Trăim într-o lume cu mare capacitate de iluzionare, probabil de aceea regizorul Sam Raimi a încercat, prin Oz The Great and Powerful, să ilustreze meritul cinematografului în amplificarea mistificărilor. Povestea din peliculă este un prequel ce urmăreşte un magician ce va deveni, după multe peripeţii, Vrăjitorul din Oz. Poate părea surprinzătoare opţiunea lui Sam Raimi să preia comanda unei super-producţii marca Disney. Considerat maestru al filmelor horror (pentru saga The Evil Dead) a câştigat aprecierea unor critici pentru A Simple Plan (1998), apoi a cunoscut gloria cu trilogia Spider-Man. Construit pe mitul magicianului Oz, gravat pe celuloid de regizorul Victor Fleming, în 1939, filmul lui Raimi propune o altă privire asupra cinematografiei. Spectatorul actual nu mai accede cu naivitate în lumea lui Oz, este o propunere actualizată, opusă ambiţiilor lui Disney, căci acum îi ştim toate trucurile. Raimi se străduieşte să-şi încânte publicul, el reinterpretează (cu secvenţe lungi) imageria copilăriei sale. Formula 3D este modalitatea de a reface amintirile din lecturile sale. De aceea nu ratează ocazia de-a etala cunoştinţele sale cinefile, folosind tehnica 3D şi CGI, într-un omagiu explicit adus lui Victor Fleming şi lui Disney. Sam Raimi îşi doreşte implicarea afectiv-intelectuală a spectatorilor într-un amplu proces de decodificare simultană a mai multor nivele ale naraţiunii.
Cel care-a dat startul pentru ecranizarea poveştilor în 3D a fost Tim Burton cu Alice in Wonderland (2010), au urmat Petre Jackson cu The Hobbit: An Unexpected Journey (2012) şi Bryan Singer cu pelicula Jack the Giant Slayer (2013). Fiecare dintre ei se străduieşte să-şi folosească toată forţa în slujba unor poveşti binecunoscute. Povestea din Oz The Great and Powerful urmăreşte isprăvile lui Oscar Diggs, magician de târg provincial, de o moralitate îndoielnică. Astfel, în prologul filmului, în Kansasul lui 1905, prestidigitatorul se retrage într-un balon ca să scape de chelfăneala unui anume Vlad (emigrant român, probabil), circar de iarmaroc, gelos pe magicianul încercase să-i seducă iubita naivă. Prins de o tornadă, aterizează într-un ţinut necunoscut: Oz. Acest tărâm mirific, cu peisaje luxuriante este populat cu creaturi uimitoare şi unice, reamintind de imaginile spectaculoase din Avatar. În dorinţa sa de-a îşi uimi spectatorii, regizorul face apel la repere clasice şi introduce trei vrăjitoare (ca în Macbeth sau Graeae din mitologia greacă): Theodora, Glinda şi Evanora. Prins în iţele celor trei surori, magicianul provincial trebuie să-şi dovedească puterea de a le crea iluzia că el este vrăjitorul pe care locuitorii din Oraşul de Smarald îl aşteptau să împlinească „profeţia”. Oscar apelează, literalmente, la memoria lui Thomas Edison şi foloseşte iluzia cinematografică pentru a salva multe vieţuitoare din ghearele vrăjitoarelor.
Oz: The Great and Powerful ©Disney
Realizatorii au crezut că pot transforma Kansasul într-un loc mai bun „There’s no place like home„ şi i-au lăsat mână liberă lui Raimi în a re-pava cărarea deja celebră din pelicula semnată de Victor Fleming, prin care populariza universul creat de scriitorul american L. Frank Baum. Aventura spectaculoasă a magicianului-escroc sentimental este o cvasi-metaforă a parcursului său personal. El apare la înălţimi ameţitoare, precum un deus ex machina.
