Am crezut mereu în puterea cuvintelor. Calitate sau defect? Am acordat mereu încrederea mea oamenilor, știind din start că nu toți o merită. Am crezut și cred în puterea lui DA si a lui Nu. Am preferat, și de fiecare dată am și reușit, să nu promit ce n-aș putea face. M-am lovit des de mentalități greșite și m-au urmărit de-a lungul vieții aproape în orice am făcut.
CE SPUNE LUMEA și NU SE CADE mi-au marcat copilăria. Mai târziu, a mai tăbărât și SĂ NU NE FACI DE MINUNE peste mine. Acești trei mușchetari mă înțepau de câte ori aveau ocazia, din creștet până în călcâie, iar eu de fiecare dată eram luată prin surprindere și nu stăpâneam nicio tehnică de apărare. Nu e ușor să le ții piept, dar nici imposibil! M-am prins într-un final că pot să-i duc pe după vișini, ca Mircea cel Bătrân pe turci, pe la Rovine. Ca să fii un bun strateg, nu ai nevoie decât de creier și nici de nu știu ce forță nu ai nevoie, ci de un urlet interior care să-ți trezească voința, dorința de a fi tu.
Nimic nu-ți va mai sta în cale când știi sigur care-ți este destinația la care vrei să ajungi și te duci țintă către ea, rupt în coate și desculț și tot nu te mai poți opri. Așa de tare se urlă în tine, de nu poți sta locului, fiindcă nu-i locul tău. Simplu! Până nu de mult, nu înțelegeam deloc de ce lumea aceea nu mi se potrivea, de ce nu puteam și nu voiam să fiu în rândul ei, cu toate că mi se repeta obsesiv să fiu așa.
Firea mea rebelă nu se integra nicicum în compoziția firescului, atât de nefiresc pentru mine. Și nu de puține ori am stat și m-am gândit cum ar fi să-i dau naibii pe toți și să dispar. Toți știau cum se face și cum se trăiește viața asta, numai eu nu știam nimic… Nimic din ce-i definea pe ei, nu mă caracteriza pe mine. Dar de fapt lucrurile sunt, repet, foarte simple: te ridici și pleci. În liniște, fără bruiaj. Nu țipi, nu înjuri, nu condamni, nu reproșezi, nu te enervezi ci te retragi. Atâta trebuie. Pare ușor, numai că-ți ia niște ani ca să-ți faci cadoul ăsta, SA TE RIDICI!
Mai cred în fapta bună, da… aia gratuită! Alții oferă răutăți, tot gratis. E despre alegeri, exact! Fiecare cu plămada lui. Tot secretul e să le refuzi, adică să-ți pui scut la suflet. Dar asta este deja, altă școală. Grea. CE ȚIE NU-ȚI PLACE ALTUIA NU-I FACE, dacă se aplică de la vârstă fragedă, de către fiecare dintre noi, în absolut orice domeniu, te salvează. Cel mai banal exemplu: Imaginează-ți cum este când vrei să faci un cadou unui prieten. Ești pe fugă… ca de obicei, n-avem timp. Păi ori te pupă mă-ta, banii-s în plic, ori știi clar ce-l bucură. Nu există cale de mijloc! NU! Nu-i dau unul dintre parfumurile mele și nici nu-i cumpăr un tablou cu cai, că așa îmi plac mie, caii etc.
Te pui în locul celuilalt de fiecare dată, mie mi-ar plăcea să mi se facă/spună/arate asta? Dați-vă răspunsul singuri și acceptați că viața e rotundă. Merge și-așa, este o inepție! Nu numai că nu merge, dar visul e schilod și casant și moare din start! Orice intenție de a fenta, de a fura startul în absolut orice, ține cam cât elasticul de la niște chiloți tetra. Și rămâi gol. Gol de calitatea de om. Apoi, grija de a-ți recupera binele ăla făcut, să nu te preocupe niciodată. Tu fă-l numai! Toată grija ta sa-ți fie despre a nu deranja și despre a nu răni pe ceilalți… nici cu vorba, nici cu fapta. Noi însă vrem să primim înapoi înzecit, binele dăruit, iar răul făcut să ne ocolească.
Numai că viața nu funcționează așa. Sigur că te poate răsplăti cu un munte de galbeni pentru un bănuț dat unui amărât. Dar tu, dacă ești un om matur cu o oarecare înțelepciune, știi că acel munte ți se dă ca să-i bucuri pe mai mulți, nu să-ți ia ție mintea de norocos ce ești dintr-o dată. Trebuie să te mulțumești întotdeauna cu puțin, fiindcă puținul nu-ți va lipsi nicicând. Adică, ține pentru tine exact cât ai nevoie. Doar așa simți bucuria, doar așa îți înțelegi rostul, fiind capabil să apreciezi picul tău.
Poate sună deplasat, dar eu nu cred în agoniseala aia pentru zile negre. Eu nu vreau să mă pregătesc pentru zile negre eu vreau nopți albe și zile luminoase și îl cam înțeleg pe greierele lui Topârceanu… cântă și te veselește, fiindcă viața oricum trece! O fi găsit el și niște grăunțe și niște adăpost pe undeva, ca să treacă de iarnă. Și-apoi, cu cetera și arcușul, chiar că nu mai simți urcușul. Mie îmi place să trăiesc responsabil și până acum mi-a cam ieșit… Economiile mele se fac implicit, prin ratele pe care le plătesc de la 18 ani de când muncesc. Fiecare face cât poate! Înmulțiți-vă talanții, ni se spune! Dacă eu nu i-am mai înmulțit… de-am supraviețuit, slavă Ție, Doamne!
În cazul în care ai greșit cuiva, cu sau fără voia ta, să nu crezi nicio clipă că nu se vede nicăieri. Îți vine răul înapoi la fel de gratuit, uneori mai fin, alteori mai dur, cu scopul de a fi prevenit de și mai răul pe care ți-l poți atrage, dacă persiști în vechile metehne. Sună clișeic, știu, dar asta este legea karmei.
Lăsați-o pe ea să se manifeste, chiar dacă uneori setea de dreptate vă tulbură mintea, fiindcă Greuceanu din noi e doar îmbătat cu apă rece și-și aruncă de fiecare dată buzduganul, cu efect de bumerang. Atâta poate.
Ce voiam de fapt să vă spun, este că așa de bine se simte atunci când, deși călcat în picioare de unii cu bocanci grei, mai găsești totuși puterea să te ridici… Așa de bine se simte când privind în urmă, îți vezi binele dăruit fără nicio greutate și când poți zâmbi a dulce aducere aminte, faptelor tale, când toate mulțumesc-urile spuse îți fac cu mâna și îți trimit bezele de-acolo din trecutul tău.
Este atât de nepământean sentimentul, când toate iertările oferite celorlalți îți dezmiardă sufletul, când toate te iubesc-urile tale spuse cândva cu rost, fără falsitate și nu din joacă, ți se întorc înmiit, când toate părerile de rău ți s-au făcut scară către devenirea ta.
Asta înseamnă să fii om frumos, să nu te mustre conștiința faptelor tale, să nu porți petele răutăților gratuite pe haina ființei tale, să dăruiești din suflet puținul tău fără să ți se ceară, iar asta să-ți provoace bucurie pură. Fiți așa, fiți așa de frumoși! Și vă rog, să mă credeți că nu se poate să nu iubești un astfel de om, îl iubești fără nicio greutate, n-ai cum altfel!
Citiți și Chintesența copilăriei, de Monica Tonea
