Fascinante sunt poveștile de iubire – de orice fel ar fi ea – între scriitori! Ele lasă la iveală, în detalii filigranate, fațete nebănuite ale personalității lor, precum și fibre ale creației pe care nu le poți descoperi altfel. Rabindranath Tagore, poetul indian care a dat Indiei cea mai frumoasă istorie sentimentală, și Victoria Ocampo, literată argentiniană mai puțin cunoscută în spațiul european, se întâlnesc din întâmplare și trăiesc pentru tot restul vieții o experiență transfiguratoare, spirituală, intelectuală, de substanță mistică.
Dar să vedem întâi cine sunt protagoniștii.
Născut în Calcutta, India, într-o familie înstărită, cu părinți vestiți, Rabindranath Tagore (Rabindranâth Thâkur) a fost cel mai mic dintre cei 14 copii ai cuplului: tatăl său a fost fondatorul mișcării Brahosamaj, iar mama sa, o ființă educată, l-a ocrotit cu dragostea ei până la vârsta de 14 ani… după moartea mamei, Sharada Devi, Rabindranath a rămas profund marcat de ideea morții, care se regăsește de multe ori în opera sa. Tagore a început să scrie versuri de la o vârstă fragedă – 8 ani.
După studiile din Anglia, de la Colegiul Universitar din Londra, unde a rămas aproape un an fără a obține deci o diplomă de studii, la sfârșitul anilor 1870, s-a întors în India, unde a publicat mai multe cărți de poezie începând cu anii 1880.
În 1901, Tagore, împreună cu cinci profesori, a fondat o școală experimentală în Shantiniketan, lângă Calcutta, la o moșie a familiei sale. Pentru a pune pe picioare această instituție, unde poetul a încercat să îmbine cele mai bune tradiții indiene și occidentale, soția sa, Mrinalini Devi, și-a vândut o mare parte din bijuterii, iar Rabindranath și-a cedat drepturile de autor pentru publicarea scrierilor sale. În această perioadă, el îmbină pedagogia cu creația literară, scrie nu doar poezii, ci și romane, povestiri, cărți de istorie a Indiei, manuale și articole dedicate problematicii pedagogiei.
Înfățișarea lui era impresionantă. Iată ce spune despre el un alt laureat al premiului Nobel, Yasunari Kawabata: Părul alb îi curgea ușor pe ambele părți ale frunții; smocurile de păr de sub tâmple erau lungi ca două bărbi și, legându-se de părul de pe obraji, se continuau în barbă, astfel încât, pentru băiatul care eram atunci, dădea impresia unui vrăjitor oriental antic.
Viața personală a lui Tagore a fost, din multe puncte de vedere, una nefericită. S-a căsătorit în 1883, și-a pierdut soția în 1902 și nu s-a recăsătorit niciodată. A căutat o companie apropiată, pe care nu a obținut-o întotdeauna, după cum i-a scris soției sale, Mrinalini: „Dacă noi doi am putea fi tovarăși în toată munca și în toate gândurile noastre, ar fi splendid, dar nu putem obține tot ceea ce ne dorim„.
A păstrat o prietenie caldă și un puternic atașament platonic față de soția fratelui său mai mare, o femeie sensibilă și iubitoare de literatură, pe nume Kadambari. Ei i-a dedicat câteva poezii înainte de căsătorie și mai multe cărți după aceea, iar unele după moartea ei (ea s-a sinucis, din motive care nu sunt pe deplin înțelese, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, la patru luni după nunta lui Rabindranath).
O relație ”complicată”
Mult mai târziu în viață, în timpul turneului său în Argentina în 1924-1925, Rabindranath a cunoscut-o pe talentata și frumoasa Victoria Ocampo (Ramona Victoria Epifanía Rufina Ocampo CBE) – scriitoare, liber-cugetătoare, eseistă, critic literar și cultural care a devenit mai târziu editorul revistei literare Sur, publicație care găzduia poezii, povestiri, eseuri și comentarii sociale ale unor autori din întreaga lume, editată și finanțată de ea însăși până în 1970.
