George Țărnea, (n. 10 noiembrie 1945, Șirineasa, județul Vâlcea – d. 2 mai 2003, București) supranumit și poetul iubirii, a scris minunate poezii de dragoste, unele cu substrat filosofic. Iată câteva…
sursă foto: google.ro
(Reflex 108)
Prea repede uitam ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă lași…
E-atâta ezitare între pași.
Prea repede uitam ce-aveam de spus –
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară și la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
*
Balada ultimei iubiri
Strânge-mă-n braţe, iubito, strâge-mă tare,
Cum ai strânge un prunc, nu un aspru bărbat,
Pregătit de la prag pentru altă plecare
Şi-n al cărui văzduh alte clopote bat.
Eu nimic nu mai am din străvechea mea fire –
Nestatornică, rea şi pierdută-n poveşti,
Dar tânjesc, în sfărşit, după prima iubire,
Aşteptând-o să crească din cea care eşti.
sursă foto: unsplash.com
Scrisoare de bun rămas
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut…
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric și de frig
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine și-a smuls pereții rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut și cine a câstigat
De toate înlanțuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin și prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Și cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.
*
Balada blondelor iubiri
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeasi taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pamântesc.
Îmbatrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuși fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeași moară
Ascunsă-n tragicul decor
Si măcinăm aceleași lacrimi
Când dau parinții telefon.
Suntem lucizi până la sânge
Nedespărțiți până la cer
Și nici nu știu după iubire
Ce se cuvine sa-ți mai cer.
Cuvintele își pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Și tot mai vinovate paăsări
Dau eșafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Și renunțăm să mai cunoaștem
Ce stele ne-ar putea păzi.
