Miguel Cervantes de Saavedra: ”Esențiale sunt țelurile…”

Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares – d. 22 aprilie 1616, Madrid) a fost un romancier, poet și dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”.

Despre Don  Quijote Octavian Paler spunea : Acest bătrân, Don Quijote, care pare bun de dus la azil, rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filozofiei: rostul vieţii. Acest bătrân caraghios ne învaţă, dacă nu ne repezim să ne amuzăm de forma în care o face, că esenţialul în viaţă este să ai o convingere.

Esenţiale sunt ţelurile pe care ni le-am propus. Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote să ia cu asalt morile de vânt. Nici râsetele, nici realismul celorlalţi. Nu cunosc un exemplu mai clar că poţi să fii un ratat fără să fii un mediocru, că o viaţă poate fi împlinită nu numai printr-o reuşită, ci şi printr-un eşec. (O. Paler  în „Autoportret într-o oglindă spartă” .

*

Miguel de Cervantes a cultivat într-un stil original speciile narative obișnuite în a doua jumătate a secolului al XVI-lea : nuvela bizantină, nuvela pastorală, nuvela picarescă, nuvela „morisca” (în care se idealizează relațiile dintre mauri și creștini), satira lucianescă și miscelaneul. A reînnoit specia denumită „novela”, care însemna atunci o povestire scurtă, bazată nu pe retorică, ci pe studiul psihologic.

A scris, în ordine cronologică :

La Galatea (1585)

El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha (1605)

Novelas ejemplares (1613)

Segunda parte del ingenioso caballero don Quijote de la Mancha (1615)

Los trabajos de Persiles y Sigismunda (1617)

La Galatea este primul roman al lui Cervantes. Face parte din subspecia pastorală („o eglogă în proză”, după cum a numit-o autorul), foarte apreciată în timpul Renașterii. Personajele principale sunt păstori idealizați, care își exprimă sentimentele în cadrul unui peisaj idealizat („locus amoenus”).

Don Quijote de la Mancha

Este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. Ca o curiozitate, primul ministru israelit David Ben Gurion a învățat spaniolă pentru a putea citi Don Quijote în limba originală.

La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman. Ca și în „El licenciado Vidriera”, personajul principal, considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleței gândirii și acțiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”.

Deși nu le relevă explicit, romanul Don Quijote se sprijină pe șapte idei principale:

1.Modul în care Sancho Panza devine un bun guvernator, prin intermediul unei serii de glume care se transformă în lucruri serioase;

2.Modul în care Cervantes satirizează extremismul religios, punându-l pe Don Quijote să ia în vizor Biserica Romano-Catolică;

3.Modul în care Don Quijote și Sancho Panza își controlează și echilibrează reciproc excesele, rezultate din identitățile lor contrare;

4.Modul în care Cervantes stilează țărăncile spaniole, transformând-o pe Aldonza Lorenzo în Dulcinea;

5.Modul în care, și de ce, proscriși precum Roque Guinart și Gines Pasamonte pot evita criminalitatea;

6.Modul în care se poate stabili o unitate între religii, prin aceea că Don Quixote are un translator creștin și un povestitor musulman, care lucrează împreună, ca unul singur;

7.Modul în care Cervantes înlocuiește viziunea medievală asupra iubirii și căsătoriei – în care femeia era doar gospodină, menită să satisfacă poftele trupești ale bărbatului și să-I zămislească urmași – cu o viziune nouă, de egalitate în cadrul căsătoriei, manifestată prin îmbinarea dorințelor și fuziunea personalităților.

Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca ilustrând „relația antagonică realitate-irealitate”, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat, iar Sancho — platitudinea și trivialitatea. Însă cei doi se completează reciproc în asemenea măsură încât la sfârșitul romanului vom observa o inversare de roluri: are loc o mutare de ascendent spre descendent în cazul lui Don Quijote, care își recapătă luciditatea puțin câte puțin (…) și de la descendent spre ascendent, în cazul lui Sancho, care la sfârșitul romanului deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-și să reînnoiască aventura.