Ocampo a fost, de asemenea, scriitoare pasionată de umanioare. Pe lângă faptul că a contribuit la literatura argentiniană, ea a depășit granițele țării sale și a construit punți de legătură cu lumea culturală și literară din America Latină, Europa și SUA. A devenit prima femeie care a fost admisă în Academia Argentiniană de Litere în 1977. Aceasta a fost o satisfacție deosebită, mai ales în contextul în care suferise în urma discriminării de către societatea patriarhală când era tânără. A fost o feministă feroce, înaintea vremurilor sale. A renunțat de timpuriu la căsnicia ei nefericită și a trăit independent pentru tot restul vieții, astfel încât, fiind o femeie inteligentă și atractivă, a avut mulți iubiți, aventuri și prieteni. A călătorit în jurul lumii și a frecventat cercurile artistice, literare și sociale din Europa, în special în Franța.
La sfârșitul anilor 1950, Ocampo era recunoscută ca o figură literară importantă și pentru rolul ei în eliminarea barierelor care împiedicau multe femei să își publice lucrările în Argentina. A publicat numeroase traduceri și 26 de volume de eseuri, precum și lucrări despre compozitorul german Johann Sebastian Bach, scriitoarele engleze Virginia Woolf și Emily Brontë și despre…Tagore. A scris, de asemenea, un volum de memorii în opt volume. În 1977 a fost invitată să facă parte din Academia Argentiniană de Litere, devenind prima femeie care a primit această onoare. A murit în San Isidro, Argentina, la 27 ianuarie 1979.
Când s-au întâlnit, ea avea 34 de ani, iar el 63… îi unea dragostea pentru literatură, pasiunea pentru călătorie, spiritul ardent, firea temperamentală. Tagore se afla în călătorie în Argentina, petrecând lunile noiembrie, decembrie (1924) și o parte din ianuarie 1925 la Buenos Aires. Îmbolnăvindu-se în timpul călătoriei, el a fost găzduit de prietenul său englez, Leonard Elmhirst, care îl eliberase pe Tagore de grijile financiare. La scurt timp după sosirea sa, a întâlnit-o pe Victoria Ocampo. În cazul ei, frumusețea era corelată cu o bogăție imensă. Avea interese literare serioase și citise traducerea franceză a lui Andre Gide din Gitanjali. A fost cucerită… În curând, cei doi au petrecut împreună două luni de neuitat la vila Miralrio de Victoria, cu vedere la râu, în San Isidro, la periferia orașului Buenos Aires.
Victoria Ocampo a citit Gitanjali în 1914 și a spus că volumul de poeme”a căzut ca o rouă cerească pe inima mea întristată, de douăzeci și patru de ani”. Ea a descris poezia lui Tagore drept „misticism magic”, simțind ecouri puternice în Dumnezeul iubitor al lui Tagore, care radia fericire și seninătate, spre deosebire de Dumnezeul exigent și răzbunător care îi fusese impus în copilărie. A fost foarte emoționată când Tagore a ajuns la Buenos Aires, pe 6 noiembrie 1924. În propriile ei cuvinte, a fost unul dintre cele mai mari evenimente din viața ei. Ea a scris în cotidianul argentinian La Nacion din 9 noiembrie un articol intitulat „Bucuria de a-l citi pe Rabindranath Tagore„. A fost copleșită de intelectul și de seninătatea lui și s-a simțit timidă ca un copil în fața lui. Îl asculta mai mult și nu îndrăznea să se exprime așa cum i-ar fi plăcut. Mai târziu, a scris un eseu „Tagore pe malurile râului Plata” și o carte „Tagore en las barrancas de San Isidro” (”Tagore pe râpele din San Isidro”).
