Moșu m-a fascinat întotdeauna, pentru că era un bunic pe placul meu. În afară de faptul că se trezea la 5 în fiecare dimineață, pe geruri năprasnice, să stea la coadă la lapte și pâine iar dimineața mai avea grijă să facă focul, să încălzească apa, să fiarbă laptele, să hrănească animalele, era un personaj plin de farmec.
Era foarte frumos și fuma ca un boier.
La orele amiezii, îi plăcea să se ”relaxeze”, așa zicea. Seara, după ce termina de încins sobele, de rânduit animalele, se așeza pe ”laviță” – o pronunța ardelenește, mieros, lângă cuptor și se lăsa îndemnat: ”Fata moșului, hai să-ți povestesc din război”…
Avea limbariță și îi plăcea să repete aceleași două întâmplări: o explozie în Crimeea, din care a scăpat cu viață, și întâlnirea cu fata în rochie verde…
Imagini din război
Nu s-a plâns niciodată de viața dură de combatant, nici de muncă, nici de frig ori de vreo privațiune, nu-mi amintesc să-l fi auzit – în schimb îl incita să retrăiască momentele în care au luat prizonieri de război pe care i-au tratat ca pe niște confrați ”le-am dat țigările mele, fată, și una din bluzele pe care le purtam pe dedesubt, că murea de frig, era și el om, săracul”… mă uitam la el, așa înalt și frumos cum era, impunea respect, dar ascundea sub mantaua de soldat o inimă caldă ca o pâine de casă, cu care îl aștepta maica întotdeauna, și cu care ne-a așteptat și noi să venim la Codlea ani în șir….
Astfel de oameni au existat, iar amintirea lor nu face decât să ne îngrozim și mai tare de prăpastia care se cască între ei și noi. Între modul lor de a lua viața în piept și fricile noastre că nu ne mai ajung orgoliile, puterea și banii…
Nicolae Iacob
Nu prea aveam răbdare la vârsta aceea să ascult până la capăt istorisirea din război și îl zoream mereu să treacă la povestea care îmi stârnea imaginația și mă umplea de visare: ”Fata moșului, era frumoasă, avea niște picioare foarte lungi și niște coapse… era minunată, fata moșului…. și când am luat-o în brațe, i-a căzut breteaua de pe umăr și i-am văzut, pentru o clipă sânii… m-am pierdut cu firea, fata moșului…”.
N-avea nicio problemă să ne povestească de față cu maica, iar ea nu avea nicio problemă să-l asculte a mia oară, era istoria lui personală și nimeni nu îndrăznea să-i conteste dreptul la propria ierarhie sufletească… rochia verde i-a rămas până în ultima clipă în minte și ochii lui străluceau cu putere, ca și când ar fi răsfrânt luciri din smaraldul cel mai pur.
Vocea lui se netezea și trecea munți și văi în drumul spre ea, sfioasa, care-i îndulcise cu prezența ei fierbinte o lungă seară de concentrare pe frontul din Crimeea.
Și m-am gândit că așa-i stă bine unui bărbat, să fie luptător pe toate fronturile, ca un romantic în haină de soldat, pentru că așa e viața asta în care rolul cel mai potrivit e acela în care ești tu însuți, autentic până la lacrimi, dacă așa ai simțit și dacă așa ți-a rămas în suflet…
Sentimentul patriei face parte din atavisme, cu el te naști pentru a ființa… intrat prin genealogie în structura noastră sufletească, el se permanentizează prin spirit – iubirea de țară aparține acelor trăiri profunde, autentice, care nu pot fi nici disimulate, nici pervertite.
Patria încetează a mai fi un cuvânt atunci când, încercând să-i pronunți numele, se face nectar pe buzele tale și dor în suflet, care ține loc de silabe…
Nicolae Iacob
E parte din făptura ta interioară așa cum e dragostea pentru părinți și pentru natura care te învață să prețuiești ceea ce e frumos cu adevărat și durabil prin esența dumnezeiască. Așa cum e spiritul blând al moșilor noștri și lumina candelei care le pune aură deasupra capului, să ne aducă la vremuri de restriște pe drumul bun al cumințeniei.
Și versul cel de jale al doinei, care-și plânge vremea dusă pe cea cale neîntoarsă, freamăt și taină a nemuririi, mereu visată, niciodată atinsă. E bucuria clipei de a fi sămânță acum și plantă magică de leac pentru ai tăi în albă zi de sărbătoare, când coboară pe pământul nins arhanghelii, să aducă dar de stea sub cerul curcubeu.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.