<h1><strong>&#8222;Zoe! fii bărbată&#8230;&#8221;</strong></h1>
<p>În comedia <em>O scrisoare pierdută (1883), </em>Caragiale este o dată în plus magistral în construcÈia personajelor feminine: <strong>Zoe Trahanache (JoiÈica)</strong>, <strong>nevasta lui Pristanda</strong> şi <strong>nevasta persoanei însemnate</strong> (amanta becherului).</p>
<p><em><strong>Zoe Trahanache</strong> – </em>despre care s‐a scris că<em> e mai aproape de Emma Bovary decât de Fedra </em>(Gelu Negrea, <em>op.cit., p. </em>213), că este <em>o cochetă şi o adulterină</em> (<strong>P. Constantinescu</strong>, <em>op.cit., p. </em>131) sau <em>o domina bona, idolul bărbaÈilor</em> (<strong>G. Călinescu</strong>, op.cit.,p.385) – este un personaj feminin de o forÈă, abilitate şi intuiÈie deosebite, dar, mai mult decât atât – este personajul care îşi revendică şi o latură adeseori considerată a fi apanajul virilităÈii, al masculinităÈii – un <strong>exacerbat simÈ al onoarei</strong>.</p>
<p>Toate acestea o situează de îndată între personajele de tipul <em>femeii‐bărbate</em> din opera literară a lui Ion Luca Caragiale. Zoe catalizează, dinamizează şi cooordonează acÈiunea piesei – de la pierderea scrisorii şi până la încercările de a o recupera, prin cumpărarea ei de la şantajist (CaÈavencu) sau prin imixtiuni în politica judeÈului, a guvernului (dacă e nevoie). Este un personaj, asemeni Vetei şi ZiÈei, din <em>O noapte furtunoasă</em>, înzestrat cu o energie care declanşează conflictul şi apoi răstoarnă situaÈia dramatică în propriul său interes.</p>
<p>Această <strong><em>femeie‐bărbată</em></strong> (şi nu femeie‐bărbat!) are un farmec aparte, o feminitate (nimic paradoxal aici!) debordantă şi, deopotrivă, inefabilă, misterioasă, incitantă, de un rafinament aproape imposibil de găsit în construcÈia altui personaj feminin din întreaga operă literară a lui Ion Luca Caragiale. Este femeie, prin înfăÈişare, iar apelativul de <em>bărbată</em> e determinat de forÈa se interioară, de <strong>personalitatea sa puternică, abilă, capabilă de a lupta cu orice <em>arme</em> </strong>(lacrimi, rugăminÈi, intrigi, negocieri, şantaj etc) pentru a‐şi apăra onoarea şi poziÈia în societate. Ea procedează ca un om politic, ca un bărbat, atipic pentru o femeie care pare excesiv preocupată de confortul ei personal – sentimental, social, familial, financiar etc.</p>
<p>Felul în care îşi duce <em>lupta</em> cu toate prejudecăÈile sociale este tipic şi ideal masculin. Dar ea nu îşi pierde feminitatea şi aceasta este una dintre cele mai importante calităÈi ale acestui personaj. De aceea, Zoe este un reper tipologic în teatrul lui Ion Luca Caragiale.</p>
<p>Zoe ar fi putut avea orice profesie (care conferă un statut social privilegiat) tipic masculină la acea vreme (unele, acceptate formal – dar, prohibite în fapt şi acum, datorită mentalului colectiv!). Ar fi putut fi un abil politician sau un priceput diplomat (mărturie stă modul în care alege să negocieze cu CaÈavencu pentru a obÈine scrisoarea), un înalt funcÈionar public din administraÈia locală (atentă la toate amănuntele legate de distribuirea şi utilizarea fondurilor publice – numărarea steagurilor, întreÈinerea şi exploatarea, în înteres propriu, a unei trainice relaÈii de amiciÈie cu slugarnicul Pristanda – reprezentantul ordinii publice etc.), un versat avocat pledant (discuÈiile cu Tipătescu despre efectele dezastruase ale pierderii scrisorii şi ale posibilei sale publicări într‐un ziar local) etc.</p>