Oscar Diggs – Oz (James Franco) © Disney
În toată suita de peripeţii ale lui Oscar Diggs – Oz (James Franco), pe traseul devenirii sale, regizorul lansează provocări spectatorilor cinefili, lăsându-i să recunoască „citate” din pelicule celebre produse în studiourile Disney sau semnate de Victor Fleming. Astfel, în relaţia celor două vrăjitoare mai mari, Evanora (Rachel Weisz) şi Theodora (Mila Kunis), regăsim raportul dintre maşteră şi fiica mai tânără, din Snow White and the Seven Dwarfs (Disney, 1937) cu toată „recuzita”: mărul otrăvit, stâncile golaşe, globul de cristal. Regizorul are o plăcere deosebită în a deforma chipurile actriţelor prin tehnica CGI, recurgând la imagologia clasică a vrăjitoarelor (pălăria ţuguiată, nasul coroiat şi mătură). Pentru ilustrarea vrăjitoarei „bune” (fiica cea mică, devotată părintelui) a recurs la repere din pelicule siropoase. Glinda (Michelle Williams), cea mai mică dintre surori, apare ca o stăpână calină a ţinutului din săpun – trimitere directă la producţiile soap-opera realizate (şi) de studiourile Disney (Little House on the Prairie, 1974-1983). Suava Glinda aminteşte de blânda învăţătoare, Caroline Ingalls, din seria televizată amintită. Ea se străduieşte să-şi apere poporul (printre care pitici şi quakeri) şi-l creditează pe ingeniosul Oscar Diggs – Oz. Glinda, Annie din prolog, fata devotată şi îngăduitoare îl ajută pe Oscar să-şi împlinească destinul.
Glinda (Michelle Williams) © Disney
Lumea cinematografiei este mereu prezentă, în substratul poveştii derulate pe ecran. Regizorul nu uită să-şi parodieze colegii actori sau limbajul din show-biz. Delicata şi aparent fragila Fetiţă din Porţelan (Joey King) reaminteşte de capriciile unor copii-vedetă, precum Dakota Fanning (Uptown Girls, 2003).
Fetiţă din Porţelan (voce-Joey King) © Disney
Încercând să o prefigureze pe Dorothy de mai târziu, Fetiţa din Porţelan readuce în atenţie universul Disney din Beauty and the Beast, 1991(porţelanurile de la palatul Bestiei). Utilizând tehnica CGI pentru Fetiţa din Porţelan (Joey King) şi Finley (Zack Braff), realizatorii creează nişte însoţitori ai lui Oz extrem de expresivi. La fel de sugestive sunt expresiile şi replicile lui Knuck (Tony Cox), ce pare a fi o variantă a lui Pork (majordomul negru) din Gone with the Wind (r. Victor Fleming, 1939) transplantat din Tara în Tărâmul lui Oz. Şi tot din celebra peliculă „decupează” şi re-asamblează acel cadru cu clopotele trase de copii. Ca un adevărat „bricoler”, Raimi îmbină peisaje edenice cu scene de luptă (precum cele din Alice in Wonderland), pe fundalul sonor realizat de compozitorul Danny Elfman (Silver Linings Playbook).
Regizorul se joacă cu memoria cinefililor, presărând nenumărate imagini-simbol din cinematografia americană, printre trucurile lui Oscar Diggs – Oz. Finalul filmului aminteşte de acele happy-ending-uri marca Disnay. Focurile de artificii (pomenite premonitoriu în prologul în alb-negru) întregesc suita de imagini-odă pentru magicianul Disney. Filmul se termină într-un cadru „exploziv” ce nu lasă nicio urmă de îndoială asupra intenţiilor regizorului de-a omagia rolul cinematografului de-a lungul timpului.
Născută în lumea iarmarocului, îmbunătăţită de invenţiile genialului Thomas Edison, a şaptea artă a avut forţa de a crea poveşti minunate, „iluzii colorate”, graţie unor „magi” precum Walt Disney sau Victor Fleming. Sam Raimi converteşte spiritul Disney într-un joc plin de artificii… costisitoare.
Oz The Great and Powerful
Regizor: Sam Raimi
Scriitor: L. Frank Baum / Scenarist: Mitchell Kapner, David Lindsy-Abaire
Compozitor: Danny Elfman / Operator: Peter Deming / Producător: Joe Roth / Monteur: Bob Murawski
Distribuţia: James Franco (Oz), Michelle Williams (Glinda), Rachel Weisz (Evanora), Mila Kunis (Theodora), Abigail Spencer (May), Zach Braff (Frank / Voce Finley), Bill Cobbs (Master Tinker), Martin Klebba (Nikko), Joey King (Fetiţa din Porţelan)
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.