Răzvan Codrescu compară nebunia lui Don Quijote cu cea a Prințului Mîșkin din romanul Idiotul al lui Dostoievski, susținând că „Don Quijote și Prințul Mîșkin reprezintă nebunia «exemplară» a două spiritualități specifice, dar complementare”, Don Quijote întruchipând „activismul constituțional al spiritului apusean”, pe când prințul Mîșkin ilustrează „contemplativismul tradițional al lumii răsăritene, fără cal și fără arme, resemnat și încrezător în perspectiva veșniciei”. Această nebunie va reuși în cele din urmă să-l atingă și pe Sancho, căci are loc un transfer. Treptat, Don Quijote revine la starea sa inițială (care însă nu este prezentată nicăieri în roman), iar „bunul-simț ce-l caracterizează pe scutier se pierde treptat «în marea de fantezie în care îl obligă stăpânul său să se înece”, pentru el insula reprezentând o iluzie concretă, așa cum pentru Don Quijote reinstaurarea instituției cavalerilor rătăcitori reprezenta o iluzie abstractă.

*

Nuvele exemplare. Novelas ejemplares

Au fost scrise între 1590 și 1612 și denumite inițial „Novelas ejemplares de honestísimo entretenimiento” („Nuvele exemplare pentru cel mai onest divertisment”). Deoarece există două versiuni ale operelor „Rinconete y Cortadillo” și „El celoso extremeño”, se presupune că Cervantes a introdus unele modificări cu scop moral, social și estetic, de unde și numele de „exemplare”, din care prezentăm câteva.

La Gitanilla (Țigăncușa) – este cea mai lungă dintre nuvelele exemplare și e posibil să conțină mai multe elemente biografice, bazate pe viața unei rude îndepărtate a lui Cervantes; se bazează pe artificiul recunoașterii unui personaj abia la sfârșitul operei; e vorba despre o tânără de origine nobilă, răpită și apoi educată de către țigani, și despre un nobil care se îndrăgostește de ea și alege să ducă o viață tipică de țigan pentru a o cuceri; până la urmă, se descoperă tot și nuvela se termină cu bine, cei doi putând să se căsătorească.

El amante liberal – este o nuvelă „morisca” unde este prezentă tema răpirii, cu povestea unui tânăr sicilian pe nume Ricardo.

Rinconete y Cortadillo – este vorba de doi tineri care fug de acasă în căutarea unei vieți picarești, până ce ajung în Sevilla și sunt cooptați într-o asociație locală de tip mafiot, un sindicat al crimei ce îl are în frunte pe „fratele cel mare”, Monipodio. În numeroasele intermedii este prezentată viața oamenilor corupți, a hoților, a asasinilor plătiți sau a prostituatelor; cei doi tineri decid să scape din această lume.

La española inglesa – o tânără spaniolă este răpită în timpul invaziei engleze de la Cádiz și apoi educată în Londra la curtea reginei Elisabeta I a Angliei, prezentată fără intenții rele. După ce consumă o băutura magică, tânăra își pierde podoaba capilară, dar totul se termină cu bine.

El licenciado Vidriera – studentul sărac Tomás Rodaja pleacă la Salamanca împreună cu un nobil și își obține licența cu onoruri; călătorește prin diverse orașe italiene, dar își pierde mințile din cauza unui „filtru” (băutură cu puteri miraculoase) și începe să creadă că are corpul de sticlă („vidrio”) și e deosebit de fragil. Cu toate acestea, agerimea sa crește extraordinar și toată lumea se consultă cu el. Până la urmă își recapătă judecata, dar de aici înainte nu se mai duce nimeni la el pentru consultații sau ca să-l viziteze.

La fuerza de la sangre – e o nuvelă de tip polițist, în care domnișoara violată (după ce fusese legată la ochi) reușește să reconstituie în mintea sa crima și violatorul este până la urmă prins și obligat să se căsătorească cu domnișoara, pentru a-i restitui onoarea.