<p>Zoe ar fi putut fi, pe de altă parte, o minunată, complexă actriÈă (frumoasă, tânără, trăindu‐şi emoÈiile cu naturaleÈe, dar, mascându‐le, când n‐o avantajează, exhibându‐le apoi, când devine necesar!), dar nu o militantă pentru emanciparea femeii şi nici – o vajnică feministă. Şi aceasta – datorită unui egoism (<em>bine temperat!)</em> şi a unui <strong>orgoliu de femeie cultivată</strong>, provenită din înalta societate, în adevăratul sens al cuvântului.</p>
<p>Zoe pare a fi o <strong>alienată în lumea orăşelului de provincie</strong>, eşuată (probabil, din motive pecuniare – faliment, ruină etc.) în căsnicia cu Trahanache (un văduv, în etate, onorabil şi şiret, un provincial înstărit şi bine văzut în societate). JoiÈica are şi ea, aşadar, ca <em>motor</em> al acÈiunilor ei, o frustrare, bine mascată (un complex al feminităÈii asupra căruia vom insista în capitolul <em>Concluzii generale</em>).</p>
<h4><strong>&#8222;Zoe! fii bărbată&#8230;&#8221;</strong></h4>
<p>Zoe nu face parte nici din categoria parvenitelor, şi nici din aceeea a semi‐doctelor, a snoabelor, a <em>madamelor</em>. Este, probabil, una din cele două‐trei <em>doamne </em>care populează opera literară a lui Ion Luca Caragiale (Fifina, GraÈiella&#8230;), dar singura <em>femeie‐bărbată</em> dintre acestea (exceptând‐o pe EfimiÈa, care este <em>femeie‐bărbată</em> datorită calităÈilor de <em>strateg din umbră</em>, dar şi datorită <em>instinctului senzual în extincÈie!</em>). Şi prenumele – Zoe – o plasează în categoria doamnelor – sobru, scurt, cu neputinÈă de a‐i extrage un diminutiv.</p>
<p>Îi e teamă de gura lumii, dar, într‐o exprimare la modul <em>grossier</em>, se poate spune că e o adulteră (încă din primele luni ale căsniciei cu Trahanache). Cuplul lor matrimonial a devenit, la doar şase luni după căsătorie – <strong>triunghi amoros,</strong> incluzându‐l pe tânărul şi pătimaşul prefect Tipătescu.</p>
<p>Paradoxal este că Zoe îşi trăieşte această viaÈă amoroasă ilicită cu distincÈie, cu naturaleÈe, cu toată pasiunea şi, mai ales, cu curaj. Ea ştie că nu se poate împlini ca femeie decât aşa, având confortul financiar asigurat de Trahanache (trai tihnit, elegant, fără pierderea statutului social de femeie din înalta societate, cu care a intrat ea în căsnicie) şi, în acelaşi timp, trăind o dragoste plină de pasiune (inutil s‐o legifereze vreodată pentru că se înscrie într‐o cutumă a societăÈii) cu <strong>bărbatul tânăr, cultivat, alienat – ca şi ea – în acest oraş de provincie</strong>. <strong>Zoe şi Tipătescu</strong> sunt doi intruşi într‐o lume în care îşi consumă, clandestin (şi totuşi, <em>bănuiÈi</em> de toată lumea, <em>eventual</em> exceptându‐l pe Trahanache) şi pătimaş – dragostea şi, odată cu ea, frustrările, eşecurile, inadaptarea, incompatibilitatea cu societatea în mijlocul căreia trăiesc, ba, chiar al cărei destin îl hotărăsc (el – prefect, ea – soÈia celui mai influent om din oraş).</p>
<p>Zoe este o <strong><em>femeie‐bărbată</em> </strong>pentru că, uneori, inconştient, instinctiv, dar, adesea, în deplină cunoştinÈă de cauză, împrumută din trăsăturile de caracter ale unui virtual model masculin şi se comportă ca atare, raportându‐se la anumite valori, cum ar fi: <strong>onoarea, mândria</strong>. Tot de sorginte masculină e căutarea ei erotică.</p>
