Într-un fel sau în altul, mâine, 14 septembrie, va începe școala. Dincolo de virus, de scenarii colorate, de întrebări fără răspunsuri, de confuzie, de temeri firești, de măști, de pupitre distanțate, de campanie electorală, de laptopuri sau de tablete, școala trebuie să iasă cât se poate de repede, spre binele tuturor, din zodia haosului și a isteriei. Ca să ne putem vedea cu toții de treabă. Fiecare de treaba lui.
Fiți siguri, dragi părinți, că, în ciuda multor păreri denigratoare la adresa profesorilor (pe care le postați pe grupuri sau pe forumuri, exprimându-vi-le adesea sub semnul anonimatului confortabil), noi ne-am protejat întotdeauna elevii, chiar și pe vremea când despre pandemie nu știam decât povești.
Pentru că suntem responsabili și pentru că ei, copiii dumneavoastră, sunt foarte importanți pentru noi. I-am protejat mereu și știți asta, de pe vremea când nu aveam nici ghiduri science-fiction, nici dezinfectant pe catedră. N-am așteptat niciodată să ne învețe vreun ministru cum s-o facem.
Pe de altă parte, mi-aș fi dorit să văd un părinte ieșind din casă, de-a lungul acestei vacanțe de vară, ca să le spună copiilor adunați pe treptele blocurilor, printre care se afla și al său, că trebuie să se distanțeze, să poarte mască și să nu-și mai treacă de la unul la altul sticla de Coca-Cola, cumpărată ”la comun”. Pe bătrâna de la 2, care le-a explicat toate astea, au ironizat-o și femeia i-a lăsat, umilită, în pace.
Mi-aș fi dorit să văd măcar un părinte speriat, în devălmășia de trupuri și de obiecte de pe plaje, unde regulile păreau să se fi lăsat duse de valuri, că sănătatea copilului său e în primejdie.
Că se joacă în nisip cu Vasilică din Botoșani sau cu Ionel din Sighetul Marmației, la mai puțin de jumătate de metru distanță unul de altul, cu aceleași lopățele și găletușe pe care, dacă ar fi fost la grădiniță, doamna educatoare le-ar fi dezinfectat de patru ori în 50 de minute.
Mi-aș fi dorit să văd, în lunile calde din urmă, un singur părinte care să vină pe bulevard și să vadă că fiul/fiica lui stătea înghesuit/ă pe o bancă, alături de alți patru colegi/prieteni, cântând cât îi ținea gura, după ora 22, manele. Știau toate versurile, fără excepție și nu păreau deloc obosiți după ce le învățaseră.
Niciunul nu se temea că vreun strop de salivă ar putea să-l contamineze. Numai la ora de muzică din școală e acest pericol, zic unii. Poate, dacă programa va include și ultimele lor tendințe muzicale, perspectiva se va schimba.
Mi-aș fi dorit să văd un părinte speriat când a aflat că, în vacanță, la munte sau la mare, copilul lui dintr-a X-a a dormit cu încă 4 prieteni într-o cameră de 2, ca să-i coste mai puțin. Atunci se consolidau prieteniile și virusul nu mai avea putere să lovească. Și exemplele ar putea continua…
Locul elevului de orice vârstă e la școală. Atât cât stă în sala de clasă sau de grădiniță, cu siguranță, noi, profesorii, vom avea, atât cât vom putea, cu mijloacele noastre, grijă de ei. Fiecare după puterile lui. Cu toții suntem vulnerabili în fața necunoscutului, iar virusul acesta care ne-a năucit viețile rămâne o necunoscută. Și noi, profesorii, suntem la fel de vulnerabili ca dumneavoastră. Nu ne iartă nici pe noi comorbiditățile.
Fiți siguri, dragi părinți, că în școală regulile se vor respecta. Atât cât se va putea. Însă, abia după ce vor pleca din școală, va începe greul. Distanțare, mâini spălate 20 de secunde, măști, trasee distincte de deplasare, autobuze, tramvaie, prieteni, mall-uri etc, griji nenumărate…
Mai presus de scenarii, de îngrijorări, de ezitări, de eschive, de minusuri sau de politică, școala trebuie să readucă elevii în lumea învățăturii. Să-i conecteze cu cartea. Cu sfânta carte. Pentru că altfel riscăm să ne transformăm în haite care luptă doar să supraviețuiască după legi atavice și-atât. Școala adevărată se face la școală, am mai spus asta. Succes!