*
Unicul poem narativ de mai lungă întindere a lui Cervantes este „El viaje del Parnaso” („Călătoria Parnasului”), din 1614. E format din terține concatenate, prin intermediul cărora autorul critică pe anumiți poeți, pe alții îi satirizează, iar pe alții îi elogiază (de exemplu pe Góngora).

*
Teatrul a fost marea vocație a lui Cervantes. Cervantes n-a putut trece niciodată peste eșecul în competriția cu Lope de Vega și și-a arătat dezgustul față de teatrul lui Lope de Vega în prima parte a lui Don Quijote, unde se poate observa o influență din teatru din cauza abundenței de dialoguri și de situații de tip intermediu. Și, într-adevăr, intermediul este specia dramatică unde geniul lui Cervantes strălucește în toată splendoarea sa, putându-se afirma că Cervantes este unul dintre marii autori ai acestei specii, alături de Luis Quiñones de Benavente și Francisco de Quevedo. Intermediile sale se caracterizează prin profunditatea psihologică a personajelor, un umor inimitabil și o tematică unitară și de o mai mare transcendență.

*

Primul ministru israelit David Ben Gurion a învățat spaniolă pentru a putea citi „Don Quijote” în limba originală.

Nu există imagini reale ale lui Cervantes. Există doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul însuși le-a sugerat în scrierile sale.

DON QUIJOTE de la MANCHA (Sonet de Miguel de Cervantes)

Señora Oriana către Dulcinea del Toboso

O, Dulcinea, dacă mi-ar fi scos o

Măiastră zână-n drum chiar satul care

Ţi-e patrie, din Miraflor pe mare

Veneam să schimb azi Londra pe Toboso.

 

Lui Don Quijote să-i fi dat chemare,

Să fi putut fi pentru-acel colos o

Icoană-n lupte, inima mi-a ros-o

Dorinţa, vie fără de-ncetare.

 

De-aş fi scăpat şi eu la fel de castă

Lui Amadís din braţe, cum putut-ai

Cu-al tău curtenitor hidalg Quijote,

 

Azi n-aş şti ce-i invidia nefastă.

M-ar bucura, nu m-ar jigni, plăcuta-i

Tovărăşie, dând plăcerii cote.

(Sonet de Miguel de Cervantes din Don Quijote de la Mancha (1605), traducere de Ion Frunzetti)

Vă recomandăm și câteva filme și producții televizate care au fost realizate despre viața și opera lui Miguel de Cervantes, autorul celebrului roman „Don Quijote”. Iată câteva dintre ele:

1. „Cervantes” (1967) – Acest film spaniol regizat de Vincent Sherman îl prezintă pe actorul Horst Buchholz în rolul lui Cervantes. Filmul explorează viața autorului și modul în care a scris romanul său celebru.
2. „Cervantes: The Search” (1990) – Un film de televiziune care explorează căutarea manuscriselor pierdute ale lui Cervantes. Este o dramă care combina elemente istorice și de mister.
3. „El caballero don Quijote” (2002) – Acest film spaniol regizat de Manuel Gutiérrez Aragón se bazează pe romanul lui Cervantes și îl are pe actorul Juan Luis Galiardo în rolul lui Don Quijote.
4. „Los caballeros de la quema” (1991) – Deși nu este un film despre viața lui Cervantes în mod direct, acest film argentinian explorează influența operei lui Cervantes în cultura contemporană.
5. „Cervantes contra Lope” (2010) – Un film de televiziune spaniol care se concentrează pe rivalitatea dintre Cervantes și dramaturgul Lope de Vega.
6. „Cervantes: The Young Rebel” (2015) – Un documentar care explorează perioada tânără a vieții lui Cervantes și influențele care l-au determinat să devină un scriitor revoluționar.

Citiți și Illo tempore, sub zodia Legilor nescrise