<p>E dincolo de <a href="https://bel-esprit.ro/gustave-flaubert-citeste-pentru-a-trai/" target="_blank" rel="noopener"><strong>bovarism</strong></a>, pentru că Zoe are o logică a pasiunii, o dorinÈă de a iubi, de a dobândi – odată cu satisfacÈia erotică – cheia viitoarei sale alegeri, a viitorului pas, a viitorului amor. <strong>Împleteşte, pătimaş, iubirea cu puterea în plan social, politic</strong> etc. Iubeşte bărbaÈii puternici, în care se regăseşte, prin care îşi exprimă nevoia de putere, <em>se exprimă</em> chiar. Dragostea ei pentru Tipătescu rezistă atâta timp cât el, abandonându‐se acestei iubiri, îi conferă Zoei posibilitatea de a se manifesta liber în opiniile sale şi de a avea puterea, sub toate aspectele, la nevoie – decizia, manipularea şi monitorizarea celorlalÈi, a urbei întregi.</p>
<h4><strong>Scrisoarea pierdută</strong></h4>
<p><strong>Pierderea scrisorii</strong> e accidentul care creează contextul potrivit pentru exersarea acestor abilităÈi ale Zoei. Ea îşi devoalează excelentele atribute de femeie‐bărbată treptat, dar cu nonşalanÈă, firesc, natural. Feminitatea nu o părăseşte, însă, niciodată. Ea îşi face loc şi se iveşte, de câte ori este nevoie, cu gingăşie, din amalgamul de onoare, mândrie, egoism, orgoliu şi determinare care o caracterizează pe această femeie‐bărbată (în mod particular). Nu sunt – nici unele, nici altele – atribute exclusive ale vreunui gen, legate definitiv şi definitoriu de apartenenÈa la masculinitate sau feminitate.</p>
<p>Mentalul colectiv le raportează astfel, le‐a clasificat, de milenii aşa, turnându‐le în tipare greu de topit şi redimensionat. Sub acest aspect, Zoe, oricât s‐ar dovedi a fi de practică, de abilă, de senzuală, este – mai degrabă – o iluzie de gradul cel mai înalt, pe care ne‐o propune autorul. E o iluzie tulburătoare, de perfectă contopire de Ying şi Yang, găsindu‐şi expresia potrivită în tipul femeii‐bărbate, care nu are (evident!) nimic în comun cu arhetipul androginului.</p>
<p>Caragiale foloseşte (într‐o schiÈă cu pedagogul <em>de şcoală nouă</em>) expresia <em>băietele</em>, cu referire la fete, la eleve. Prin translare, putem vorbi, în cazul JoiÈichii, de o <em>băiată</em> la maturitate, adică de o <em>bărbată.</em> Tipătescu, de altminteri, nu o îndeamnă a fi bărbat, ci: <strong><em>Zoe, fii bărbată!</em></strong>, adică o femeie mai puternică (o îmbărbătează şi îi transferă – prin acest apelativ – energie şi forÈă).</p>
<p>Aşadar, sensul prim ar fi de f<strong>emeie curajoasă,</strong> dar contextul în care are loc această încurajare, singularitatea Zoei ca personaj prezent şi activ, implicat în acÈiunea dintr‐o lume a bărbaÈilor etc., dezvoltă şi celălalt sens al cuvântului, dându‐i şi o altă semnificaÈie – bărbată, adică asemeni unui bărbat – necesară <em>travestire (nu transformare!) a interiorităÈii</em> (!) pentru a se integra mai uşor în masa masculină care populează piesa, pentru a o înÈelege şi a o înfrunta.</p>
<p>Ne încumetăm să o considerăm pe Zoe, ca personaj, <strong><em>spionul fortuit al tagmei feminine într‐o castă masculină a politicii şi puterii.</em></strong> Ea luptă să‐şi păstreze onoarea înÈelegând că, în lumea în care trăieşte (o lume a bărfei, a manipulării, a puterii, a maşinaÈiunilor politice etc) numai recuperarea scrisorii îi va conserva dreptul de a avea, în continuare, acces la putere, în toate formele ei. Zoe luptă pentru a păstra aparenÈele pentru că, în cazul ei, miza e mare – compromiterea ei ar însemna declanşarea dezastrului, i‐ar afecta şi pe cei din jurul ei (nucleul marital, triunghiul) ca într‐un joc de domino, în care, căderea unei cărÈi atrage căderea consecutivă a celorlalte.