Traian T. Coșovei (n. 28 noiembrie1954, Polovragi, județul Gorj – d. 1 ianuarie 2014, București) a fost poetul care, aparținând generației literare 80, a reușit să-și găsească, într-un timp relativ scurt, tonul definitoriu, promovând un lirism esențializat în formulă postmodernă, marcat de subiectivitate și o sinceritate a trăirii care emană autenticitate. Ceea ce definește un poet și creația lui sunt propriile mărturisiri. Transcriem un fragment dintr-un interviu semnat în revista Formula As de jurnalista Dia Radu (citiți textul integral aici.), pentru a putea înțelege mai bine resorturile intime ale confesiunii sale poetice.
– Ce loc ocupă în viață dvs. iubirea?
–Ocupă un loc pe strapontină, la un spectacol al lumii pe care-l vedem cu toții, fiindcă n-am prins loc în tribune. E o formă de autorespect, faptul că am conștiința valorii acestui sentiment. Dar în nici un caz nu mai este vorba de ce a însemnat acum 30 de ani. Atunci era pe locul principal, îmi conducea viața și am și acționat radical, ghidându-mă după ea ca după steaua polară. Crezi că bătrânului leu i s-au tocit colții? Crezi că, dacă aș vrea, nu m-aș mai putea îndrăgosti nebunește? Problema nu e că nu mai poți la vârsta asta să te lași purtat de pasiune, idealurile mele nu mai corespund cu cele ale fetelor de azi. Cu Ștefania am găsit comunicarea de care aveam nevoie. Am obosit să tot investesc și să tot fac, ca Padre Geppetto, păpuși de lemn care să mă mintă. E destul! Eu mă opresc aici.
– Vă e frică de bătrânețe?
– Mi-e frică de moarte. Dar nu așa, simplu. Mi-e frică de felul ei și de cum mă va prinde, dacă va fi în somn, pe stradă, la cârciumă cu prietenii sau pe un pat de spital. Dacă o să mă doară sau dacă o să mă hăcuie. Nu moartea mă sperie, ci amănuntele ei. Mi se termină de tot răbdarea, mă uit la ceas, mă uit și în buletin. Am și un anturaj deprimant, care vorbește numai despre boli. Cum erau pensionarii pe vremuri, care cumpărau ziarul numai pentru rubrica de decese. Cred că voi proceda radical, mă voi trezi într-o dimineață și voi refuza să-i mai văd.
– V-a cotropit o oboseală de a fi, o lehamite existențială?
– Eu am trăit intens totul, și viața socială, și cea sentimentală. Chiar și momentele de răzgândire ale acestei vieți în versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. M-am implicat în ce am făcut. Dar am constatat că viața merge mai departe și că nu merge în direcția pe care mi-aș fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vagă bănuială că societatea se poate dispensa și de noi, poeții. Suntem ținuți ca niște bibelouri decorative. În plus, sunt un om cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. Nu sunt încă mulțumit de mine. Mai am multe de făcut. Dar nu e un sictir, nu e o resemnare. E doar revoltă. Revolta mea e poezia, care, ca și iubirea, trebuie să triumfe.”
Poem de iarnă
De ce te-ai făcut frumoasă
Tocmai
În iarnă această
În care nu ninge?
Iubito,
Dacă aș fi un secret
Ce-ai face cu mine?
M-ai păstra sau m-ai spune?
Ultimul ierbar, primul insectar
Caut un cer care să aibă stele,
Vreau să descopăr mirosul de carbid al copilăriei
Praștia și gustul acru al dudelor culese pe asfalt
Prima ta șuviță de păr și prima scrisoare de despărțire.
Se întunecă, iar timpul nu mai are răbdare.
Răsare soarele și timpul nu mai are dreptate
Se înserează și parfumurile au contururile trupului tău
Se înseninează și rochia ta stă la pândă.
