”Nimeni nu poate fi salvat singur.”

„Pacea este rezultatul unui mare proiect politic bazat pe responsabilitatea reciprocă şi pe interdependenţa între fiinţele umane. Dar este şi o provocare căreia trebuie să-i faci faţă zi de zi. Pacea reprezintă o conversiune a inimii şi a sufletului şi este uşor să recunoşti cele trei dimensiuni nedisociabile ale acestei păci interioare şi comunitare:

-pacea cu Creaţia, redescoperind măreţia darului oferit de Dumnezeu, dar şi partea de responsabilitate care revine fiecăruia dintre noi ca cetăţeni ai lumii, cetăţeni şi actori ai viitorului.“

Anul acesta, textul trimis credincioșilor din întreaga lume, celebrând 56 de ani de tradiție, poartă un mesaj profund, pe care îl redăm aici (sublinierile ne aparțin!):

Nimeni nu poate fi salvat singur. Luptăm împreună cu Covid-19, pornind împreună pe căile păcii

„Acum, în ceea ce privește vremurile și anotimpurile, fraților și surorilor, nu aveți nevoie să vi se scrie nimic. Căci voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un tâlhar în noapte.” (Prima Scrisoare a Sfântului Pavel către Tesaloniceni, 5, 1-2).

1. Cu aceste cuvinte, Apostolul Pavel a încurajat comunitatea din Tesalonic să rămână statornică, cu inimile și picioarele ferm ancorate în pământ și privirea ațintită asupra lumii din jurul lor și evenimentelor istoriei, chiar dacă așteptau revenirea Domnului. Când evenimentele tragice par să ne copleșească  și ne simțim cufundați într-o vâltoare întunecată și dificilă a nedreptății și a suferinței, suntem, de asemenea, chemați să ne ținem inimile deschise spre speranță și să ne încredem în Dumnezeu, care se face prezent, ne însoțește cu tandrețe, ne sustine în oboseala noastră, si, mai presus de toate, ne ghidează calea. Din acest motiv, Sfântul Pavel îndeamnă constant umanitatea să fie vigilentă, căutând binele, dreptatea și adevărul: „Așadar, să nu adormim precum alții, ci să stăm treji și să fim treji.” (5, 6). Cuvintele lui sunt o invitație de a rămâne vigilenți și de a nu ne retrage în frică, întristare sau resemnare, sau de a ceda distracției sau descurajării. În schimb, ar trebui să fim precum santinelele care veghează și mereu gata să întrezărim prima lumină a zorilor, chiar și la cea mai întunecată oră.

2. Covid-19 ne-a cufundat într-o noapte întunecată. Ne-a destabilizat viața de zi cu zi, ne-a bulversat planurile și rutina și a perturbat liniștea aparentă chiar și a celor mai bogate societăți. A generat dezorientare și suferință și a provocat moartea unui număr mare de frați și surori. În mijlocul unui vârtej de provocări neașteptate și confruntându-se cu o situație confuză chiar și din punct de vedere științific, lucrătorii din domeniul sănătății din lume s-au mobilizat pentru a ameliora suferința imensă a oamenilor și pentru a căuta posibile remedii. În același timp, autoritățile politice au fost nevoite să ia măsuri pentru organizarea și gestionarea eforturilor de răspuns la situații urgente. Pe lângă impactul pe care l-a avut în plan fizic, Covid-19 a dus la o stare generală de rău a multor indivizi și a familiilor acestora; perioadele lungi de izolare și diferitele restricții ale libertății au contribuit la această stare de rău, cu efecte semnificative pe termen lung.