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>Caracterizările celorlalte personaje, referitoare la Zoe, sunt determinate de latura comportamentală evidentă şi evidenÈiată de Zoe în relaÈie cu acestea. Astfel, pentru Trahanache, Zoe este simÈitoare şi îi <em>e urât singură,</em> pentru Tipătescu (de faÈă cu alÈii) e glumeaÈă şi nerăbdătoare, fără răutate, dar şi – <em>nebună</em> sau <em>copilă </em>(când amanÈii sunt singuri). Tipătescu este cel care, dincolo de aparenÈe, a înÈeles că Zoe e mai mult decât atât şi o îndeamnă să fie aşa cum o ştie el – <em>Zoe! fii bărbată&#8230;,</em> iar ea îşi recunoaşte slăbiciunea de o clipă şi, implicit, cauza perturbării acestei constante de caracter: <em>Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi‐au luat toată puterea, mi‐au frânt inima&#8230; A! înnebunesc de frică.</em></p>
<div id="attachment_33680" style="width: 464px" class="wp-caption alignleft"><img aria-describedby="caption-attachment-33680" class="wp-image-33680" title="Beautiful and mysterious woman (foto: tumblr.com)" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/05/woman-vintage.jpg" alt="" width="454" height="682" /><p id="caption-attachment-33680" class="wp-caption-text">&#8222;Zoe! fii bărbată&#8230;&#8221; (foto: tumblr.com)</p></div>
<p>Pentru Farfuridi şi alÈii asemenea lui, Zoe este <em>respectabila doamnă Trahanache</em>, iar femeile ca ea sunt, în viziunea lui <em>– mai ambiÈioase</em>. Pentru slugarnici precum Pristanda, Zoe va fi întotdeauna <em>coana JoiÈica. </em>CaÈavencu şi Zoe, însă, au o relaÈie cu totul specială. Nu doar datorită şantajului pe care CaÈavencu îl exercită asupra femeii, ci şi pentru că între ei se instituie o stare de criză, se declară război, iar din această luptă, Zoe iese învingătoare. Premisele nu erau dintre cele favorabile femeii. CaÈavencu avea toate atuurile în mână – scrisoarea, ziarul în care să o publice, biletul de ameninÈare către Zoe şi cel către Trahanache&#8230;. şi, totuşi&#8230; Pentru CaÈavencu, Zoe este doamna Trahanache, <em>mai cuminte ca toÈi </em>(!), deşi în biletul către Trahanache, induce ideea că soÈia acestuia e una din damele care <em>nu înÈeleg meritele şi calităÈile morale ale bărbatului şi respectul [&#8230;] ce trebuie să‐i poarte.</em></p>
<p>În celebra scenă a iertării, Zoe îl tratează bărbăteşte pe CaÈavencu, îşi dă cuvântul, ca între bărbaÈi de onoare: <em>Nu tremura. Pe parola mea de onoare, eşti scăpat&#8230;.</em> Îi pune acestuia, însă, o condiÈie umilitoare – să prezideze banchetul de instalare a lui Dandanache ca deputat. E momentul în care Zoe se scutură de teamă şi redevine puternică, îşi revine în fire, în firea ei de femeie‐bărbată. Zoe merge până la capăt şi îi promite lui CaÈavencu răsplata umilirii acestuia: <em>Fii zelos, asta nu‐i cea din urmă Cameră</em>. Când CaÈavencu i se prosternează, în genunchi, rostind nu mai puÈin celebrul: <em>Iartă‐mă</em>, Zoe râde (nu cu cinism, dar ca o învingătoare) şi apoi îl tratează cu duritate (nu cu răutate), ca între camarazi: <em>Scoală‐te, eşti bărbat, nu Èi‐e ruşine! [&#8230;] Scoală‐te.</em> În fine, la replica bărbatului: <em>Eşti un înger</em>,<strong><a href="https://bel-esprit.ro/amintirea-este-intotdeauna-un-loc-de-intalnire/" target="_blank" rel="noopener"> Zoe</a></strong> răspunde sec, cu o politeÈe rece, care‐l trezeşte la realitate: <em>MulÈumesc, eşti prea galant.</em> Pierderea scrisorii şi gândul la tot ce putea atrage acest gest nesăbuit au produs momentul de rătăcire, de slăbiciune al JoiÈichii şi au determinat comportamentul exacerbat feminin al acestei (cu plânsete, spaime, leşinuri etc). Cu scrisoarea recuperată în mână, Zoe redevine femeia‐bărbată (acel <em>mi‐a trecut</em> marchează revenirea la normal a acestei excepÈionale femei). Şi‐a înfrânt slăbiciunea şi adversarul (CaÈavencu) – redutabil şi mult peste Tipătescu, din destule puncte de vedere. De aceea, gustul victoriei este dulce şi o determină să fie condescendentă şi prevăzătoare, deci bună. Din acest punct, trebuie să meargă mai departe. E un general care a repurtat o victorie pentru care s‐a căznit mult.</p>
