<p>Motto: <em>Sărbătorim unirea tuturor românilor în momentul când românii sunt mai dezbinaÈi ca oricând Èi statul însuÈi e pus în primejdie. AÈadar, o Èară profund dezbinată îÈi serbează Marea Unire. O trecem Èi pe asta la recordurile româneÈti?</em> (p. 84)</p>
<p>Părerile sunt împărÈite în privinÈa acestei dispute actuale <strong>Lucian Boia- Ioan-Aurel Pop.</strong> AÈa cum părerile sunt împărÈite între imigraÈionism Èi teoria continuităÈii pentru secolul al XIX-lea, în special. AÈa cum primatul în Transilvania este revendicat Èi de români, deopotrivă Èi de unguri. Deosebiri Èi conflicte, chiar Èi ideologice, vor exista întotdeauna. Privind printr-o altă lentilă, am vrut să aduc în atenÈia celor care mă urmăresc, ultimele producÈii istoriografice mai mult sau mai puÈin comerciale. În altă ordine de idei, nu este nici recenzie, nici o prezentare a ultimului titlu, filtrată pe filiera naÈionalismului sau a demitizării.</p>
<p>E interesant modul în care se pune problema, iar ca doritori de a înÈelege felul în care este privită istoria, trebuie să citim tot ce apare. Să cântărim lucrurile pentru a tăia o singură dată, fără a ajunge să ciopârÈim produsul istoric. S-au pus în evidenÈă realităÈi ale unei Românii sisificate, aÈezate în antiteză cu destinul ideii de unire la români. De aceea, nu doresc sa atrag antipatii Èi să fiu catalogat într-un mare fel. Cel puÈin motto-ul este cât se poate de concret. Se arată adevăruri în concreteÈea acestora, ceea ce scrierilor lui Lucian Boia nu le era specific acest lucru.</p>
<p><img class="aligncenter size-full wp-image-6270" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2019/02/gh.jpg" alt="" width="620" height="954" /></p>
<p>Pe acordurile lui Niccolò Paganini, citeam ultima carte scrisă de <strong>Lucian Boia</strong> intitulată <strong><em>De la Dacia Antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi</em>.</strong> O lucrare structurată pe 17 eseuri, cum ne-am obiÈnuit cu ocazia apariÈiei celorlalte lucrări, dar neavând nimic asemănător cu ce publicase până acum<em>. La 100 de ani de la Marea Unire, avem datoria să ne reparăm Èara</em>. Un citat pe care l-am considerat potrivit, în faÈa unei lucrări fără iz naÈionalist. Autorul pornea modest, cu prezentarea diferitelor concepÈii cu privire la învăÈarea evenimentelor din istoria românească, cu multele turnări de tipare rigide încă din vremea ceauÈistă. Întotdeauna aceste învăÈături, trebuiau să fie corecte Èi de necontestat, fiindcă <em>doar au fost învăÈate în Ècoală</em>.</p>
<p>Continuă cu tratarea mitologiilor naÈionale pe care noi înÈiÈi, ca naÈiune, le-am inventat: din capul locului este amintită Dacia ca <em>mit fondator</em>. Disputele din jurul continuităÈii în care părerea autorului se rezumă prin a spune:&#8230;<em>istoricul Keith Hitchins pune în faÈa cele două teze, fiecare cu argumentele respective! Èi asta e tot: la alegere! (Sau, de ce nu, combinându-le.)</em></p>
<p>Apoi face referire la “amestecul românesc” unde, într-un mod total greÈit, unii au exagerat rolul slavilor în etnogeneza românească. De precizat este faptul că autorul nu susÈine teza lansată de Mihail Roller, istoricul oficial al regimului comunist, care umflă rolul slavilor în formarea poporului Èi limbii române.</p>
<p>În eseul următor, arată prin fragmente din operele cronicarilor români Grigore Ureche Èi Miron Costin, Èi îndeosebi din cea a lui Dimitrie Cantemir, că aceÈtia au făcut parte dintr-o perioadă “când românii nu se gândeau încă la unire”. Mai mult decât atât, România n-a existat în accepÈiunea ei, decât începând cu “Mica Unire” de la 1859 Èi domnia lui Al. I. Cuza. Tot în această parte a lucrării, îl amintea pe Mihai Viteazul privit ca Èi un mare simbol al unităÈii româneÈti. Din păcate, doar noi îl privim în acest fel. Sunt redate fragmente din cronica lui Radu Popescu, sau din Miron Costin care scria: “[războaiele purtate sunt] pricini de multe vărsări de sânge între creÈtini.”</p>
<p>Un eseu interesant este acela care face referire la istoria noastră comună cu cea a turcilor. Ajungem la concluzia că, în afară de două tentative de anexare a provinciilor, n-au existat intenÈii clare de a transforma cele două teritorii româneÈti în paÈalâcuri. Èi într-un mod paradoxal, România îÈi datorează existenÈa Imperiului Otoman care nu a transformat cele două provincii, ci le-a lăsat să coexiste. Mai mult, rolul lui Napoleon al III-lea este subliniat clar, împăratul care a pus în cârca celorlalte puteri, chestiunea Principatelor.</p>
