă de forme fără fond, de gesturi sacre golite de conÈinut. CivilizaÈia moare încet, nu cu o revoluÈie, ci cu o tăcere acumulată.</p>
<p>Schmitt scrie cu simplitate rafinată – o calitate rară. NaraÈiunea sa este liniară, dar densă, păstrând echilibrul între ritm Èi reflecÈie. Dialogurile au un ton etic, adesea sapienÈial, fără a deveni teziste. Descrierile Egiptului antic sunt riguroase, dar nu livresc-pedante; sunt în slujba emoÈiei, nu a erudiÈiei. Prin imaginea unei lumi care îmbătrâneÈte în interior — fie ea o civilizaÈie, un suflet sau un text — Schmitt oferă o meditaÈie dureroasă despre ceea ce înseamnă să trăieÈti după ce sensul s-a retras, dar totuÈi să continui. Îmbătrânirea nu e sfârÈitul, ci etapa în care ne întrebăm dacă Èi cum mai merită să fim martori<strong>. </strong>Stilul lui Éric-Emmanuel Schmitt în „Soare întunecat” funcÈionează ca o punte de lumină între două lumi: una scufundată în praful civilizaÈiei egiptene antice, cealaltă plasată discret în fibra sensibilităÈii moderne. Limbajul este, aparent, sobru Èi grav, impregnat de ecoul unei epoci în care cuvintele aveau valoare sacră — dar în subtext, frazele palpită de întrebările de azi: despre putere, alienare, sfârÈitul credinÈei, supravieÈuirea memoriei. Dialogurile personajelor alternează tonul profetic cu un registru intim, aproape confesiv, Èi astfel Schmitt reuÈeÈte ceea ce puÈini autori contemporani mai pot: să vorbească despre Antichitate fără a o mumifica Èi despre prezent fără a-l vulgariza. Fragmentele reflexive ale lui Aaron (Noam) sunt scrise într-un limbaj epurat, ritmat, care aminteÈte de psalmii sapienÈiali, dar conÈin aluzii fine la angoase moderne: criza identitară, pierderea valorilor, indiferenÈa faÈă de suferinÈă. Această dublă orientare stilistică — arhaică prin formă, actuală prin vibraÈie — face ca romanul să devină o alegorie atemporală, o oglindă în care Antichitatea reflectă umbrele prezentului.</p>
<p>Într-o epocă literară în care prevalează autoficÈiunea, relativismul moral Èi formalismul postmodern, „Soare întunecat” propune un alt drum: romanul ca formă de memorie morală, ca interogare a umanităÈii prin ficÈiune istorică. Schmitt nu vrea să inoveze în stil, ci în verticalitatea mesajului. E o alegere rară, chiar curajoasă. Fără a fi dogmatic, romanul este spiritual, fără a fi religios. Fără a fi istoric, este adevărat în profunzimea lui. Iar în acest echilibru stă unicitatea stilului lui Schmitt: accesibil fără a fi superficial, profund fără a fi ermetic.</p>
<p>În concluzie, „Soare întunecat” <em> </em>este mai mult decât o etapă în călătoria narativă a lui Noam – este o meditaÈie despre moartea valorilor prin uitare. Prin Egiptul antic, Schmitt vorbeÈte, de fapt, despre prezentul nostru, despre fragilitatea adevărului într-o epocă saturată de ficÈiuni oficiale. În literatura europeană de azi, dominată de temele rupturii Èi alienării, Schmitt aduce un suflu aparte: literatura ca act de continuitate, ca pod peste milenii, ca gest etic de a nu uita ce înseamnă să fii om.</p>
<ul>
<li><b>Titlu</b>: Soare întunecat</li>
<li><b>Subtitlu</b>: Străbătând secolele III</li>
<li><b>An apariÈie</b>: 2024</li>
<li><b>EdiÈie</b>: I</li>
<li><b>Pagini</b>: 496</li>
<li><b>Format</b>: 13&#215;20 cm</li>
<li><b>ISBN</b>: 978-606-097-365-2</li>
<li><b>ColecÈie</b>: <a href="https://humanitas.ro/humanitas-fiction/colectii/seria-de-autor-eric-emmanuel-schmitt">Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt</a></li>
<li><b>Domeniu</b>: <a href="https://humanitas.ro/humanitas-fiction/categorie/literatur%C4%83">literatură</a></li>
<li><b>Autor</b>: Eric-Emmanuel Schmitt</li>
<li><b>Traducere</b>: Doru Mareş</li>
</ul>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>
<p> ;</p>

<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2020/10/89.jpg" width="100" height="100" alt="" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/madalina-dumitrache/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Mădălina Dumitrache</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura Èi că întotdeauna “Les <em>beaux esprits se rencontrent</em><em>”</em>.</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="Addthis" target="_self" href="https://www.facebook.com/madalina.dumitrache.3" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-addthis" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 448 512"><path fill="currentColor" d="M400 32H48C21.5 32 0 53.5 0 80v352c0 26.5 21.5 48 48 48h352c26.5 0 48-21.5 48-48V80c0-26.5-21.5-48-48-48zm-32 252c0 6.6-5.4 12-12 12h-92v92c0 6.6-5.4 12-12 12h-56c-6.6 0-12-5.4-12-12v-92H92c-6.6 0-12-5.4-12-12v-56c0-6.6 5.4-12 12-12h92v-92c0-6.6 5.4-12 12-12h56c6.6 0 12 5.4 12 12v92h92c6.6 0 12 5.4 12 12v56z"></path></svg></span></a><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#109;&#097;&#100;a&#108;i&#110;&#097;.&#100;&#117;&#109;&#105;&#116;&#114;&#097;c&#104;&#101;&#064;&#121;mai&#108;.com" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>