<p>Până la urmă, CetăÈeanul turmentat, salvatorul ei inocent, are dreptate în privinÈa Zoei – e <em>damă bună</em>, fără pic de maliÈiozitate. Şi, după cum am argumentat până acum, aparÈine mai multor categorii tipologice, fiind un personaj complex: <em>femeie‐bărbată – </em>ca primă dominantă,<em> femeie manipulatoare – </em>ca dominantă secundară şi<em> nevastă infidelă – </em>dominantă terÈiară.</p>
<p><em>Nevasta lui Pristanda </em>e un personaj absent, despre care aflăm prin intermediul lui Pristanda. Caracterizarea ei este indirectă, prin rememorarea (de către Pristanda), a unor cuvinte pe care aceasta le‐a rostit în diferite împrejurări, acasă:<em> Mai roagă‐te şi tu de domnul prefect să‐Èi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!&#8230; [&#8230;] Dezbracă‐te, GhiÈă, şi te culcă – </em>ş<em>i – GhiÈă, GhiÈă, pupă‐l în bot şi‐i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând&#8230;. </em></p>
<p>Portretul acestei femei, deşi schiÈat, oferă câteva coordonate pe care să construim tipul de personaj căruia îi aparÈine. Asfel, biata nevastă cu care GhiÈă Pristanda are nouă copii, e o femeie simplă, poate chiar provenită din mediul rural, o <em>leliÈă</em>, cum le mai numeşte Caragiale pe aceste femei de extracÈie umilă, dar, de o onestitate firească. S‐a născut săracă şi îşi duce traiul în condiÈii precare. Pristanda, poliÈaiul, se tot plânge de <em>renumeraÈie mică, după buget,</em> acesta fiind şi principalul motiv al compromisurilor pe care le face cu puterea, cu reprezentanÈii puterii politice şi administrative din judeÈ.</p>
<p>Nevasta lui Pristanda îl îndeamnă pe acesta, în spiritul femeii de la Èară, plină de griji şi cu spaima continuă a zilei de mâine – în care nu ştie dacă va avea asigurat strictul necesar – mâncarea copiilor, căldura, apa etc. – să fie umil, obedient, slugarnic, oricât de umilitor ar fi, pentru că <em>sătulul nu crede la ăl flămând</em>. Există, în aceste sfaturi, un dram de înÈelepciune populară, o <em>înÈelepÈire</em> pe care i‐o dă acestei femei – sărăcia, necazul, umilinÈa continuă. Iar Pristanda îi dă dreptate şi face întocmai cum îl sfătuieşte femeia. Aceasta pare „zidită” în mediul, <em>spaÈiul familial</em>, care devine unicul ei univers, unde îşi duce lupta zilnică, de supravieÈuire, îngrijind de cei nouă copii şi de bărbatul ei (când acesta vine obosit de la lucru), iar abia la urmă – de ea.</p>
<p>Nevasta lui Pristanda este înzestrată – cu toate acestea – cu energia necesară pentru a determina schimbarea stării de fapt. Acest personaj feminin asigură imboldul catalizator şi permanentul sprijin moral pentru Pristanda în acÈiunile sale de zi cu zi, dinafara casei, din mediul social. AcÈiunile sale îşi au motivaÈia şi originile în condiÈiile precare de trai, în disperarea pecuniară de zi cu zi (şi, de aceea, sunt privite cu condescendenÈă). Pristanda nu devine antipatic celorlalte personaje şi nici cititorului. El pare direcÈionat, controlat, ghidat de cineva: de Zoe, de Tipătescu şi – în cea mai mare măsură – de nevastă (care e permanent prezentă, prin vorbele sale, în mintea bărbatului, motivându‐l).</p>