Ocampo avea o personalitate puternică și un stil de viață consacrat: trăia ca o femeie tânără și frumoasă, singură, independentă, cu o moștenire bogată, iar mulți bărbați au fost atrași irepresibil de rafinata poetă cosmopolită. Scriitorul spaniol Ortega y Gasset, mai în vârstă decât ea, a încercat să o seducă cu câțiva ani mai devreme, dar ea l-a respins categoric. Dar îl plăcea ca poet și a păstrat contactul literar cu el. Un lucru era clar. Ea nu dorea să trăiască cu eticheta de soție sau amantă a cuiva. Și-a luat destinul în propriile mâini. Nu i-a lăsat pe alții să se joace cu viața ei dincolo de o linie pe care ea a trasat-o. Poate că acesta este principalul motiv pentru care a refuzat inclusiv invitația repetată a lui Tagore de a vizita Shantiniketan.
Ea nu și-a imaginat că va fi ca doamnele occidentale Nivedita și Mirabehn, care și-au dedicat viața pentru a-i servi pe Vivekananda și Gandhi în India. Ocampo a scris: „Nu le pot invidia, pentru că știu că Dharma mea nu ar fi făcut ca drumul lor să fie ca al meu.”
Desigur, înainte și după Ocampo, multe femei străine și indiene au fost atrase de Tagore, iar el a fost și el interesat de ele. Dar se pare că după moartea soției sale, Ocampo a rămas ca principala muză pentru Tagore în cei 17 ani din 1925 până la moartea sa, în 1941. Unul dintre cele mai frumoase poeme face parte din ciclul ”Grădinarul” și are ca vers-refren revelația: ”Această dragoste dintre noi e simplă ca un cântec”….
Hands cling to hands and eyes linger on eyes: thus begins the record of our hearts. It is the moonlit night of March; the sweet smell of henna is in the air; my flute lies on the earth neglected and your garland of flowers in unfinished. This love between you and me is simple as a song. Your veil of the saffron colour makes my eyes drunk. The jasmine wreath that you wove me thrills to my heart like praise. It is a game of giving and withholding, revealing and screening again; some smiles and some little shyness, and some sweet useless struggles. This love between you and me is simple as a song. No mystery beyond the present; no striving for the impossible; no shadow behind the charm; no groping in the depth of the dark. This love between you and me is simple as a song. We do not stray out of all words into the ever silent; we do not raise our hands to the void for things beyond hope. It is enough what we give and we get. We have not crushed the joy to the utmost to wring from it the wine of pain. This love between you and me is simple as a song.
O relație în care cei doi au găsit puterea să nu transforme o relație intelectuală autentică într-o poveste sentimentală cu final necunoscut. Influența lui Tagore asupra scriitoarei e mai mult decât celebră. Ocampo, la rândul ei, l-a introdus pe Tagore în cercurile ei sociale și literare din oraș și a obținut publicarea articolelor sale în ziarele argentiniene. Mai mult, ei îi revine meritul descoperirii talentelor lui Tagore în materie de pictură. Văzându-i schițele în Buenos Aires, Victoria l-a încurajat să picteze mai serios. Tot ea a organizat prima expoziție a picturilor lui Tagore în luna mai 1930, la Paris, la Galeria Pigalle, pe banii banii proprii, organizând o petrecere și folosindu-se de contactele sale. Încurajat de primirea pariziană, Tagore a început să picteze și să organizeze mai multe expoziții după aceea.
Prietenul său, Leonard Elmhirst, care l-a însoțit pe Rabindranath în turneul său în Argentina, a scris:
”Pe lângă faptul că avea o înțelegere intelectuală acută a cărților sale, ea era îndrăgostită de el – dar în loc să se mulțumească să construiască o prietenie pe baza intelectului, se grăbea să stabilească acel tip de drept de proprietate asupra lui, pe care el nu l-ar fi tolerat absolut deloc.”
