Juan Ramón Jiménez Mantecón, cunoscut mai ales ca Juan Ramón Jiménez, a fost un poet și scriitor spaniol. S-a născut pe 24 decembrie 1881 în Moguer, Andaluzia, Spania, și a murit pe 29 mai 1958 în San Juan, Puerto Rico.
„Pentru mine, poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existență.”
Jiménez este considerat unul dintre cei mai importanți poeți spanioli ai secolului al XX-lea și un exponent al modernismului literar. A scris o poezie lirică profundă și introspectivă, influențată de simbolism și de mișcarea modernistă. Stilul său poetic se caracterizează prin utilizarea imagistă a limbajului, lirismul subtil și meditativ, precum și o sensibilitate excepțională față de natură și frumusețea lumii.
Opera care l-a consacrat este „Platero și Eu” („Platero y yo”), o colecție de poeme în proză despre relația sa cu un catâr numit Platero. Această operă a devenit una dintre cele mai îndrăgite și mai citite cărți ale literaturii spaniole.
Juan Ramón Jiménez a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956, recunoscându-se astfel contribuția sa deosebită la poezia spaniolă. Premiul Nobel a fost acordat în special pentru volumul său „Platero și Eu” și pentru ciclul său poetic extins, intitulat „Elegii purpurii” („Elegías puras”).
*****
1453: Căderea Constantinopolului: armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile; sfârșitul Imperiului Bizantin.
Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea (1404-1453), dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.
*****
„Ascult tot felul de muzică – muzică nouă, muzică veche, muzica colegilor mei, totul.” (György Ligeti)
György Sándor Ligeti (29 mai 1923 – 12 iunie 2006) a fost un compozitor maghiar-austriac de muzică clasică contemporană. El a fost descris ca „unul dintre cei mai importanți compozitori de avangardă din a doua jumătate a secolului al XX-lea” și „unul dintre cei mai inovatori și influenți dintre figurile progresiste ale timpului său”.
Născut la Târnăveni într-o familie de intelectuali evrei, a trăit în Republica Populară Ungaria înainte de a emigra în Austria în 1956. A primit cetățenia austriacă în 1968. În 1973 a devenit profesor de compoziție la Hamburg Hochschule für Musik und Theatre, unde a lucrat până la pensionare. Restricționat în stilul său muzical de autoritățile Ungariei comuniste, abia când a ajuns în Occident în 1956, Ligeti și-a putut realiza pe deplin pasiunea pentru muzica de avangardă și să dezvolte noi tehnici compoziționale.
După ce a experimentat muzica electronică în Köln, descoperirea sa a venit cu lucrări orchestrale precum Atmosphères, pentru care a folosit o tehnică pe care ulterior a numit-o micropolifonie. După ce și-a scris „anti-anti-opera” Le Grand Macabre, Ligeti s-a îndepărtat de la cromatism către poliritmie în lucrările sale ulterioare.
„Eu văd în istoria universală imaginea unei veşnice formări şi transformări, a unei deveniri şi a unei pieiri miraculoase a formelor organice.”
Oswald Arnold Gottfried Spengler (n. 29 mai 1880 — d. 8 mai 1936) a fost un filozof idealist (reprezentant al antiintelectualismului) și istoric german, preocupat însă și de matematică, știință și artă. Opera sa cea mai cunoscută este „Declinul Occidentului” („Der Untergang des Abendlandes”), publicată în 1918-1922, în care iși elaborează concepția metafizică asupra evoluției ciclice a civilizațiilor.
Cartea „Declinul Occidentului” a avut o influență semnificativă asupra membrilor fondatori ai Generației Beat. Viziunea lui Spengler asupra naturii ciclice a evoluției civilizației și contemporaneitatea sfârșitului ciclului vest european i-a determinat pe William S. Burroughs, pe Jack Kerouac și pe Allen Ginsberg să caute sursele noului ciclu în comunitatea marginalizată din care chiar ei făceau parte. Efectul acestei influențe este evident în mișcarea literară americană a anilor 1950 – 1960.
Spengler l-a influențat, printre alții, pe Georg Henrik von Wright, în lucrările cu caracter social.
Spengler a avut o influență semnificativă asupra lui Francis Parker Yockey, care a scris cartea Imperium, influențat de Declinul Occidentului. Yockey l-a numit pe Spengler “filosoful secolului XX”.
Iată câteva citate prin care Spengler exprimă o concepție inedită asupra ciclicității culturale și a destinului pe care îl împărtășesc toate civilizațiile.
„Oamenii se nasc și mor, dar între aceste două evenimente, cultura curge ca un fluviu. În marea sa trecere, ea poartă cu ea în același timp moartea și viața și, într-un fel ciudat, susține și guvernează ambele.”
„Măreția unei culturi este măsurată în primul rând de forța ei interioară de rezistență și de autonomia ei față de celelalte culturi.”
