<h3 dir="auto"><strong>Un lucru la care până acum n-am mai reflectat, nici nu l-am mai citit pe nicăieri.</strong></h3>
<div dir="auto">Atunci când ne bântuie durerea-fantomă a ce am ratat să trăim, când ne urmăreÈte acea melancolie legată de risipa unei posible stări de plenitudine sau, poate, nostalgia unui alt orizont, a ce ar fi putut să fie, Èi n-a fost, acel sentiment al pierderii, al risipei, nu se leagă de ceva concret, de un reper real.</div>
<h3 dir="auto" style="text-align: center;"><strong>Nu putem pierde decât un vis; o intuiÈie a paradisului pe care îl purtăm în suflet. </strong></h3>
<div dir="auto">ViaÈa reală, a fiecăruia, e în sine, în substanÈa ei, cea mai bună dintre toate posibile. Nu comparăm situaÈii reale cu situaÈii reale. Sigur, regretul se leagă de ceva concret, de evaziunea unei direcÈii sau situaÈii reale, a unui drum pe care am ratat să o luăm, cândva, dar nici cu acel traseu nu avem o legătură directă, empirică, cum sunt cele pe care ni le conservă amintirile, e tot una imaginară Èi imaginată. Nu există ratare a ceva real, pentru că realitatea e doar trecut. Sună cam heideggerian. Nu? Dar aÈa e. Tot ce e trecut e împlinit deja. Regretul e de fapt o imposibilitate. În imaginaÈia aceea care ne dă impresia unui orizont mai înalt, cu o atmosferă mai rarefiată Èi mai hrănitoare, lucrurile se derulează în alt ritm Èi tempo, la o altă temperatură decât cea din realitate: mai exact în afara timpului. Să ne gândim la asta.</div>
<div dir="auto">Sigur, comparaÈia cu ce trăiesc alÈii e întotdeauna o amăgire. De aceea spuneam mai deunăzi că Èi empatia e tot un exerciÈiu fictiv.</div>
<div dir="auto">Dar comparăm mereu, fără preget, situaÈii imaginate cu situaÈii reale Èi ne tot dă cu minus. Această raportare, nu la ”ideal”, ci la un timp fără durată, la o dimensiune în care cele trecătoare sunt eterne, în care înflăcărarea e eternă, bucuria e eternă, atracÈia e eternă ne surpă certitudinea, pe care ne-o indică limpede raÈiunea, că soarta noastră suntem noi, că DEJA trăim viaÈa cea mai proprie felului nostru de a fi Èi de a simÈi pentru că ea nu e decât una, alegerile se fac prin noi Èamd.</div>
<div dir="auto">Sigur că există repere în memorie ale unor drumuri înfundate sau abandonate sau neexplorate, dar habar n-avem cum s-ar fi simÈit totul dacă era să o luăm la propriu pe cele neexplorate. Splendoarea dimineÈilor fără întoarcere e o durere surdă, care e de îndurat, indiferent pe ce cale am lua-o sau am fi luat-o.</div>
<h3 dir="auto" style="text-align: center;"><strong>Nu plângem, nici unul, decât paradisul. </strong></h3>
<div dir="auto">Îmi spunea o prietenă, artistă, când eram noi tinerele: singura suferinÈă reală e dorul. Celelalte sunt dispensabile, prefabricate sau controlabile Èi nu sunt propriu-zis suferinÈă, sunt mai mult prostie, insuficienÈă a lucidităÈii, somn al sufletului, vis urât. În starea de trezie nu rămâne decât dorul.</div>
<div dir="auto">Nu prea Ètim însă de ce ne e dor. Nu e o lume, nu de o stare anume. L-aÈ contrazice aici Èi pe Freud ”nici de sentimentul oceanic de ne-separare”. Nu cred. Cel puÈin pentru mine paradisul e cel biblic, e unul al perechii, perechea e ruptură de lume, nu e nimic oceanic în ea, e o formă de selecÈie foarte exigentă, nu e nicidecum cufundare în totalitate, ci mai degrabă pavăză a individualităÈii. Nu poÈi exista ca individ decât în faÈa altuia&#8230; în relaÈie cu un alter-ego. Perechea nu e osmoză, ci conÈtiinÈă a existenÈei proprii, e tensiunea de a exista independent de altul fără de care viaÈa ta n-are sens Èi miză, însă.</div>