Cu toate acestea, Victoria Ocampo arată clar că își dorea foarte mult să se apropie fizic de Rabindranath: „Încetul cu încetul, el [Tagore] a îmblânzit parțial tânărul animal, pe rând sălbatic și docil, care nu dormea, ca un câine, pe jos în fața ușii sale, pur și simplu pentru că nu se făcea.” Rabindranath, de asemenea, era în mod clar foarte atras de ea. A numit-o „Vijaya” (echivalentul sanscrit al numelui Victoria), i-a dedicat o carte de poezii, Purabi – o „melodie de seară”, și și-a exprimat o mare admirație pentru mintea ei („ca o stea îndepărtată”). Într-o scrisoare adresată ei, el a scris, ca și cum ar fi vrut să-și explice propriile reticențe:
”Când eram împreună, ne jucam mai ales cu cuvintele și încercam să ne irosim în râs cele mai bune ocazii de a ne vedea clar unul pe celălalt… Ori de câte ori apare cel mai mic semn că cuibul devine un rival gelos al cerului [,] mintea mea, ca o pasăre migratoare, încearcă să își ia zborul spre un țărm îndepărtat.”
Tagore a călătorit mult, a ținut conferințe și și-a citit poezia pe scară largă în Europa, America și Asia de Est și a devenit un purtător de cuvânt al independenței Indiei față de regimul colonial britanic. Tablourile sale, realizate la vârsta de 68 de ani, sunt expuse la New York, Paris, Moscova, în Germania și în alte orașe ale lumii. După o boală îndelungată, Tagore a murit la 7 august 1941 la Calcutta, rămânând în memoria umanității drept Profetul Indiei moderne.
Când a primit vestea morții lui Tagore, Ocampo i-a trimis o telegramă fiului lui Tagore, în care scria simplu: „Mă gândesc la el” (Pensando en el). Așa a apărut numele unui film argentinian. ”Thinking of Him” este un film despre relația dintre cei doi, realizat de Pablo Cesar, director de film argentinian. Pelicula a avut premiera la Festivalul de Film de la Goa în decembrie 2017 și a fost lansat în Argentina în august 2018.
”Viața nu ia niciodată moartea în serios. Ea râde, dansează și se joacă, ea construiește, adună și iubește în fața morții. Doar când percepem un singur gest al morții, băgăm de seamă cât e de pustie și ne tulburăm.”
***
”Închideți ușile în fața tuturor greșelilor și adevărul nu va putea intra.”
***
”Atunci când o religie anume își arogă pretenția de a-și impune dogma întregii omeniri, aceasta devine tiranie.”
***
”Cine se gândește prea mult la făcutul binelui, nu mai are timp să fie să fie bun.”
***
”Minciuna nu va putea niciodată să se transforme în adevăr, dacă se transformă în forță.”
***
”Mulți oameni pot spune lucruri bune, dar puțini le pot asculta, fiindcă, pentru aceasta, e nevoie de o minte puternică.”
***
”O minte ageră și fără orizont sare înainte la fiecare pas, dar nu poate să avanseze.”
***
„Iubirea este apogeul conștiinței. Noi nu iubim pentru că nu înțelegem, ci mai degrabă nu înțelegem pentru că nu iubim. Iubirea este semnificația finală a orice există împrejurul nostru. Nu este doar o simțire; este adevăr, este bucuria care stă la temelia creației. Prin ridicarea conștiinței la iubire și extinderea ei către lume putem obține comuniunea cu această bucurie nemărginită. Iubirea se dăruiește pe sine prin daruri nesfârșite”.
Textul discursului cu prilejul decernării premiului Nobel pentru Literatură a fost trimis printr-o telegramă citită de Clive, însărcinat cu afaceri britanic, la banchetul Nobel de la Grand Hôtel, Stockholm, 10 decembrie 1913.
”Vă rog să transmiteți Academiei Suedeze aprecierea mea recunoscătoare pentru înțelegerea profundă care a adus aproape pe cel îndepărtat și a făcut dintr-un străin un frate.”
Imagini preluate de pe pinterest.com, au rol exclusiv ilustrativ și cultural!