 Nu putem trece cu vederea nici fracturile din ordinea noastră socială și economică pe care le-a expus pandemia și contradicțiile și inegalitățile pe care le-a adus în prim-plan. A amenințat siguranța locului de muncă a multor persoane și a agravat problema din ce în ce mai mare a singurătății în societățile noastre, în special din partea celor săraci și a celor aflați în nevoie. Nu trebuie decât să ne gândim la milioanele de muncitori din multe părți ale lumii rămași fără loc de muncă și fără niciun sprijin în timpul izolării. Rareori indivizii și societățile realizează progrese în condiții care generează astfel de sentimente de descurajare și amărăciune, care slăbesc eforturile de asigurare a păcii, provocând în același timp conflicte sociale, frustrare și diverse forme de violență. Într-adevăr, pandemia pare să fi influențat negativ chiar și cele mai pașnice părți ale lumii noastre și să fi expus o mulțime de forme de fragilitate.

3. Trei ani mai târziu, este momentul potrivit să punem la îndoială, să învățăm, să creștem și să ne lăsăm transformați ca indivizi și ca umanitate; acesta este un moment privilegiat de pregătire pentru „ziua Domnului”. Am observat deja de mai multe ori că nu ieșim niciodată la fel din vremuri de criză: ieșim fie mai bine, fie mai rău. Astăzi suntem întrebați: Ce am învățat din pandemie? Ce noi căi ar trebui să urmăm pentru a lepăda cătușele vechilor noastre obiceiuri, pentru a fi mai bine pregătiți, pentru a îndrăzni lucruri noi? Ce semne de viață și de speranță putem vedea pentru a ne ajuta să mergem mai departe și să încercăm să facem lumea noastră un loc mai bun? Cu siguranță, după ce am experimentat direct fragilitatea propriei noastre vieți și a lumii din jurul nostru, putem spune că cea mai mare lecție pe care am învățat-o de la Covid-19 a fost conștientizarea că avem cu toții nevoie unii de alții. Că avuția noastră cea mai mare și totuși cea mai fragilă este umanitatea noastră comună ca frați și surori, copii ai lui Dumnezeu. Și că niciunul dintre noi nu poate fi salvat singur. În consecință, avem nevoie urgent să ne unim împreună în căutarea și promovarea valorilor universale care pot ghida creșterea acestei fraternități umane. Am mai aflat că încrederea pe care am pus-o în progres, tehnologie și efectele globalizării a fost nu numai excesivă, ci s-a transformat într-o beție individualistă și idolatrică, compromițând însăși promisiunea dreptății, armoniei și păcii pe care le căutam cu atâta ardoare. În lumea noastră care trăiește în ritm rapid, problemele răspândite ale inegalității, nedreptății, sărăciei și marginalizării continuă să alimenteze tulburările și conflictele și să genereze violență și chiar războaie. Pandemia a adus toate acestea în prim-plan, dar și-a avut și efectele sale pozitive. Acestea includ o întoarcere la umilință, o regândire a anumitor excese consumeriste și un sentiment reînnoit de solidaritate care ne-a făcut mai sensibili la suferința celorlalți și mai receptivi la nevoile lor. Ne putem gândi și la eforturile care în unele cazuri s-au dovedit cu adevărat eroice, depuse de toți acei oameni care au muncit neobosit pentru a-i ajuta pe toți să iasă cât mai bine din criză și frământările ei. Această experiență ne-a făcut și mai conștienți de necesitatea tuturor, inclusiv a popoarelor și a națiunilor, de a restabili cuvântul „împreună” într-un loc central. Căci împreună, în fraternitate și solidaritate, construim pacea, asigurăm dreptatea și ieșim din cele mai mari dezastre. Într-adevăr, cele mai eficiente răspunsuri la pandemie au venit din partea grupurilor sociale, instituțiilor publice și private și organizațiilor internaționale care și-au lăsat deoparte interesele speciale și și-au unit forțele pentru a face față provocărilor. Doar pacea care vine dintr-o iubire fraternă și dezinteresată ne poate ajuta să depășim crizele personale, societale și globale.