„Toate culturile trec prin etapele de la copilărie la maturitate și de la maturitate la bătrânețe. Tot ceea ce este viu în ele moare și se petrece o schimbare de stil, de gust, de scop.”
„Fiecare cultură are propriul său mod unic de exprimare și de manifestare. În fiecare cultură se dezvoltă propria limbă, artă, muzică, religie și filosofie.”
„Declinul unei culturi începe atunci când se pierde legătura strânsă cu viața și începe să se îndepărteze de principiile sale originale.”
„Marea tragedie a culturii este că, în timp ce își construiește propriul destin, ea este conștientă de inevitabilitatea propriei sale morți.”
*****
„Am învățat că fericirea poate fi găsită în lucrurile mici, în gesturile mărunte de iubire și în momentele de liniște.”
Romy Schneider (n. 23 septembrie 1938, Viena – d. 29 mai 1982, Paris; se numea de fapt Rosemarie Magdalena Albach) a fost o actriță franco-germană.
În urma filmelor de mare succes unde o interpretează pe împărăteasa Sissi, criticul Paul Reboux îndrăzneşte să catalogheze succesul şi lansează în publicaţia de specialitate a Vienei sloganul: “Viena a trimis Hollywoodul la plimbare!”
Romy Schneider a murit la vârsta de 43 de ani, pe 29 mai 1982, în apartamentul ei din Paris, Franța. Cauza oficială a decesului a fost insuficiență cardiacă. Este important de menționat că Romy Schneider a trecut prin perioade dificile în viața sa și a avut de înfruntat numeroase tragedii personale. Moartea prematură a tatălui ei în 1978 și, mai ales, moartea tragică a fiului ei, David, în 1981 au avut un impact profund asupra ei și i-au provocat o suferință imensă. După moartea lui David, Romy Schneider a căutat refugiu în muncă și s-a implicat într-o serie de proiecte cinematografice. Cu toate acestea, pierderea fiului ei a avut un impact devastator asupra sănătății sale emoționale și fizice.
Moartea lui Romy Schneider a fost un șoc pentru lumea cinematografiei și a fost considerată o pierdere tragică. Ea rămâne una dintre cele mai iubite și respectate actrițe ale vremii sale, iar moartea sa timpurie a lăsat o adâncă tristețe în industria cinematografică și în inimile fanilor săi
„Mereu îmi spun: Știi, nu este real. Este doar actorie, dar o iau cu adevărat în serios.” (Francis Rossi)
Născut în 29 mai 1949 la Londra, Francis Dominic Nicholas Michael Rossi este un cântăreț, compozitor și muzician englez. Este cel mai bine cunoscut ca cofondator, solist, chitarist și singurul membru continuu al formației rock Status Quo.
Strămoșii din partea tatălui erau negustori italieni de înghețată responsabili de saloanele de înghețată Rossi.
Tina Turner lansează „Private Dancer”, marele ei album de revenire.
Sfârșitul anilor ’70 nu au fost amabili cu Tina Turner, a cărei carieră de cântăreață disco s-a soldat cu un eșec. La începutul anilor ’80, ea și-a stabilit sediul în New York City și a reușit să atragă suficientă atenție pentru a obține un contract de înregistrare cu Capitol, care i-a dat două săptămâni pentru a înregistra albumul, primul ei din 1979.
Folosind mai mulți producători și compozitori, Turner s-a încadrat în termenul limită, iar albumul i-a revigorat cariera, aducându-i trei premii Grammy, un turneu importat de promovare și prezența pe canalul MTV. În anul următor, apare cartea autobiografică „I, Tina.”
Mary Pickford (n. 8 aprilie 1892, Toronto, Ontario – d. 29 mai 1979, Santa Monica, California) a fost o actriță și producătoare de film canadiană, pionieră a industriei cinematografice de la Hollywood.
Actrița a avut o carieră ilustră de cinci decenii, a fost cofondatoarea studiourilor Pickford-Fairbanks și United Artists, și s-a numărat printre cei 36 de membri fondatori ai Academiei de Film Americane. Descrisă ca fiind „America’s Sweetheart”), Pickford a fost una dintre cele mai importante actrițe ale anilor 1910 și 1920.
În 1930, pentru primul său film cu sonor, Coquette (1929), Pickford câștigă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.
În 1976, primește un Oscar onorific. În 1999, Pickford este listată în topul celor mai importante actrițe ale Hollywood-ului de altădată de către Institutul American de Film.
„Oamenii mari nu sunt cei care se nasc mari, ci cei care cresc în mărime și perseverență.”
„Să fii femeie și să fii puternică nu este o contradicție. Este o combinație puternică și frumoasă.”
„Succesul nu vine prin dorință sau vise. Vine prin disciplină, muncă și devotament.”
„Să faci ceea ce iubești este cheia pentru a te simți împlinit în viață.”
„Fiecare film pe care îl facem este o oportunitate de a spune o poveste și de a transmite un mesaj care să inspire și să atingă sufletele oamenilor.”