<div dir="auto">AÈa cum trauma e imaginar morbid, o ficÈiune întunecată Èi nostalgia, acest sentiment al pierderii, al neîmplinirii e la fel&#8230; Pe undeva, îmi vine să zic că trauma e o apărare de el. Poate că am dreptate. Un ins traumatizat se răfuieÈte cu ceva, cu cineva: cu Dumnezeu, cu lumea, cu <strong><a href="https://bel-esprit.ro/omul-resentimentului-ilinca-bernea/" target="_blank" rel="noopener">societatea</a></strong>, cu cei care i-au trădat încrederea. E mai comod Èi, poate, chiar mai convenabil să îÈi verÈi durerea într-un cont, să îi atribui un autor, o explicaÈie, să ieÈi din spectrul meditaÈiei existenÈiale. Èi, totuÈi, soarta ta eÈti tu. În realitate faci întotdeauna alegerea cea mai potrivită. În realitate nu e ”mai nimic”, e ce vezi tu în ea, ce simÈi tu legat de ea, ce investeÈti sau refuzi să investeÈti în ea.</div>
<div dir="auto">Dragostea, orice dragoste, se naÈte mai întâi în ficÈiune Èi capătă rădăcini, ajunge să aibă terminaÈii nervoase în ce numim, mai mult sau mai puÈin certificabil &#8211; realitate comună.</div>
<h3 dir="auto" style="text-align: center;"><strong>”We are dream creatures”. Suntem făcuÈi din naraÈiuni, sunt 90 % ficÈiune, cum e corpul 90% apă. Apa e substanÈa primordială din care se fabrică visele. O spuneau Èi anticii.</strong></h3>
<div dir="auto">Ce e straniu e că, nu graÈie, ci în pofida reperelor reale (părinÈii celor din generaÈia mea s-au născut într-o lume devastată de crime, teroare Èi război), purtăm în noi paradisul. În pofida a ce am văzut în casă, în jur, în filme Èi documentare, a imaginarului colectiv morbid, a ce am citit, purtăm în suflet paradisul. Dacă era să ne ”asortăm” aÈa de bine cu ”mediul familial” ne regăseam în firescul lui. Dar nu se întâmplă aÈa. Sufletele nu trăiesc în acelaÈi plac cu existenÈa concretă, ”viaÈa e întotdeauna ceva mai mult decât doar viaÈă”, spune <a href="https://bel-esprit.ro/sociopsia/" target="_blank" rel="noopener"><strong>Adela Toplean.</strong></a> E ce transpunem în ea. Nu mă refer la credinÈe ci la elanul vital care are sursa în paradis. Până Èi cel mai încrâncenat pesimist, până Èi ultimul paria suferă, dacă suferă, cât suferă, pentru un vis pe care îl poartă în el, ca pe un ”blestem”.</div>
<div dir="auto"><a href="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2022/07/295724105_10160810343664925_8474277813404433181_n.jpg"><img class="aligncenter size-thumbnail wp-image-41430" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2022/07/295724105_10160810343664925_8474277813404433181_n-373x299.jpg" alt="compromis" width="373" height="299" /></a></div>
<div dir="auto">Îmi tot vine să spun că nu Ètiu dacă ani în Èir, m-a chinuit ”demonul melancoliei” sau un înger.</div>
<div dir="auto">Fiecare epocă se învredniceÈte să vină cu o anumită ”cheie” de interpretare, să o supraimpună trăirii, experienÈei. Psihismul e ceva misterios&#8230; nu îl scorneÈte materia vie, e întotdeauna ceva transcendent, nu rezidual. PredispoziÈia spre visare nu are legătură cu pretinsa ipoteză a găsirii unor soluÈii în realitate&#8230; Nu e nici evadare, doar evadare. E mai degrabă însuÈi spiritul Èi miza, dacă pot să îi spun aÈa, a introversiei. Nu există lumi interioare fără înclinaÈie spre ficÈiune. Memoria în sine e o ficÈiune.</div>
<div dir="auto"></div>
<h2 dir="auto" style="text-align: center;"><a href="https://bel-esprit.ro/de-ziua-de-nastere-a-lui-freud-un-omagiu/" target="_blank" rel="noopener"><strong>FREUD</strong></a></h2>
