Ultimele zile ale lui Hitler

În iunie 1945, sovieticii au lansat zvonul (fals, evident) că Hitler nu ar fi mort, așa cum credea toată lumea.

Anunțul acesta a dus, cum era de așteptat, la numeroase declarații cum că Hitler ar fi fost văzut în mai multe locuri din Europa. Pe de altă parte, ofițerii Aliați căutau cu orice preț să dovedească contrariul. În acest scop, ei au interogat numeroase persoane din anturajul apropiat al acestuia, care fuseseră în preajma lui în aprilie 1945.

”Ce s-ar spune despre un afiş menit să laude un săpun şi care ar arăta în acelaşi timp că şi alte săpunuri sunt bune? Lumea ar clătina pur şi simplu din cap. Totuşi, exact aşa au stat lucrurile cu reclama noastră politică. Scopul propagandei nu este, de exemplu, să dozeze dreptatea diverselor partide, ci să o sublinieze exclusiv pe cea a partidului pe care îl reprezintă. Ea nu trebuie să caute adevărul în mod obiectiv, dacă acesta este favorabil celorlalţi, şi nici să-l prezinte maselor sub pretextul unei echităţi doctrinare, ci să-l urmărească exclusiv pe cel care îi este favorabil.”

Adolf Hitler, Mein Kampf

Istoricul Hugh Trevor-Roper, care servise ca ofițer de informații în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a folosit calitatea sa de agent de informații pentru a desfășura o anchetă mai amplă a evenimentelor, în vederea lămuririi acestui aspect deosebit de important:  Hitler murise într-adevăr sau trăia în continuare, undeva, în vestul Europei, așa cum circula zvonul. Ancheta a culminat cu publicarea, în 1947, a cărții The Last Days of Hitler (Ultimele zile ale lui Hitler), care arată că nu există niciun temei pentru a crede că acesta mai era în viață.

 

În plin război, Hitler s-a retras în buncărul său din Berlin în ianuarie 1945, în timp ce rușii avansau prin Polonia spre estul Germaniei, iar Aliații bombardau Berlinul. La începutul lunii aprilie, 2,5 milioane de soldați ruși ajunseseră deja la marginea capitalei, și, în numai două săptămâni, luptele se desfășurau la doar câteva sute de metri de buncărul secret unde se formase comandamentul de război, începând de la secretariat și până la subalternii fuhrerului.

În ziua de 29 aprilie, după ce Hitler și-a dictat ”testamentul politic”, a urmat o ceremonie oarecum surprinzătoare: Adolf Hitler s-a căsătorit cu iubita sa, Eva Braun. La acest eveniment au participat Joseph Goebbels, soția sa, Magda, și Martin Bormann, consilierul personal al dictatorului.

”Un politician: acel soi de oameni a căror unică şi veritabilă convingere este absenţa oricărei convingeri, asociată cu o insolenţă inoportună şi cu o artă neruşinată de a minţi.”

Adolf Hitler, Mein Kampf

Ceremonia a fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât Hitler era conștient că războiul este pierdut. Obsesia lui privitoare la capturarea sa de către inamici l-a făcut să se gândească la singura soluție care îi mai rămăsese: sinuciderea. Totuși, nunta a fost sărbătorită cum se cuvine, cuplul primind felicitările călduroase ale participanților.

Braun s-a căsătorit cu Hitler cu doar 40 de ore înainte de a muri, ucisă de cianură. Erau parteneri de câțiva ani, deși el era cu 20 de ani mai în vârstă, întâlnirea lor producându-se pe când Eva avea doar 17 ani. Relația lor a fost ținută în secret în timpul mandatului său, pentru că dictatorul credea cu tărie în sloganul „căsătorit cu poporul său”, în sensul devotamentului absolut față de nație, i-ar fi fost mai de folos pentru ascensiunea și rămânerea în funcție.

Tot în acea zi, au sosit niște vești triste pentru dictator. Prietenul său, Benito Mussolini, fusese executat de către partizanii italieni, împreună cu amanta sa, Claretta Petacci. Hitler a fost deosebit de afectat de această veste. Evenimentul prevestea oarecum și sfârșitul său. Rând pe rând, dictatorul s-a văzut părăsit de cei pe care îi credea absolut fideli nu doar persoanei lui, cât mai ales Statului german, al cărui reprezentant absolut era. În orice caz, se poate discuta despre o mișcare mai amplă a populației, la nivel european, de înlăturare a dictaturii, susținută și de succesele repurtate de trupele Aliate. Moartea lui ”Il Duce” a fost îngrozitoare. A fost împușcat împreună cu amanta sa. nu înainte însă de a fi bătut crunt de către partizanii comuniști. Trupurile au fost duse apoi la Milano, unde au fost expuse într-un punct central al orașului, împreună cu alți înalți demnitari ai regimului fascist. Imaginile de la autopsie arată cruzimea cu care a fost tratat de către comuniști.

”Războiul este pentru bărbat ceea ce maternitatea este pentru femeie. Din punct de vedere filozofic şi doctrinar, eu nu cred în pacea eternă.”