<p>Cei din Moldova n-au dorit foarte mult unirea, fapt pentru care s-a concretizat un puternic curent antiunionist, amintit în recentele studii cu privire la acest fenomen în Principate. Asta la 1859. Pe deasupra la 1918, nici integrarea Bucovinei la Regat n-a fost privită cu multă credibilitate, întrucât a existat o influenÈă externă care s-a opus, dublată Èi de luptele ideologiilor politice ale personalităÈilor din cadrul partidelor istorice. Este de amintit lupta ideologică dintre Ion Nistor Èi Iancu Flondor, primul care era adeptul unei căi centraliste de unire, o integrare rapidă, iar al doilea, care considera că dezideratul trebuia să se realizeze în etape Èi într-un mod lent. Ultimele Èase eseuri, la care chiar doream să ajung, exemplifică ipoteza mea de la început cum că lucrarea nu se aseamănă cu niciuna publicată până acum: aproximativ 30 de pagini sunt dedicate României de astăzi.</p>
<p>Sub tutela “recorduri româneÈti” (dar nu în sensul bun al cuvântului “record”), autorul Lucian Boia prezintă tranÈant fiecare handicap major al Èării noastre, rezumând polemicile din ultima vreme Èi cantitatea de cerneală care s-a scurs scriindu-se articole pe aceste teme. Nu are rost să amintim de bahicele prezentări TV, care departe de a fi prezentări de soluÈii în vederea rezolvării unor chestiuni urgente, devin adevărate ringuri de luptă în care se urmăreÈte care dă primul K.O.-ul. Cum spuneam, de fiecare handicap al societăÈii se profită la maxim. Le voi îmbrăca în citate, tocmai pentru a nu dezvălui tot Èi a vă lăsa pe dumneavoastră să le descoperiÈi.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>“Toaleta din fundul CurÈii e pe cale să devină un soi de brand românesc.”, “Potrivit datelor statistice, românii sunt europenii care citesc cel mai puÈin.” (Cu precizarea că ponderea analfabetismului funcÈional, arată că un număr mare de persoane Ètiu să citească, dar mulÈi nu înÈeleg ceea ce citesc.), “La extrema cealaltă, suntem însă patria doctoratelor. Nu Ètiu dacă a doctoratelor în ansamblu, dar a celor plagiate cu siguranÈă.”, “Suntem Èi Èara unde închisorile sunt pe cale de a deveni centre de cercetare ÈtiinÈifică.”, “Èi apoi, e povestea fără sfârÈit a autostrăzilor.”, “Pe Èoselele României accidentele se Èin lanÈ, cu o impresionantă rată a mortalităÈii.”, “Spitalele din România, nu toate, dar majoritatea dintre ele, trebuie ocolite cu grijă. Mai mult îmbolnăvesc decât vindecă.”, “Sărăcia extremă o întâlnim tot în România.”, “N-am uitat corupÈia.”, “AÈa stând lucrurile nu e de mirare că românii au ajuns să fugă din România. A devenit România ceea ce n-a fost niciodată: o Èară de emigraÈie.”, È.a.m.d.</p>
<p>În privinÈa segmentului politic, în frunte este aÈezată “teoria formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu enunÈată încă din 1868. În două vorbe, avem muzee, teatru, ConstituÈie, ziare, academii, Ècoli Èi literatură, dar sunt “producÈiuni moarte”. Într-o Èară care se pretinde a fi occidentalizată sau chiar occidentală, cum se concepe ca un plagiator să rămână în viaÈa politică? Dar un condamnat penal, să acceadă încă în funcÈii publice?</p>
<p>“Un politician care nu vrea să intre la închisoare a capturat cel mai mare partid al Èării, apoi Parlamentul Èi Guvernul (mai precis spus trei guverne succesive, pe care el le-a numit Èi tot el le-a schimbat). A inventat totodată ficÈiunea politică a unui “stat paralel”.” Deci, două Românii. Cum am privi România de astăzi, în anexă cu cea din perioada interbelică. “Tinerii, care n-au cunoscut regimul comunist, se întreabă uneori cum de au putut românii să-l suporte atâta vreme pe CeauÈescu. [&#8230;] Întrebarea este cum îl suportă românii pe micul dictator actual, în condiÈiile unui regim democratic Èi înarmat cu toate instituÈiile unui stat de drept.”</p>