<div dir="auto">Èi, tocmai de aceea melancolia noastră, sentimentul insuficienÈei existenÈiale se leagă de decalajul dintre viaÈa trăită intern ci cea trăită concret, în interacÈiuni reale. Tot sistemul de gândie al Platon se datorează acestei fracturi. Se pare, spun psihanaliÈtii, că în jur de doi ani universul copilului se scindează radical. Lumea se rupe în două: el îÈi conÈtientizează singularitatea Èi singurătatea, autonomia faÈă de mediul extern. Că, începând de atunci, tot încearcă în gol să refacă ”unitatea primordială”, în tot ce înseamnă reverie, dorinÈă, căutare a fericirii, mi se pare mai puÈin relevant. Nici explicaÈia că &#8211; în mediul intern nu ni se opune nimic Èi de aceea lucrurile ne par ideale &#8211; nu e chiar atotcuprinzătoare.</div>
<div dir="auto">Sufletul e schizoid. Al oricui. Dacă n-ar fi aÈa n-am avea această percepÈie a timpului, a distincÈiei dintre interior Èi exterior, dintre ceea ce identificăm drept experienÈă reală Èi ficÈiune etc. Întrebarea e ce îl umple, când e să fie plin&#8230; Căci în esenÈă, deÈi n-o spun decât foarte puÈini psihiatri, boala psihică nu e altceva decât un suflet ”mort”, gol. Nu schizoidia e problema. O să revin la asta, e important. Tocmai acel preaplin e izvorul melancoliei Èi al iluziei că ratăm ceva. O spun din nou: nu ratăm decât un vis. Din momentul în care visul devine realitate capătă alte dimensiuni, alte coordonate, alt gust, alt timbru: se simte altfel.</div>
<div dir="auto">Ideea că libertatea e ”alegere” deliberată s-a născut într-un astfel de suflet gol. Libertatea autentică, însă, se manifestă atunci când te laÈi ghidat de preaplin. Atunci te simÈi cu adevărat liber: când nu alegi, când puterea dubitativ-reflexivă a conÈtiinÈei pe care o numim raÈiune nu interferează cu acÈiunile, când practic ”nu alegem”. Scindat cum e, sufletul oricui alegere paradisul, alege un act ratat: să încerce să ajungă in corpore acolo, să umple prăpastia pe care Platon o vede între ”suflet” Èi ”trup” Èi savanÈii actuali o identifică între ”interior” Èi ”exterior”, între cum îÈi percepi identitatea ca ”obiect intern” Èi ca ”obiect extern”.</div>
<div dir="auto">În starea de liniÈte Èi melancolie, când lumea din minte se destramă, rămâi singur cu o natură proprie, misterioasă, abisală. Melancolia e o stare de agregare a sufletului în contact cu percepÈia efemerităÈii sale. Doar despre asta scriu, mai exact din miezul melaconoliei scriu. Nimeni nu resimte durerea ”vagă”, crepusculară, decât în liniÈte. AgitaÈia, frenezia luptei cu duÈani inventaÈi, e o ecluză, un paravan.</div>
<div dir="auto">Vrem să trăim în prezent? e absurd. Trăim deja în prezent, orice ne-am închipui. O eroare de interpretare, focalizarea atenÈiei pe peisaje mentale nu anulează faptul că trăim în prezent fără încetare. Trecutul e o ficÈiune. ViaÈa reală e doar relaÈie, iar o relaÈie profundă, care să ne implice integral nu e posibilă fără continuitate. De aceea doar cuplul o poate garanta. În rest suntem singuri Èi starea de acalmie, de pace cu propriul destin, se leagă de cât de bine ne îndurăm Èi gestionăm conÈtiinÈa singurătăÈii.</div>
<div dir="auto">Cuplul, în sensul în care e configurat intern, cuplul arhetipal, nu e parteneriat, e altceva. Parteneriatul e un joc de roluri. Cuplul angrenează tot misterul sufletului individual. ToÈi suntem iubiÈi de cineva, cumva, întrucâtva. Dar nu asta vrem. Îl contrazic pe <a href="https://psychoanalysis.org.uk/authors-and-theorists/andr%C3%A9-green" target="_blank" rel="noopener"><strong>Andre Green</strong></a>. Nimeni nu se mulÈumeÈte cu gândul că e iubit dacă nu simte reciprocitate. Nu e nimic mai simplu decât să te simÈi văzut, înÈeles, apreciat, valoriza&#8230; ca individualitate Èi să oferi altuia garanÈia că nu îl confunzi, că îl percepi ca atare. E o formă a iubirii pe care grecii o numeau &#8222;philia&#8221;. Asta e ceea ce ne oferă cei de care natura ne impune să ne desprindem: părinÈii. Dar nu asta vrem. Nici să alegem în sensul raÈional, să evaluăm realist compatibilitatea cu un partener anume. Nu după asta tânjim.</div>
