Sărbătoarea Sfântului Ioan de Vară este una dintre cele mai importante și îndrăgite sărbători populare din România. Această sărbătoare are loc pe data de 24 iunie și marchează solstițiul de vară, în perioada în care soarele atinge punctul cel mai înalt pe cer. Ea combină tradiții religioase și elemente precreștine, oferind ocazia de a celebra natura, fertilitatea și bucuria vieții. Această zi are o triplă semnificație, fiind totodată și Ziua Iei, dar și ziua în care poporul își celebrează zânele bune, sânzienele sau Drăgaica.
pinterest.com
Perspective
E important să vedem care este semnificația și care sunt tradițiile Sfântului Ioan de Vară, evidențiind importanța culturală și spirituală a acestei sărbători.
Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai importanți sfinți în tradiția creștină și este recunoscut pentru botezul lui Iisus Hristos în râul Iordan. Sfântul Ioan a fost venerat și respectat încă din vechime, iar sărbătoarea de la 24 iunie este dedicată lui și vieții sale. El este considerat precursorul lui Iisus Hristos și este menționat în Noul Testament al Bibliei. El este recunoscut ca un profet și mesager al lui Dumnezeu, care a pregătit calea pentru venirea lui Iisus, botezându-l în apa Iordanului. El a predicat pocăința și convertirea, chemând oamenii să se întoarcă la Dumnezeu și să se pregătească pentru venirea Mântuitorului.
„Eu vă botez cu apă pentru pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Eu nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Matei 3:11).
Ioan Botezătorul a fost un exemplu de smerenie și supunere în fața voinței lui Dumnezeu. El a spus: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30), exprimând astfel umilința și recunoașterea locului său în planul divin, motiv pentru care este celebrat ca un Luminător care pogoară spirit asupra celor cu credință.
Sărbătoarea Sfântului Ioan de Vară are multiple semnificații și tradiții asociate. Ea marchează și solstițiul de vară, momentul în care ziua este cea mai lungă și noaptea cea mai scurtă. Această perioadă este considerată o trecere între lumina și întunericul anului, reprezentând simbolic lupta dintre bine și rău, lumină și întuneric.
În tradițiile populare, sărbătoarea Sfântului Ioan de Vară este adesea însoțită de ritualuri și obiceiuri specifice. Un element important este aprinderea focurilor de Sânziene, simbolizând purificarea și regenerarea prin foc. Oamenii se adună în jurul focurilor, cântă și dansează, sărbătorind trecerea într-un nou ciclu al anului și aducând un omagiu puterii transformatoare a focului și a luminii.
Sfântul Ioan de Vară este sărbătorit și în legătură cu credințele și tradițiile populare legate de puterile magice și de vindecare ale plantelor și ale naturii. Se crede că în noaptea de Sfântul Ioan plantele și ierburile au puteri deosebite, iar cine le culege sau le folosește în acest moment va beneficia de proprietățile lor benefice.
Sfântul Ioan de Vară este legat de credințe și tradiții străvechi care se întrepătrund cu elemente precreștine și păgâne. În această zi, oamenii se adună în jurul focului și participă la ritualuri specifice. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este aprinderea rugului de Sânziene, un foc sacru care simbolizează puterea regeneratoare a soarelui și a fertilității. Oamenii sărbătoresc în jurul acestui foc, dansează, cântă și se bucură de energia și căldura verii.
De asemenea, există credința că în noaptea de Sfântul Ioan, sânzienele înfloresc și că au puteri magice. Fetele și femeile împletesc cununi de flori și le aruncă peste case și curți pentru a aduce noroc și protecție. Se spune că dacă o fată pune flori de sânziene sub pernă în această noapte, își va visa viitorul soț. Totodată, credința populară afirmă că sânzienele au puterea de a vindeca și de a aduce fertilitate. Astfel, femeile se scaldă în izvoare sau în râuri, crezând că apa este binecuvântată în această zi și le poate aduce sănătate și frumusețe.
Sfântul Ioan de Vară este o sărbătoare care celebrează natura și ciclurile ei, precum și comunitatea și bucuria vieții. În timpul acestei sărbători, oamenii se adună în familie și întreaga comunitate, participă la procesiuni religioase și la diferite evenimente.
Folcloriștii consideră că sărbătoarea Sfântului Ioan de Vară este rezultatul unei sincretizări între tradițiile creștine și elementele precreștine, păgâne. Ei studiază influențele și interacțiunile dintre credințele creștine și cele preexistente în contextul acestei sărbători, precum și modul în care tradițiile și ritualurile s-au transmis de-a lungul timpului.
Unul dintre aspectele abordate de folcloriști este legătura dintre Sfântul Ioan de Vară și tradițiile solstițiului de vară. Studiază semnificația acestei perioade a anului, importanța simbolică a soarelui și a fertilității în cadrul culturii populare și relația lor cu sărbătoarea Sfântului Ioan.