Se face frig și broșa ta în formă de cărăbuș
Se rătăcește printre dorințele mele.
Se înmulțește vinul, sporesc bucățele,
Iar parfumul tău rămâne o amintire greșită:
O floare într-un insectar de întuneric.
Omul care nu a văzut zăpadă
E atât de liniște,
Încât aud păsările zilei de ieri
Lovind în ferestre cu sângele meu.
Chiar câinii au uitat cum se latră…
Nici cărbunele nu se mai ascunde
Prin galerii părăsite, refuzând întunericul,
Nemaisfiindu-se de albul zăpezii.
E o pace a nisipului și a frigului,
E o renunțare la orice însușire.
Dacă închid ochii, aud cum nimeni
Nu se gândește la mine.
Fereastră
A treisprezecea literă din alfabet eșți tu,
Cu părul tău castaniu
Prin care plutesc toate visele mele.
Tu, dicționar al absenței,
De ce ai șters
A treisprezecea literă din alfabet?
Pentru ce ți-ai tuns
Părul lung și violent?
De ce ai închis ușa?
Pentru cine ai deschis ferestra?
Amazon
Tu curgi ca un fluviu
În pustietatea inimii mele.
Eu mă revărs că o delta
În singurătatea ta fără de înțeles.
Inima ta, inima mea
Navigând într-o pirogă ușoară
Printre crocodili și pești piranha…
Până la urmă,
Jungla amazoniană,
Deltele nesfârșite
Nu sunt decât o formă a iubirii de sine…
O amintire
Îmi place fluturarea în vânt
A părului tău din drapele de fier
Îmi amintește de ghilotina
Care l-a pândit pe Robespierre.
Surâsul tău, care râde când plânge –
Amintirea ta: un eșafod pustiu,
O picătură de sânge.
***
Citiți și TRAIAN COȘOVEI A MURIT
Printre operele publicate de poetul Traian T. Coşovei se numără „Ninsoarea electrică” (editura Cartea Românească, 1979) „1, 2, 3 SAU…” (editura Albatros, 1980), „Cruciada întreruptă” (editura Cartea Românească, 1982), „Aer cu diamante – împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan (editura Litera, 1982), „Poemele siameze”, (editura Albatros, 1983), „În aşteptarea cometei” (editura Cartea Românească, 1986), „Rondul de noapte” (editura Militară, 1987), „Pornind de la un vers (critică literară)” (editura Eminescu, 1990), „Bătrâneţile unui băiat cuminte” (editura Pontica, 1994), „Mickey Mouse e mort” (editura Cartea Românească, 1994), „Percheziţionarea îngerilor” (editura Crater, 1998), „Lumină de la frigider” (editura Cartea Românească, 1998), „Bună dimineaţa, Vietnam!” (editura Călăuza, 1999), „Hotel Urmuz (critică literară)” (editura Călăuza, 2000), „Mahalaua de azi pe mâine” – împreună cu Dan Mircea Cipariu – (editura Vinea, 2000), „Les annees folles du socialisme” – împreună cu Ştefania Coşovei – (Asociaţia Scriitorilor & editura Eminescu, 2000), „Pisica neagră, pisica moartă” – împreună cu Bogdan O. Popescu – (editura Crater, 2001), „Institutul de glasuri” (editura Cartea Românească, 2002), „Vânătoarea pe capete” (editura Libra, 2002), „Greva căpşunelor” (editura Libra 2004), „La formarea ideilor” (editura Contemporanul Ideea Europeană, critică literară, 2005), „Băutorii de absint”, antologie de poezie – împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop – (editura Paralela 45, 2007), „Motocicliştii spaţiali” – împreună cu Ioana Mănescu – (editura Tracus Arte, 2008), „Poeţii marilor oraşe”, critică literară (editura MNLR, 2008), „Aerostate plângând” (editura Tracus Arte, 2010).
Citiți și Radu Stanca: Prin urmare nu mă mai iubești…