<div dir="auto">Sunt niÈte forme estetice, o anumită expresivitate, un ansamblu de trăsături, ceva ce face un om să ne pară fără seamăn în lume Èi simultan cel mai ”apropiat” de o esenÈă a fiinÈei proprii. Nu contează cât de îndepărtat sau de diform e în ”conÈtiinÈă”, în comportament, precepem potenÈialul &#8222;neîmplinit” sau deviat, acea esenÈă. Un anume John Money, psiholog, spune că toÈi avem o hartă a iubirii Èi un tipar al ”perechii” proprii, îl avem configurat în sânge, în nervi, în atracÈia spre anumite forme sensibile. Ètim cum arată, cum se miÈcă Èi cum se simte atingerea lui, poate Èi cum miroase (eu zic că am Ètiut mereu).</div>
<div dir="auto">Voi mai vorbi despre asta, într-un alt material.</div>
<div dir="auto">Cândva oamenii Ètiau destul de limpede aceste lucruri. ÎÈi acceptau soarta, identitatea, forÈele sau slăbiciunile lăuntrice, vocaÈia sufletului aÈa cum acceptau boala, bătrâneÈea, limitele, handicapurile, faptul că le-a fost ”dat” să fie cine sunt. Nu aveau ideea că se ”inventează”, auto-determină, că ar putea deveni altcineva, că Èi-ar putea schimba gusturile, chemările, sursele de atracÈie Èi repulsie, puterile sufletului. Erorile de concepÈie Èi gândire ale fiecărei epoci ne-au costat pe toÈi destul de scump. Chiar Èi eroarea că planul aÈa zis ”fizic” ar avea prioritate sau ar genera ceva. Puterea muÈchilor Èi a hormonilor n-are nici o legătură cu forÈa psihică a celui care are un curaj nebun sau e capabil de pasiune. Mai degrabă invers&#8230; Nimeni nu face muÈchi fără o miză, fără o cauză care îi alimentează elanul Èi efortul devenirii.</div>
<div dir="auto">Fapt e că toate valorile care ne Èin în viaÈă (nu doar în spectrul supravieÈuirii) se leagă de identitate. Fără ea nu există decât supravieÈuire.</div>
<div dir="auto"></div>
<p><!--more--></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="WphT7m0Z5A"><p><a href="https://bel-esprit.ro/zonele-crepusculare-ale-simtirii/">Zonele crepusculare ale simÈirii &#8211; Ilinca Bernea</a></p></blockquote>
<p><iframe class="wp-embedded-content" sandbox="allow-scripts" security="restricted" style="position: absolute; clip: rect(1px, 1px, 1px, 1px);" title="&#8220;Zonele crepusculare ale simÈirii &#8211; Ilinca Bernea&#8221; &#8212; Bel-Esprit" src="https://bel-esprit.ro/zonele-crepusculare-ale-simtirii/embed/#?secret=lrp46Tix2x#?secret=WphT7m0Z5A" data-secret="WphT7m0Z5A" width="600" height="338" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no"></iframe></p>
<div dir="auto"></div>

<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Ilinca Bernea' src='https://secure.gravatar.com/avatar/eeb361f3784e94ab48c662f829d4867631ab0b2e4a6819e509a6eabeabf81a63?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/eeb361f3784e94ab48c662f829d4867631ab0b2e4a6819e509a6eabeabf81a63?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/ilinca-bernea/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Ilinca Bernea</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#102;ilo&#122;of&#105;e&#064;g&#109;&#097;&#105;&#108;&#046;&#099;&#111;m" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>
Nu putem pierde decât un vis