Drăgaica
Termenul „drăgaica” provine din limba slavă și se referă la o zeiță precreștină a fertilității și a naturii, care era venerată în perioada solstițiului de vară. Oamenii îi aduceau ofrande și participau la ritualuri specifice pentru a obține protecție și fertilitate pentru animalele lor și pentru recoltele viitoare.
În cadrul sărbătorii Drăgaica, oamenii se adună în comunitate și participă la diverse activități, inclusiv dansuri și cântece tradiționale. Un element central al sărbătorii îl reprezintă dansul în jurul unui șirag de flori, care este numit și „hora drăgaicei”. Participanții poartă costume tradiționale și împletesc cununi de flori pe care le poartă în timpul dansului.
Sărbătoarea Drăgaica are o semnificație puternic legată de ciclurile naturii și de fertilitate. Ea marchează trecerea în sezonul de vară și celebrează învierea și regenerarea naturii. De asemenea, este considerată o sărbătoare de purificare și de aducere de noroc, în care se aprind ruguri sacre și se practică diferite ritualuri de protecție împotriva forțelor malefice.
Drăgaica este o sărbătoare tradițională în care se combină elemente precreștine și creștine, reprezentând o moștenire culturală importantă și o expresie a legăturii strânse dintre comunitate, natură și spiritualitate. Ea variază în funcție de regiune și de tradițiile locale, iar în prezent este păstrată și sărbătorită în multe zone rurale din România. În această zi fetele sunt îmbrăcate în portul popular, în iile cusute în familie și păstrate cu sfințenie de-a lungul generațiilor.
Ia românească
Ia românească este un element distinctiv al culturii și tradițiilor românești, reprezentând o bluză tradițională încheiată la gât, cu mâneci lungi și ornamente bogate. Aceasta este purtată de femei și este un simbol al identității și apartenenței la cultura românească.
Acest obiect vestimentar are o istorie îndelungată și este strâns legată de folclorul și tradițiile românești. Fiecare zonă a țării are propriul său stil și motive specifice, care reflectă diversitatea și bogăția culturală a României. Ielele, spiritele feminine din mitologia românească, sunt adesea reprezentate în motivele ia-ului, conferindu-i un caracter magic și mistic. Aceste bluze tradiționale sunt realizate manual, în principal din bumbac sau in, iar cusăturile și broderiile sunt elemente cheie ale designului. Culorile vibrante și motivele geometrice, florale sau zoomorfe sunt caracteristice ia-ului românesc. Fiecare motiv și culori folosite pot avea semnificații specifice, iar modelele pot varia în funcție de regiune și de tradițiile locale.
Regina Maria și Principesa Ileana, purtând ia românească
Regina Maria a promovat cu pasiune ia românească atât în interiorul țării, cât și în străinătate. Ea a inclus motive și modele inspirate de ia în creațiile sale regale și a organizat expoziții și evenimente în care ia românească a fost prezentată în toată splendoarea sa. Regina a fost o susținătoare ferventă a meșteșugarilor și artizanilor români, promovând talentul și abilitățile lor în realizarea iei. Prin intermediul influenței sale regale, Alteța sa Regală a reușit să aducă ia românească în atenția lumii, atrăgând aprecierea și admirația pentru acest obiect vestimentar tradițional. Ea a contribuit la crearea unei imagini puternice și distincte a României în ceea ce privește tradițiile sale vestimentare și cultura sa bogată.
Ia românească nu este doar un obiect vestimentar, ci și o formă de expresie artistică. Procesul de creație implică abilități și tehnici tradiționale de cusut, brodat și împletit. Fiecare ie este unică și poartă amprenta meșteșugului și creativității persoanei care o confecționează, de aceea, de-a lungul secolelor, această artă a transmis și păstrat identitatea culturală a românilor.
Ia românească este purtată cu mândrie în diverse ocazii și evenimente importante, precum sărbători tradiționale, nunți, festivaluri și expoziții culturale. Ea este un simbol al tradițiilor și valorilor românești, aducând în prim-plan frumusețea și bogăția patrimoniului cultural.
În prezent, ia românească este apreciată nu doar în contextul tradițional, ci și ca element de modă și design contemporan. Designerii și creatorii de modă își folosesc inspirația din ia-urile tradiționale pentru a crea noi interpretări și modele inovatoare, contribuind astfel la promovarea și revitalizarea acestui element distinctiv al culturii românești.
Bibliografie
O carte importantă e semnată de Irina Nicolau și poartă titlul „Ghidul sărbătorilor româneşti”, publicată la editura Humanitas.
”În alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor….După ce a fost Mireasă – Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.
La românii din Balcani, sărbătoarea se numeşte Taghiani. Fete, căldări cu apă împodobite cu flori în care s-au pus bijuterii de argint, cântece…
De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos. Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe- pregăteşte apropiata minune a naşterii din Fecioară”.”
