Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.
***
El mă sărută şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea…
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.
***
Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt, nici râu cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .
De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sunt şi despuiată parcă .
Nu vei află nicicând o piatră-n cale ,
Mai goală într-a zorilor sclipire ,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire .
Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.
E noapte-n rouă, iarba e culcată .
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe ,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să aducă frumuseţe.
***
Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile – d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945, „… pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-un simbol al celor mai pure aspirații ale întregii lumi latino-americane”.
Înaintea discursului ceremonial ținut cu ocazia Banchetului Nobel la Primăria din Stockholm, în 10 decembrie 1945, profesorul A.H.T. Theorell de la Departamentul de Biochimie, Institutul Nobel de Medicină, i s-a adresat poetei chiliene: „Doresc, Gabriela Mistral, să-ți transmit un mesaj admirativ. De pe un continent îndepărtat, unde acum soarele de vară strălucește, te-ai aventurat în călătoria lungă către ținutul lui Gösta Berling, unde întunericul iernii se ascunde cel mai adânc. O voce mai demnă decât a mea a lăudat poezia ta mai devreme astăzi. Îmi este permis totuși să spun că împărtășim cu toții bucuria că Premiul Nobel a fost acordat de data aceasta unei poete care combină arta magnifică cu cele mai profunde și nobile scopuri.”
Gabriela Mistral primind Premiul Nobel de la Regele Gustaf al V-lea al Suediei la Konserthuset Stockholm pe 10 decembrie 1945. Foto: Bettmann/Getty Images
Fiica unui poet diletant, a început să scrie poezie ca profesoară de școală, trăind o dramă sentimentală puternică, după o poveste pasională cu un angajat feroviar care s-a sinucis. A profesat până când poezia ei a făcut-o faimoasă, jucând un rol important în sistemele educaționale din Mexic și Chile, activă în comitetele culturale ale Societății Națiunilor. De asemenea, a fost consul chilian la Napoli, Madrid și Lisabona. A deținut titluri de onoare de la universitățile din Florența și Guatemala și a fost membru onorific al diferitelor societăți culturale din Chile, precum și din Statele Unite, Spania și Cuba. A predat literatura spaniolă în Statele Unite ale Americii la Universitatea Columbia, Colegiul Middlebury, Colegiul Vassar și la Universitatea din Puerto Rico.
Poeziile de dragoste, „Sonetos de la muerte” (1914), au făcut-o cunoscută în toată America Latină, însă prima ei mare colecție de poezii „Desolación” („Deznădejde”) nu a fost publicată decât în 1922. În 1924 a apărut „Ternura” (Tandrețe”) , un volum de poezie dominat de tema copilăriei; aceeași temă, legată de cea a maternității, joacă un rol semnificativ în „Tala”, poezii publicate în 1938. Opera sa completă a fost publicată în 1958.
Un capitol mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin important
Gabriela Mistral a avut o viață amoroasă complexă și tumultuoasă. A fost cunoscută pentru relațiile ei pasionale și profunde cu mai multe femei, care au influențat în mod semnificativ viața și opera sa. Una dintre cele mai importante relații amoroase ale Gabrielei Mistral a fost cu Doris Dana, o americană de origine evreiască. Mistral a întâlnit-o pe Dana în timpul unei conferințe în Statele Unite și s-a îndrăgostit de ea. Relația lor a început în 1948 și a durat până la moartea lui Doris Dana în 1979. Scrisorile lor de dragoste, care au fost publicate mai târziu, arată adâncimea și intensitatea iubirii lor reciproce.
pinterest.com
Cele 28 de scrisoari de dragoste pe care cartea le conține surprind o iubire bazată pe absență. Adresându-i-se cu „Amor”, „Querida mía”, „Doris danita”, „Dragă”, „Linda Doris”, „Vida mía”, printre altele, scrisorile Gabrielei Mistral dezvăluie o iubire profundă, care avea un element particular. Având în vedere ocupațiile lor, amândoi călătoreau în mod constant, astfel încât legătura lor era în mare parte la distanță, cu excepția perioadelor în care se puteau întâlni. Abia în 1955, până la moartea lui Mistral, au reușit să rămână împreună la New York.
În lumina scrisorilor, editorul nu ezită să spună: „Este o relație intensă, extrem de intensă, cred că cu greu ar putea fi descrisă ca fiind rece. Uneori foarte afectuoasă, alteori foarte exigentă. Uneori – ca în orice relație – există gelozie, nesiguranță, există momente fericite cu proiecții”.
De exemplu, în septembrie 1952, Gabriela Mistral scria: „Draga mea, micuța mea bolnavă: Iartă-mă: am fost foarte resemnată de tăcerea ta. Mi-am închipuit totul, în afară de faptul că erai bolnavă și grav bolnavă”.
Sau în aprilie 1949: „Viața mea, în sfârșit, în sfârșit, primesc scrisori de la tine. După prima – și singura – scrisoare din data de 9, nu mai primisem nimic de la tine, iar spiritul meu a căzut într-o depresie mai degrabă colerică, sumbră și fără speranță. Firea mea tinde spre asta, dar de data aceasta a fost mult mai rău.”…
În afară de relația cu Doris Dana, Gabriela Mistral a avut și alte legături amoroase. S-a speculat că ar fi avut o relație cu Ester Huneeus, o femeie din Chile, dar nu există dovezi clare în acest sens. De asemenea, Mistral a dezvăluit în corespondența sa faptul că a avut sentimente puternice pentru alte femei, dar numele acestora nu au fost dezvăluite în mod explicit.
Relațiile amoroase ale Gabrielei Mistral au fost subiect de speculație și controversă, deoarece ea trăia într-o epocă în care homosexualitatea era considerată un tabu și era condamnată social și religios. Cu toate acestea, iubirea și relațiile ei cu alte femei au influențat profund poezia și scrierile sale, aducând o nouă sensibilitate și o explorare a temelor legate de iubirea și dorința feminină. În ciuda tuturor dificultăților și prejudecăților sociale, Gabriela Mistral a continuat să-și exprime iubirea pentru femei și să se angajeze în relații intime, demonstrând curajul său și determinarea de a trăi în conformitate cu propria ei identitate și dorințe.