4. Chiar și așa, chiar în momentul în care am îndrăznit să sperăm că cele mai negre ore ale pandemiei de Covid-19 s-au încheiat, un nou dezastru teribil s-a abătut asupra umanității. Am asistat la atacul unui alt flagel: un alt război, într-o oarecare măsură ca cel al Covid-19, dar condus de decizii umane culpabile. Războiul din Ucraina culege victime nevinovate și răspândește insecuritatea nu numai în rândul celor direct afectați, ci într-un mod larg și nediscriminatoriu pentru toată lumea, și pentru cei care, chiar și la mii de kilometri distanță, suferă efectele sale colaterale – trebuie, dar, să ne gândim la penuria cerealelor și prețul combustibilului. În mod clar, aceasta nu este epoca post-Covid la care am sperat sau ne așteptam. Acest război, împreună cu toate celelalte conflicte de pe glob, reprezintă un regres pentru întreaga umanitate și nu doar pentru părțile direct implicate. Deși s-a găsit un vaccin pentru Covid-19, soluții potrivite nu au fost încă găsite pentru război. Cu siguranță, virusul războiului este mai greu de învins decât virusurile care ne compromit trupurile, pentru că vine, nu din exteriorul nostru, ci din interiorul inimii umane corupte de păcat (cf. Evanghelia după Marcu 7, 17-23) .

5. Atunci ce ni se cere? În primul rând, să ne lăsăm inimile schimbate prin experiența crizei, să-L lăsăm pe Dumnezeu, în acest moment al istoriei, să transforme modurile noastre obișnuite de a privi lumea din jurul nostru. Nu ne mai putem gândi exclusiv să creăm spațiu pentru interesele noastre personale sau naționale; în schimb, trebuie să gândim în termeni de bine comun, recunoscând că aparținem unei comunități mai mari și deschizându-ne mințile și inimile către fraternitatea umană universală. Nu putem continua să ne concentrăm pur și simplu pe a ne conserva; mai degrabă, a sosit momentul ca noi toți să ne străduim să ne vindecăm societatea și planeta noastră, să punem bazele unei lumi mai drepte și mai pașnice și să ne angajăm serios să urmărim un bine care este cu adevărat comun.

Pentru a face acest lucru și pentru a trăi o viață mai bună după Covid-19, nu putem ignora un singur fapt fundamental, și anume că numeroasele crize morale, sociale, politice și economice pe care le trăim sunt toate interconectate și ceea ce vedem ca fiind izolat, problemele, sunt de fapt cauze și efecte una ale celeilalte. În consecință, suntem chemați să ne confruntăm cu provocările lumii noastre într-un spirit de responsabilitate și compasiune. Trebuie să revizuim problema asigurării sănătății publice pentru toți. Trebuie să promovăm acțiuni care întăresc pacea și pun capăt conflictelor și războaielor care continuă să genereze sărăcia și moartea. Trebuie să ne alăturăm urgent pentru îngrijirea casei noastre comune și pentru a implementa măsuri clare și eficiente pentru combaterea schimbărilor climatice. Trebuie să luptăm cu virusul inegalității și să asigurăm hrană și muncă demnă pentru toți, sprijinind pe cei cărora le lipsește chiar și un salariu minim și se află în mare dificultate. Scandalul popoarelor întregi care mor de foame rămâne o rană deschisă. De asemenea, trebuie să dezvoltăm politici adecvate pentru primirea și integrarea emigranților și a celor pe care societățile noastre îi aruncă. Numai răspunzând cu generozitate acestor situații, cu un altruism inspirat de iubirea infinită și milostivă a lui Dumnezeu, vom putea construi o lume nouă și vom contribui la extinderea împărăției sale, care este o împărăție a iubirii, dreptății și păcii.

Împărtășind aceste reflecții, sper că în Noul An care vine să putem călători împreună, valorizând lecțiile pe care istoria trebuie să ni le predea. Aduc cele mai bune urări șefilor de stat și de guvern, șefilor organizațiilor internaționale și liderilor diferitelor religii. Tuturor bărbaților și femeilor de bună-voință le exprim încrederea mea în rugăciune ca, în calitate de artizani ai păcii, să lucreze, zi de zi, pentru ca acest an să fie un an bun! Fie ca Fecioara Maria Neprihănita, Mama lui Isus și Regina păcii, să mijlocească pentru noi și pentru întreaga lume.

De la Vatican, 8 decembrie 2022