”E de uimit câte cunoştinţe se adunaseră în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtă uşurinţă le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bătălie de dat”.
Prinţesa Elena Ghica, fiica banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore Ghica, a publicat sub numele Dora D’Istria
Elena Ghica
Elena Ghica a fost una dintre cele mai erudite și nonconformiste femei ale secolului XIX, o militantă pentru drepturile femeilor, a căror portavoce era dincolo de hotarele țării. Sclipitor de inteligentă, ea a înțeles faptul că spiritul și cultivarea personalității prin educație trebuiau să devină accesibile oricărei femei, indiferent de statutul său. Dar vremurile erau croite exact pe măsura bărbaților, așa încât inițiativele ei au fost destul de repede înăbușite sub bocancii grei ai autorității…masculine.
Fiică a banului Mihalache Ghica și a scriitoarei (și traducătoarei) Caterina Faca, nepoată a domnitorului Grigore Ghica, prințesa s-a dovedit o făptură excepțională încă de copil, iar atmosfera din casa părintească a fost ideală pentru calitățile ei.
A început să învețe greaca la vârsta de cinci ani, iar la adolescență vorbea fluent nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză, cânta la pian și picta. La paisprezece ani traducea, în limba germană, Iliada lui Homer. La şaisprezece ani lua parte la expoziţia de artă figurativă din Dresda și împărțea săracilor banii obținuți din vânzarea tablourilor.
Copleșitor.
Și-a făcut studiile în străinătate la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Frumoasă, inteligentă, cu o personalitate fascinantă, tânăra întoarsă la Iaşi, la douăzeci și unu de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus Alexandr Kolţov Masalski cu care se căsătorește, în 1849, şi pleacă din țară stabilindu-se la Sankt Petersburg.
În timpul Războiului Crimeii, înflăcărată de ideile liberale și principiile revoluţionare ale anului 1848, Elena îşi arată simpatiile pentru Franţa şi Anglia și sfidează societatea rusească, în pofida avertismentelor ”politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”.
Biciuită, ca pedeapsă, la palatul gubernial din capitala rusă, prințesa Elena nu suportă această umilință și, părăsindu-și soţul, plecă în Occident și se stabilește în Elveţia, la Arau.
„Româncele, ca toate femeile latine, au un simţământ înnăscut de eleganţă şi se îmbracă, în genere, cu o cochetărie ingenioasă. În Transilvania, fetele îşi împletesc părul într-o coadă groasă care se termină cu o panglică sau cu o monedă. Îşi pun în păr flori, monede sau pene de păun şi câteodată pe frunte o diademă pe care strălucesc mărgele şi hurmuzuri. Marama cu care se împodobesc femeile măritate e în formă de turban prin localităţile de miazăzi a provinciei şi aiurea are forma unui văl. Nimic nu prinde aşa de bine ca frumoasele lor cămăşi ţesute şi catrinţa, împodobită cu vărgi viu colorate…”
Dora D`Istria
Elena Ghica Masalski nu a divorţat, a rămas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturală s-a prezentat cu numele literar cu care a și devenit celebră – Dora D`Istria – cel mai probabil, tradus prin ”dor de Dunăre”.
Instruită, cu o vastă cultură literară și cunoștințe în artă, sociologie, etnografie şi folclor, geografie, istorie, racordată la marile probleme ale timpului, scriitoarea tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii.
Rămâne celebră lucrarea “Despre femei, de o femeie”, apărută în 1869 – analiză a situaţiei materiale şi sociale a femeilor din ţările romanice şi germanice și tratatul “Les femmes en Orient”, apărut în 1859 – dezvăluire a lumii femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.
Opera sa a fost variată, ea a cuprins teme de istorie, politică socială, religie, feminism, poezie populară, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, scrise majoritatea în limba franceză și publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză. O operă clădită în 30 de ani.
Tricolorul înfipt în Alpii elveţieni
Pe lângă talentul artistic, Elena era o împătimită a călătoriilor și a sportului. Ea a escaladat vârful Moench din Alpii elveţieni, unde a înfipt tricolorul brodat cu numele României, devenind astfel prima femeie din istorie care a reuşit această performanţă.
Experienţa a fost expusă în cartea sa „German Switzerland”, publicată la Paris şi Geneva, în 1856.
Istoria și faima familiei sale, precum și presupusele sale origini albaneze, au fost cunoscute de cititorii occidentali din memoriile prințesei „Albanezii în România. Istoria prinților Ghica”. Formidabila femeie a învățat istoria albaneză și în 1866 a devenit principalul avocat din Europa de Vest pentru cauza albaneză.
Villa D`Istria
Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani în Italia, la Torino, Livorno şi la Florenţa, în casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Prințesa româncă a rămas mereu cu inima la locurile în care s-a născut şi a copilărit:
”Îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate.”
A murit pe 17 noiembrie 1888, în casa din Florenţa – Villa D`Istria. Şi-a lăsat averea Primăriei din Bucureşti cu menţiunea de a fi folosită pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitorie a familiei Ghica.
”Prin testamentul olograf ce s-a găsit după moarte, Dora D`Istria, după mici legături lăsate fraţilor şi servitorilor săi, instituie moştenitoare a averii sale din România pe Primăria Bucureşti, însărcinează pe Primăria Florenţa a vinde Villa D`Istria în folosul institutului de surdo-muţi”, notează Ionescu Gion în ”Portrete Istorice”.
Aceastei femei, construită numai din superlative, care și-a depășit timpurile (re)dând femeii dreptul la demnitate şi independenţă, omagiu astăzi, la 193 de ani de la nașterea sa!
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.