Benito Mussolini

De subliniat aici ar fi relația celor doi dictatori cu partenerele lor. Amândoi au acordat importanță acestui aspect. Mai mult sau mai puțin…

În cartea lor, Hitler’s Henchmen, Dr. van Capelle și Dr. van Bovenkamp povestesc cum Eva Braun se plângea de multe ori, în jurnalul ei, că Hitler îi acordă foarte puțină atenție și că o iubește cu adevărat numai când o aprobă. Cu toate acestea, atunci când nu era la Obersalzberg, Hitler se gândea la Eva în fiecare clipă. Unul dintre oamenii din staff-ul lui personal, Heinz Linge, își amintea:

”O suna de multe ori pe zi… Dacă cineva avea treabă în Berlin, Hitler profita de ocazie pentru a-i scrie Evei…”

În 2013, în Germania a fost publicată o carte cu titlul „The Women of the Nazis”, scrisă de Anna Maria Sigmund, expertă în istoria celui de-al Treilea Reich, cuprinzând scrisorile pe care aceasta susținea că le-a primit pentru publicare de la prietena Evei Braun, Herta Schneider, fiind trimise în timpul bombardamentelor asupra Berlinului.

Mussolini, pe de altă parte, avea un alt tip de abordare, una mult mai erotică… și masochistă, în același timp. Claretta Petacci a fost doar una dintre multele femei din viața lui Il Duce. Activitatea sexuală devenise pentru el un hobby, astfel că zilnic îi erau aduse femei.

Da, este o diferență enormă între cei doi dictatori, dar nu și între partenerele lor, cel puțin dintr-un anumit punct de vedere. Ambele au fost gata să moară împreună cu dictatorul.

*

Dar să revenim la ultimele zile ale lui Adolf Hitler. Artistul care fusese respins la Academia de Arte și a devenit astfel, om politic.

În acea noapte, trupele ruse au înaintat și, spre dimineață, în data de 30 Aprilie, soldații ajung în piața Potsdamer. Toți ocupanții buncărului au știut atunci că se sfârșise. Dictatorul avea de fiecare dată accese de furie necontrolată când afla de trădarea câte unuia din subalternii lui, pe care îi crezuse fideli, mai ales Reich-ului. Când a venit rândul lui Himmler să „părăsească barca”, Hitler a realizat că nu mai există drum înapoi. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă a statului. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), el era în același timp șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu numele abreviat Gestapo. Cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu.

Hitler și Eva Brown și-au luat rămas bun de la staff-ul militar prezent acolo, apoi s-au încuiat în dormitorul lor pentru ultima dată.

”Cine este născut pentru politică trebuie să facă politică, fie că se află în libertate, fie că se află la închisoare, aşezat pe un scaun îmbrăcat în mătase sau obligat să se mulţumească cu o bancă tare; soarta poporului său îl va frământa din zori şi până în noapte… Cine este născut pentru a fi dictator nu se va lăsa supus presiunilor, ci îşi va manifesta voinţa, nu va fi propulsat înainte, ci se va propulsa singur… Cine se simte chemat să conducă un popor nu are dreptul să spună: dacă doriţi să mă pun în fruntea voastră sau dacă veniţi să mă chemaţi, voi veni. El are datoria de a face acest lucru.”

Adolf Hitler, Mein Kampf

În cursul după-amiezii, Hitler s-a împușcat în cap, iar Eva a ingerat o capsulă cu otravă.

Dictatorul a murit…

”Antisemitismul nu face parte, ca atare, din programul nostru. Programul nostru este să curăţăm Germania de toate elementele care stau în calea întoarcerii ei la normalitate. Germania trebuie să devină o ţară a germanilor, a cetăţenilor germani liberi, nu a sclavilor germani dominaţi de capitalul evreiesc.”

Adolf Hitler

Nici ceilalți lideri naziști nu au avut o soartă ușoară.

Heinrich Himmler, probabil cel mai malefic dintre toți comandanții naziști, și-a pierdut încrederea în șansele Germaniei de a ieși victorioasă din război, și astfel, a încercat să negocieze o predare a Germaniei cu generalul Dwight Eisenhower, cu condiția să nu fie judecat împreună cu ceilalți lideri naziști. Eisenhower a refuzat, numind-ul criminal de război. Hitler, la rândul lui, l-a numit trădător, și i-a retras toate titlurile și atribuțiile. Astfel, Himmler a rămas între cele două tabere, fără a mai avea nici un aliat. A fost capturat de către armata britanică, în timp ce se îndrepta spre Bavaria. Știind că urma să fie dus la Nürnberg pentru a fi judecat, acesta a ingerat o capsulă cu cianură de potasiu, care nu fusese descoperită la percheziție.

În locul lui Himmler, Hitler l-a numit adjuct pe Joseph Goebbels. Acesta s-a sinucis însă după moartea dictatorului, împreună cu soția sa, ordonând ca și copii săi să fie injectați cu morfină, iar apoi să li se toarne cianură în gură.