Mi se pare trist că o femeie, când se simte nesigură, recurge la metode atât de dure de auto-afirmare, cum ar fi denigrarea formelor anterioare ale feminității proprii.
Cunosc această tentație, nu îmi e străină. Dar e un non sens. Oricum vei încerca să îți găsești un confort într-un mod de auto-valorizare, se va găsi o armată să te contrazică, să te încolțească, să te insulte, să-ți submineze echilibrul și mulțumirea.
Oamenii tind să se detașeze de ceea ce au lăsat în urmă, să se identifice cu imaginea prezentă, e firesc. N-ai nici o bucurie să știi că ai fost capabil, dezirabil, la înălțime, ci că ești.
Comparația între un eu în ascensiune și unul în declin e dureroasă.
Comparația între două sau mai multe ipostaze/ avataruri ale aceleiași femei e la fel de stânjenitoare și de enervantă ca aceea între o femeie și alta.
O înțeleg pe C. Dion, dar nu e real că e mai sexi acum… A fost mereu și va fi atâta vreme cât așa se simte și așa o vede iubitul ei. Totul e relativ în materie de surse de atracție. Și absolut toată lumea își face griji degeaba în acest sens. Așa cum fiecărui prost i se potrivește o proastă anume și fiecărui ”prea lung” îi pare o ”prelungă” fără seamăn în lume.
E la fel de abuzivă presiunea pusă asupra cuiva de se vedea ”în vârstă”, când omul se simte tânăr, ca și aceea de a se mobiliza să fie ”tânăr”, când se simte epuizat și consumat.
Celine a fost mereu o femeie foarte fină, senzuală și sensibilă. Nu e mai bine sau mai rău acum, e aceeași, într-o nouă ipostază.
Dar sunt empatică și solidară cu faptul că se simte datoare să sfideze gura târgului.
Tinerețea e o putere. Să ne gândim doar la pactul faustic. Cine nu și-ar da 20 de ani de bătrânețe pentru unul singur trăit la 20 de ani? Ce milionar nu și-ar dona toată averea, ce rege nu ar abdica dacă ar putea să o recupereze?
În adolescență, perioadă de tranziție, saltul dureros de la copilărie la tinerețe e totuși relativ ușor de făcut comparativ cu cel al tranziției perpetue care se instalează după 40 de ani. Între 20 și 40 e o perioadă stabilă în care vezi același chip în oglindă, organismul e staționar, transformările sunt minore. Trăiești cu iluzia unei infailibilități care vine la pachet cu o serie întreagă de orgolii și de preocupări pe care, ulterior, ajungi să le găsești indecente sau, în tot cazul excentrice.
Ceea ce pe unii îi face înțelepți mai devreme e vulnerabilitatea, conștiința fragilității. Persoanele cu un handicap sau cu o boală cronică sunt mai mature decât teribilii invincibili. Da, așa zisul teribilism al tinereții provine tocmai din această inconștiență față de pericole, din carențele simțului frânei și al limitei, din lipsa de experiență a neputinței.
Dupa 40 se întoarce roata. Ești din nou adolescent, vulnerabil, pus în siuația penibilă de a te obișnui mereu cu un alt chip și de a-ți pipăi mereu un al trup la interval de câteva luni.
Îmbătrânirea e o adolescență inversă. Nu lași în spate o copilărie ca să te pregătești pentru ce urmează să dai și să fii, fulminant, ci lași în spate versiunea ta cea mai bună, ți se tocesc simțurile, ți se înmoaie și usucă pielea. Mintea se degradează mai greu și atunci nu resimți intelectual atât de dramatic lucrurile, cum le resimți senzorial.
E un subiect tabu. Nu pentru că ar fi cineva atât de nebun încât să se simtă rușinat de îmbătrânire, ci pentru că a pierde o putere, cum e cea a tinereții, e un lucru nu doar chinuitor și umilitor, ci și iremediabil. Ce să vorbești despre ceea ce nu se poate schimba?
Psihologic, lucrurile se pot răsturna de pe o zi pe alta, azi ești bătrân și cenușiu, mâine plin de vitalitate și ardoare, dar corpul te trădează fără voia ta. Tocmai de aceea oamenii mint sau nu vorbesc despre asta, pentru că ar trebui să admită că e un lucru asupra căruia nu au controlul.
Pe de altă parte frumusețea nu e în trup, ci prin el. Orice se poate pierde prin îmbătrânire, dar nu frumusețea, dacă omul nu se acrește și nu se înrăiește. Cea mai frumoasă femeie pe care o cunosc va împlini în curând 80 de ani. Îți taie răsuflarea. N-am văzut în viața mea atâta grație în mișcări, atâta finețe și delicatețe și feminitate. Se numește Bogdana Tudorache și e medic psihiatru.
Ce poate dovedi mai bine josnicia decât faptul că tratează un om care îmbătrânește ca pe o ființă decăzută? și un chip care poartă amprentele trecerii prin viață și prin durere ca pe unul degradat? ca și cum îmbătrânirea ar fi opțională sau consecința unui delict moral.
Nu, nu își recapătă nimeni prospețimea de odinioară. Dar oamenii sunt frumoși la orice vârstă. Tristețea grea a pierderilor care se impregnează în carne, umbrele de pe față, semnele melancoliei, cutele lăsate de amărăciunem dar și ridurile făcute de râs, sunt de o frumusețe nemăsurată.
____________________
Există totuși un secret al tinereții fără bătrânețe. Am avut ocazia să stau la o masă cu niște septagenari, foși colegi de liceu. Se alintau, se prosteau, se amuzau și se priveau unii pe alții ca și cum ar fi avut ghiozdanul în spate. Am cunoscut cupluri de octagenari care au serbat nunta de diamant. La fel. Când se atingeau, cei doi se electrizau ca niște adolescenți.
Mamele sunt mereu ca în copilărie, în pofida ridurilor și a părului alb.
Mama mea e mai tânără decât mine acum, în felul în care o văd în sinea mea.
Citiți și Sociopsia…