<p>Încă o întrebare fără răspuns: de ce se află sintagma “România 100” pe toate gardurile întocmai ca Èi numele prostului? “Mica Unire” a lui Cuza sau domnia lui Carol I, au fost etape din construirea unui “stat medieval”? Èi uneori, se depreciază sensul “Micii Uniri”, în faÈa celei “Mari”. Cumva se arată cu degetul: “Vezi, unirea aia a fost mică. Asta de la 1918 e mare.” De ce mulÈi nu văd momentul 1859 ca Èi o treaptă Èi o etapă pentru unirea din 1918? Fie vorba între noi, am impresia că “unitatea” aÈa cum o Ètim, a fost poate mai bine închegată la 1859, decât la 1918. Nu amintesc “România la 100 de ani”, că facem depresie toÈi.</p>
<p>Unirea de la 1859 n-a fost nicidecum “mică”, termen introdus pentru a se evidenÈia diferenÈa de “marea” Unire. Nu, domnule! Unirea de la 1859 a fost un episod, fără de care cea de la 1918 nu ar fi fost posibilă. Vorbim despre o generaÈie în frunte cu Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu Èi alÈii, deci marea majoritate provenită din foÈti revoluÈionari paÈoptiÈti. La 1918, aminteam nume ca: Ion Nistor, Iancu Flondor, Iuliu Maniu, Ètefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida Voevod, Ion InculeÈ, Pan Halippa, Ion Pelivan Èi mulÈi alÈii. Ceea ce vreau să spun e că insist pe o derulare intrinsecă a faptelor, a meritului celor de la 1859 să fi fost precursori ai Unirii de la 1918. Unirea n-a fost “mică”, a fost un adevărat deziderat scrutat prin timp Èi ajuns până în zilele de 5 Èi 24 Ianuarie 1859. N-are rost sa amintesc acum de “reformatorul” Al. I. Cuza, detalii despre care mă gândesc că orice om care simte româneÈte Èi nu numai, ar trebui să le Ètie. Mai mult decât atât, să nu uităm că Badea CârÈan încă îÈi doarme somnul de veci, visând la întregirea neamului său.</p>
<p><strong>Apropo de naÈionalism</strong>.</p>
<p><strong>Fr. Mitterand</strong> considera că “ Le nationalisme, c’est la guerre” Oare despre război este o născocire a secolului al XIX-lea? NaÈionalismul se defineÈte prin război? Gradul de naÈionalism se defineÈte prin nivelul de rătăcire al fiecăruia. Că istoria românească e plină de astfel de rătăciri, pornind de la “dacopatie” Èi finalizând cu portretul lui Decebal pe care îl cunoaÈtem toÈi Èi pe care stă gravat: “Drăgan Fecit!” NaÈionalismul este rătăcire fiindcă, aÈa cum oamenii citesc dar nu înÈeleg ce citesc, aÈa Èi majoritatea militează pentru naÈionalism, dar nu Ètiu ce anume susÈin.</p>
<p><strong>Cum o să arate România în 100 de ani</strong>? Tot autorul ne răspunde: “Nu Ètiu. Poate nici să nu existe. Poate să se întâmple orice.” Depinde de noi!</p>
<p>Cum am spus de la bun început, o lucrare care nu se aseamănă cu celelalte. A pornit modest, dar s-a finalizat grandios, traumatic de grandios pentru realităÈile actuale din România. Departe de mine gândul de a fi o popularizare a noului titlu, nici a imaginii autorului, ci doar a unor RealităÈi tranÈante care sunt puse pe hârtie Èi enunÈate în cel mai clar mod. În ultimă instanÈă, a părut ca un demolator, ca un demitizator. Dar în această ultimă lucrare, metoda de lucru e alta Èi parcă spune lucrurilor pe nume, punând la final Èi principalele minusuri ale României actuale.</p>
<p>Èi mi s-a părut interesant, chiar dacă nu-s fan al scrierilor istoricului Lucian Boia. Poate că a fost Èi „efectul Paganini” la mijloc.</p>
<p><amp-youtube layout="responsive" width="1333" height="1000" data-videoid="joWi96pvkH8" title="Paganini, Concerto per Violino e Orchestra n.1, Shlomo Mintz."><a placeholder href="https://www.youtube.com/watch?v=joWi96pvkH8"><img src="https://i.ytimg.com/vi/joWi96pvkH8/hqdefault.jpg" layout="fill" object-fit="cover" alt="Paganini, Concerto per Violino e Orchestra n.1, Shlomo Mintz."></a></amp-youtube></p>
<p>CitiÈi Èi <strong><a href="https://bel-esprit.ro/la-masa-verde-emanuel-iavorenciuc/">La masa verde</a></strong>, un text de acelaÈi autor.
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Emanuel Iavorenciuc' src='https://secure.gravatar.com/avatar/108334e71b1e2ccba74a6bbdf56a5804b66f8a295d53b2c644cf0f406502718a?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/108334e71b1e2ccba74a6bbdf56a5804b66f8a295d53b2c644cf0f406502718a?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/emanuel-iavorenciuc/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Emanuel Iavorenciuc</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#101;i&#097;&#118;&#111;&#114;enc&#105;uc&#064;&#121;aho&#111;.c&#111;m" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>