Viva el tango!

Viva el tango! – salutul argentinienilor în 11 decembrie

Ne e foame de simboluri, respirăm înțelesuri, căutăm noima în orice faptă sau cuvânt, așadar e cât se poate de limpede că viața vrea să fie trăită cu tâlc, iar semnificațiile se adaugă prin grija și umanul creativ.

Decembrie 11 este o sărbătoare simbol – Ziua Internațională a Tangoului Argentinian. De ce 11 decembrie? Pentru că ziua aceasta rece de iarnă, bățoasă și înfiptă mândru pe cele două picioare suple – 11 – a dat fierbinte lumii două personalități ce aveau să modeleze o magmă controversată, în cea mai elegantă formă a sa – tangoul argentinian.

Una este Carlos Gardel, cealaltă Jiulio de Caro.

Ideea celebrării acestei zile îi aparţine lui Ben Molar, compozitor şi producător muzical argentinian (1915-2015) și prieten al celebrului compozitor și şef de orchestră de tango Julio de Caro. Propunând municipalităţii Buenos Aires ca ziua naşterii celor doi muzicieni să devină Ziua Naţională a Tangoului, această idee a devenit realitate și astăzi 11 decembrie este recunoscută ca Ziua Internaţională a Tangoului.

Tangoul argentinian e parte a patrimoniului cultural al umanității – UNESCO – din 29 septembrie 2009.

Bucăți de viață, așa cum s-au legat și potrivit

Jiulio de Caro

Violonistul și compozitorul argentinian de muzica de tango, Jiulio de Caro (n. 11.12.1899 – d. 11.03.1980) a ajuns să conducă cea mai de success orchestră de tango în anii 1920-1930. Orchestra sa a vizitat Franța, la invitație, în 1931. Au concertat astfel la Palais de la Méditerranée din Nisa pentru prințul Umberto di Savoia, la galele Rothschilds și la studiourile Paramount pentru realizarea ”Luces de Buenos Aires” în care performa Carlos Gardel.

Această orchestră a rămas de pomină în Argentina, debutând la cea mai importantă operă națională – Teatrul Colón – în 1935 și la Opera de Teatru în 1936, unde au prezentat foarte cuprinzător o „Evoluție a tango-ului”. Emoționant a fost că, la unul din aceste spectacole, Jiulio de Caro și fratele său au fost surprinși de o vizită surpriză a părinților, bătrâni deja la acea vreme, care a dus la împăcarea familiei. Tatăl Caro nu admisese niciodată până atunci drumul pe care o luaseră copiii săi, iar această neînduplecare din partea lui și neascultare din partea fraților rupsese familia. Tot tangoul a reușit să-i și împace, emoționant!

Orchestra și-a continuat drumul, iar Jiulio de Caro a fost onorat de către guvernul național cu declararea zilei sale de naștere (împreună cu ziua de naștere a lui Carlos Gardel) drept „Ziua Națională a Tangoului”, în acea zi din 1977 el  primind ovații îndelungi la Luna Park Arena din Buenos Aires, completate cu urarea de ”La mulți ani!” Carlos Gardel însă, nu s-a putut bucura de o astfel de zi …

Jiulio de Caro                                 Carlos Gardel  (foto pinterest.com)

Carlos Gardel

“Carlito, sturzul creol” (n. 11.12.1890, d. 24.06.1935) reprezintă mitul cu care se poate identifica orice argentinian. El a reuşit, în pofida unei extracţii sociale obscure, să devină legendă: o voce excepţională, multe logodnice dar niciodată o soţie, un mister asupra vieţii sale particulare, o apropiere sufletească puternică cu mama sa şi o moarte prematură şi tragică, în plină glorie şi aproape “în direct”.

La 24 iunie 1935, camerele de televiziune ale emisiunii “Actualităţi” se aflau pe aeroportul din Medellin, în Columbia, de unde regele tangoului trebuia să se întoarcă la Buenos Aires. Era într-un superb costum alb, surâdea miilor de fani care se înghesuiau în jurul micului său avion. Uşa s-a închis, avionul a decolat şi s-a strivit la capătul pistei…(sursa)

Dincolo de legendă, vocea lui Gardel îi justifică pe deplin celebritatea. Cu un timbru cald şi catifelat, mai aproape de un bariton de operă decât de un cântăreţ al străzii, Carlos poseda o precizie și o artă de a fraza care punea în valoare cuvintele. Acest simţ al interpretării a emancipat tangoul în lumea dansului și lui i-a conferit statutul de mare cântăreţ atât de iubit, prezent și acum în inimile oamenilor.

Portretele sale sunt peste tot în capitala argentiniană, tangourile lui sunt reluate, amețitor, de toţi tinerii dansatori. Iar dacă nu există o casă a lui Gardel, atunci mormântul lui de la Chacarita compensează; este un loc fabulos, întotdeauna plin de flori, între degetele de bronz ale statuii sale în mărime naturală stă o ţigare mereu aprinsă, iar fraza gravată în marmură – “Carlito cântă mai bine cu fiecare zi care trece” – te dă gata.