Vânătorul vânat – „The Hunt”/„Jagten”

Sunt copiii capabili de minciună, în mod deliberat? Mai suntem siguri că numai un copil poate striga “Regele este gol”, ca-n povestea nordicului Andersen?

Cam aceasta ar fi fost problema din cazul Outreau (“Outreau affair“) – punct de plecare pentru filmul Jagten/ The Hunt (2012).

În pelicula semnată de Thomas Vinterberg, vânătoarea de vrăjitoare vizează, de această dată, un bărbat, devenit sursa tuturor suspiciunilor, după anumite declaraţii ale unei copiliţe, la fel ca şi în cazul copiilor din Salem. Regizorul danez pune în prim-plan o întreagă dezbatere despre moralitatea locuitorilor “onorabili” ai unui orăşel. Aici, sunt confruntate minciuna şi calomnia, prietenia şi ostracizarea, esenţele şi aparenţele. Cineastul danez a redactat, dimpreună cu Lars von Trier, Dogma 95 (acel tip de cinema realizat cu o cameră “de mână”, lumină naturală şi fără muzică). După aceste reguli stricte, a realizat Idioten şi Festen, cel de pe urmă i-a adus Premiul Juriului la Cannes (1998).

Pedofilia, un tabu al lumii contemporane, conduce la reacţii ce ar putea “sacraliza” copilul. De aceea, când o fetiţă – o potenţială “victimă”- acuză, obiectivitatea “onorabililor” scade vertiginos. Thomas Vinterberg se ia la trântă cu această problematică, inversând oarecum dispozitivele, faţă de precedenta (sa) peliculă, Festen. Dacă în cazul lui Festen, se ajungea la demontarea mecanismului tăcerii faţă de incest (ruşine, presiunea familiei pentru ascunderea ruşinii/crimei), actuala peliculă demontează mecanismul zvonului, care se poate împrăştia ca o epidemie. The Hunt, de o virilitate intensă, este o anti-teză pentru Festen. Filmul încearcă să demonstreze că slăbiciunea omenească poate să producă un dezastru.

Într-un mediu rural, încărcat cu vechi tradiţii sănătoase, Lucas îşi duce viaţa destul de liniştit după un divorţ dificil. Aflat la vârsta deplinei maturităţi (40 de ani), îşi reclădeşte viaţa – are o nouă iubită, o nouă slujbă (la o grădiniţă) şi vrea să şi-l apropie mai mult pe Markus, fiul său adolescent. Lucas îşi petrece weekendurile la vânătoare, în compania amicilor săi, cu care petrece apoi seri scăldate în alcool şi cântece de cârciumă. Dimineţile sunt întâmpinate în calmul lacurilor brumate, din pădurile reci şi întunecate.

La serviciu, se apropie de Klara (Annika Wedderkropp), fiica unui prieten. Copila părea destabilizată din pricina disputelor dintre părinţii ei. Klara idealizează relaţia cu Lucas, în vreme ce acesta o îndepărtează uşor, simţind că micuţa transfera asupra lui dragostea parentală ce-i lipsea atât de mult. Dar, ca şi Briony din filmul Atonement, Klara minte ca să se răzbune din pricina respingerii. Cu o viclenie precoce, micuţa cu chip angelic afişează un amestec de furie şi de confuzie ce induce nelinişte. Ea amplifică temerile unor adulţi (Directoarea grădiniţei susţine “Eu cred copiii. Ei nu mint”) şi astfel, modifică radical viaţa lui Lucas.

O neînsemnată remarcă, acea minciună “întâmplătoare”a Klarei îi blochează traiul bietului educator. Luminile de Crăciun se aprind, iar minciuna se răspândeşte cu viteza unui virus gripal. Stupoarea şi neîncrederea iau amploare, “bulgărele” se rostogoleşte, iar comunitatea intră într-o isterie colectivă. Lucas este forţat, în felul acesta, să se lupte pentru a-şi salva demnitatea şi chiar viaţa.

Regizorul danez a redat, prin versiunea cinematografică întrupată de actorul-fetiş Mads Mikkelsen, prototipul său de “bărbat scandinav modern”. Cei doi artişti au conlucrat, cu succes, pentru a realiza acest tip de personaj – omul modest confruntat cu calomnia.
Cu o mare abilitate, Thomas Vinterberg îşi aruncă spectatorul într-un coşmar progresiv. Acţiunea desprinsă de la rubrica “Fapt divers” a jurnalelor demască “versatilitatea” opiniei publice. Odată injectat răul (acuzaţiile Klarei), nu poate fi lesne oprit. Cuvântul micuţei deţine puterea, comunitatea este bulversată, iar corpul profesoral îl acuză. Actorul Mads Mikkelsen (recunoscut pe plan mondial graţie “răului” din Casino Royale) este argumentul solid al filmului. Îşi compune cu minuţiozitate rolul şi expune, în faţa spectatorilor, naufragiul social al unui om ce părea integrat. Adevărul, evident în ochii lui Lucas, nu mai are nicio valoare. În opoziţie cu el, se află comunitatea – locuitorii orăşelului – opaci şi obtuzi, reuniţi într-o caricatură vie a “stâlpilor societăţii”.

The Hunt este un film eficient, în stilul thriller-melo american, o adevărată “encefalogramă” cinematografică a burgheziei (de tip social-democrat) daneze. Se pare că, şi în civilizata lume rece scandinavă, viaţa personală se poate prăbuşi precum un dulap de tip Ikea, asamblat la repezeală. Totodată, cineastul danez invită,în acest fel, la reflecţie în raport cu includerea copiilor în rândul victimelor, atunci când este vorba despre “isterii colective”.

Regia: Thomas Vinterberg. Scenariul: Tobias Lindholm, Thomas Vinterberg. Operator: Charlotte Bruus Christensen. Producător: Sisse Graum Jorgensen, Morten Kaufmann, Thomas Vinterberg. Editor: Janus Billeskov Jansen, Anne Osterud

Distribuţie: Mads Mikkelsen (Lucas), Thomas Bo Larsen (Theo), Lasse Fogelstrom (Marcus). Annika Wedderkopp (Klara), Alexandra Rapaport (Nadja), Anne Louise Hassing (Agnes), Lars Ranthe Stunts (Bruun), Susse Wold (Grethe).

Palmares: o nominalizare BAFTA, trei premii şi o nominalizare Cannes, un premiu şi patru nominalizări Academia Europeana de Film.

Via WebCultura