Site icon Bel-Esprit

Despre iubire

Câte capete, atâtea păreri, și deci atâtea iubiri.

Nu există doi oameni care să iubească la fel sau să simtă la fel. Mitul cu ”noi simțim la fel”, pus și pe melodie, rămâne ficțiune. De ce să nu credem că tocmai acesta este lucrul care ne diferențiază? Inclusiv de cei pe care îi iubim, pentru că a răspunde cu aceeași monedă este, cel puțin câteodată, periculos. Nu ne putem transpune în sufletul cuiva, așa cum nu putem de bună voie călători pe Marte. Întotdeauna, între întrebare (”Mă (mai) iubești?) și răspuns (da/nu/nu știu/tăcere/grimasă) e aceeași distanță, vezi mai sus. Replicile ”până la Soare/Lună și înapoi” au rămas în arsenalul de afecțiune pe care doar mamele îl pot exprima, între oamenii maturi fiind cel puțin iluzoriu, dacă nu chiar derizoriu.

De ce iubesc oamenii? Câteva gânduri:

Gustav Klimt, „Sărutul”

Dintre cele mai frumoase definiții ale iubirii, am ales  câteva din autori români.

În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încântăm cu voluptățile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cât distanța de persoana iubită este mai mare.” (Emil Cioran)

Iubești pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun și hotărăști să i te dai pe tine însuți…”(Octavian Paler)

Dar ce poate însemna o iubire, cât poate ea dura, nimic nu durează în lumea asta, totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni.” (Lucian Blaga)

În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vietii, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii.” (Marin Sorescu)

Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” (Liviu Rebreanu)

Dragostea însă, ca și viața, cere totul. Dragostea este dăruire deplină. Cine iubește cu adevărat, duce în el ceva din frumusețea și nebunia mărilor.” (Fănuș Neagu)

Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” (Nichita Stănescu)

Nu există în viața unui om mai mare noroc decât să găsească un suflet pereche și să rămână împreună.” (Ana Blandiana)

Și în final, dar nu în cele din urmă, să ne întoarcem la filozofie, fiindcă ea e singura salvare.

Citiți articolul complet aici.

Pretenții și impostură validate cultural

Exit mobile version