Tennessee Williams (1911-1983) a fost unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea, unul din triada de aur a dramaturgiei americane, alături de Eugene O’Neill și Arthur Miller. Opera sa e atât de complexă, a fost și este în continuare jucată pe multe scene de teatru ale lumii și a avut parte de numeroase ecranizări, încât piesele lui merită prezentate separat, în funcție de etapele creatoare.
Trandafirul tatuat/ The Rose Tattoo scrisă în anii 1949 și 1950 și câștigătoare a unui premiu Tony pentru cea mai bună piesă de teatru, spune povestea Serafinei, o văduvă de origine italiană din Mississippi, care se retrage din lume după moartea soțului și se așteaptă ca și fiica ei să procedeze la fel.
Piesa a avut premiera pe Broadway în 1951. Actrițe precum Mercedes Ruehl sau Marisa Tomei au dat viață pe scenă Serafinei în diverse montări ulterioare.
Anna Magnani, a cărei prietenie îndelungată cu Tennessee Williams avea să-l determine pe acesta să creeze personajul special pentru ea, avea să dea o notă aparte personajului imprimându-i temperamentul unic, năvalnic, inimitabil, al italienilor.
Tennessee Williams și Anna Magnani 1955
În 1955 Williams împreună cu Hal Kanter au scris scenariul filmului omonim, în regia lui Daniel Mann. Filmul a fost recompensat cu un premiu Oscar pentru interpretarea Annei Magnani și alte două pentru regie artistică și cinematografie.
Serafina Delle Rose se mândrește cu soțul ei Rosario vecinelor sale, înainte de a le anunța că era însărcinată cu cel de al doilea copil. Serafina era croitoreasă. O tânără, Estelle, îi cere să-i croiască o cămașă dintr-o mătase scumpă pentru iubitul ei. Se pare că iubitul era chiar … Rosario. Acesta pleacă la muncă, este șofer pe un camion și avea de făcut un transport de banane. Vecinele află că Rosario a fost victima unui accident de circulație în timp ce încerca să mărească viteza pentru a scăpa de controlul poliției; transporta ceva ilegal sub încărcătura de banane. Când Serafina află nenorocirea se prăbușește și pierde sarcina.
„SERAFINA: Tu, tu ai rostit vorbe murdare, şi tot timpul nu vă stă capul decât la bărbaţi, bărbaţi, bărbaţi! Sunteţi înnebunite după bărbaţi!
FLORA: Strugurii-s acri! Ăsta-i necazul tău – strugurii-s prea acri. Crăpi de invidie!
BESSIE: S-a înverzit de gelozie. Ha, ha!
SERAFINA (pe un ton pios): Eu când aud de bărbaţi, nu mă gândesc decât la soţul meu. Soţul meu a fost sicilian. Făceam dragoste împreună în fiecare noapte din săptămână; n-am sărit niciodată o noapte de când ne-am căsătorit şi până când a fost ucis aici, pe şoseaua asta, la volanul camionului de fructe. (Un sughiţ de plâns.) Poate că ăsta-i motivul pentru care eu nu sunt înnebunită după bărbaţi şi nu suport să aud vorbăria femeilor hămesite.”
Se închide în ea într-o recluziune totală, refuzând orice contact cu lumea exterioară. Vine ziua când fiica ei absolvă liceul și urmează petrecerea de absolvire, la care Serafina, după multe insistențe din partea vecinilor, se hotărăște să participe totuși. Acolo le aude pe vecine clevetind despre răposatul ei soț care avusese o legătură extraconjugală și rămâne stupefiată.
„SERAFINA: Pe mine bărbaţii nu mă interesează deloc. Nu mă interesează bărbaţii care fac burtă şi chelesc în uniforme de soldaţi de plumb, şi care dezbracă femei în pielea goală pe Canal Street şi aruncă pungi de hârtie pe ferestrele hotelului. Nu mă interesează nebunii din astea bărbăteşti. Eu îl păstrez în inimă pe soţul meu, care avea un corp suplu ca de băiat tânăr, şi un păr la fel de negru şi de des ca al meu, şi o piele netedă şi dulce ca o petală de trandafir.
FLORA: Ah, era ca un trandafir, nu?
SERAFINA: Da, un trandafir, un trandafir!
FLORA: Da, un trandafir de mafiot! Un trandafir de gangster! Împuşcat în timp ce transporta droguri ascunse sub banane! (…)
SERAFINA: (…) Eu mă mulţumesc să- mi aduc aminte de iubirea unui bărbat care a fost al meu – numai al meu! Niciodată atins de mâna alteia. Nimeni alta în afară de mine! Doar eu!
FLORA: Niciodată atins de mâna alteia?
SERAFINA (cu aprigă mândrie): De nici o femeie în afară de mine!
FLORA: Ştiu eu pe cineva care ar putea să spună altfel. Şi nu departe de-aici. Nu mai departe de Square Roof, pe Esplanadă!
BESSIE: Estelle Hohengarten!
FLORA: Estelle Hohengarten – crupiera de blackjack.
FLORA: Toată lumea ştia, numai Serafina habar n-avea. Vorbesc despre fapte care au reieşit din anchetă, în timp ce asta zăcea-n pat cu ochii-nchişi şi pătura trasă peste cap, ca struţul. Leagă-mi bluza asta afurisită! Şi a fost o legătură sentimentală lungă, nu pur şi simplu un „descalecă şi du-te!” O legătură serioasă, care a ţinut mai bine de un an.
BESSIE: Las-o să nu afle. Ignoranţa înseamnă fericire.
FLORA: Rosario avea un trandafir tatuat pe piept şi Estelle era atât de nebună după el, încât s-a dus în strada Bourbon şi şi-a făcut şi ea acelaşi tatuaj. Da, şi-a tatuat un trandafir pe piept, exact ca macaronarul.
SERAFINA (foarte încet): Mincinoaso…”
Încearcă să descopere adevărul mergând la biserică și întrebându-l pe preot dacă avea cunoștință de infidelitatea lui Rosario. Apare un șofer de camion, Alvaro, care se oferă să o ducă acasă după ce ea făcuse o criză de nervi. Începe să-i povestească lui Alvaro despre fostul ei soț și menționează că acesta avea pe piept un trandafir tatuat. Îl roagă pe Alvaro să o ducă la clubul unde obișnuia soțul ei să meargă. Acolo dă cu ochii de Estelle, care îi arată trandafirul tatuat pe pieptul ei, ca semn de iubire pentru Rosario, recunoscând astfel relația.
Serafina lasă garda jos în cele din urmă și se apropie de Alvaro.
„Trandafirul tatuat este o piesă mai măreață decât viața însăși, o fabulă, o tragedie greacă, o comedie, o melodramă, este o scrisoare de dragoste de la Tennessee Williams către oricine a fost sau va fi vreodată îndrăgostit.” (The Independent)
Citiți și articolul anterior aici.