<p>Tipologic, nevasta lui Pristanda se înscrie în rândul <em>leliÈelor</em> sărmane, al nevestelor încărcate de griji (de aceeea, nici nu are nume, ca orice personaj categorial). AparÈine unui prototip, unui tipar imuabil – <em>femeia, nevasta umilă</em>. Reprezintă o categorie socială, aşa cum Ionescu sau Popescu, prin numele lor comune, nu fac decât să reprezinte o categorie pauperă, nu o individualitate. Dar, dincolo de acestea, nevasta lui Pristanda este, asemeni multor personaje feminine din teatrul lui Ion Luca Caragiale, <em>o energie</em> care motivează acÈiunea altui personaj (soÈul ei, în acest caz).</p>
<p><em>Nevasta persoanei însemnate </em>este un personaj deosebit de interesant, din cel puÈin patru puncte de vedere: este <em>dublul Zoei</em>, ca exemplu de destin (soÈie din înalta societate, amantă, ajunsă într‐o situaÈie dificilă din cauza pierderii unei scrisori compromiÈătoare pentru şi despre viaÈa intimă), este un <em>personaj absent</em>, despre a cărui poveste aflăm prin intermediul lui Dandanache, este un personaj <em>categorial</em>, denumit prin sintagma <em>nevasta persoanei însemnate</em> şi prin aceea de <em>amanta becherului</em> (nu are nume, identitate, dobândind un caracter generic) şi, în fine, are un <em>dublu statut</em> (amantă şi soÈie).</p>
<p>Personajul este conÈinut în povestea lui Dandanache despre şantajul politic pe care acest bătrân (aparent ramolit fizic şi psihic) l‐a exercitat sau exersat asupra unui becher (şi el – persoană importantă!) pentru a accede la o funcÈie politică – deputat. Povestea repetă, până la un punct, întâmplarea nefericită a Zoei – pierderea scrisorii compromiÈătoare (de amor) şi şantajul.</p>
<p>Personajul nevestei persoanei însemnate este <em>dublul </em>Zoei, în sensul că demonstrează, prin povestea sa de amor, existenÈa unei cutume a triunghiului conjugal în lumea despre care scrie Caragiale. Cele două istorii de amor se pot multiplica la nesfârşit, mai ales în lumea „bună”, de elită, a puterii. Acest personaj fără nume (nevasta persoanei însemnate) reprezintă o categorie – <em>nevasta infidelă</em>, care depăşeşte graniÈele sociale şi există acolo unde căsătoria se clădeşte pe un pact, pe un compromis, adesea – financiar.</p>
<p>Pe Ioana Blaga o găsiţi şi <strong><a href="https://www.youtube.com/watch?v=YPcY9G6Ni1Q" target="_blank" rel="noopener">AICI. </a></strong></p>
<p><strong>PERSONAJUL FEMININ ÎN TEATRUL LUI ION LUCA CARAGIALE</strong></p>
<p>(Extrase din Capitolul III al cărÈii <em>Frustrare Èi nesaÈ. Personajul feminin în teatrul Èi proza lui Ion Luca Caragiale</em>)</p>
<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="lKE7kPA2tO"><p><a href="https://bel-esprit.ro/amintirea-este-intotdeauna-un-loc-de-intalnire/">Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire</a></p></blockquote>
<p><iframe class="wp-embedded-content" sandbox="allow-scripts" security="restricted" style="position: absolute; visibility: hidden;" title="&#8220;Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire&#8221; &#8212; Bel-Esprit" src="https://bel-esprit.ro/amintirea-este-intotdeauna-un-loc-de-intalnire/embed/#?secret=rcBiAiGbBg#?secret=lKE7kPA2tO" data-secret="lKE7kPA2tO" width="600" height="338" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no"></iframe>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/05/Ioana-Blaga.jpeg" width="100" height="100" alt="" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/ioana-blaga-frunzescu/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Ioana Blaga Frunzescu</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#105;b&#102;&#064;&#121;&#097;h&#111;&#111;.c&#111;&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>
„Zoe! fii bărbată…”
