Cȃnd crești ȋntre două triolete de surori ajungi să le invidiezi teribil pentru oportunitatea de a se avea unele pe altele. Și ȋţi dorești și tu măcar una, ȋncȃt ajungi să soliciţi cu ȋncăpăţȃnare un surior. Sau măcar o frăţioară. Și cȃnd cei din jur nu pricep și pace, ești pus ȋn situaţia de a-ţi face rost singură. Și profiţi de ocazie atunci cȃnd viaţa ȋţi scoate ȋn cale un ţigănuș frumușel-foc, cu părul numai inele, murdar din cap pȃnă ȋn picioare. Tu ai vreo 4 ani; el, vreo 3. Tu ești cu familia pe litoral, dar te plictisești, căci adulţii au prostul obicei de a-și organiza concediul după niște criterii care nu rezonează deloc cu ritmul tău de copil insomniac și mult iubitor de povești citite sau trăite. Și el este cu familia pe litoral; părinţii vȃnd porumb fiert pe plajă. Cȃnd termină stocul se retrag ȋntr-o parcare unde se apucă iar de fiert, ȋn timp ce el stă cuminte pe marginea unui trotuar. Te vede și ȋţi zȃmbește cum numai copii știu. Și tu te topești toată. Părul tău numai inele, ca și al lui, contrastează ȋnsă cromatic cu zulufii lui ȋntunecaţi. Poate asta ȋl și amuză. Familia ta discută cu alţi adulţi, face conversaţie cum se spune. Și treaba asta e așa de plictisitoare, ȋncȃt te dor picioarele. Și te așezi și tu pe bordură, dar mai ȋncolo așa. Dar cumva zulufii se atrag și, din zȃmbet ȋn zȃmbet, iniţiaţi un joc. Cu sandalele tale, că el nu are.
Ai tăi termină ȋn sfȃrșit și se ȋndreaptă spre mașină. Acum ȋnţelegi că ȋși luau la revedere de la niște prieteni și urmează să vă suiţi ȋn mașinș și să plecaţi acasă. Realizezi că e ultima ta șansă pentru a nu mai fi unic copil, așa că lași convenienţele la o parte și ȋl abordezi abrupt: vrei să vii cu mine? Uite mașina noastră e acolo. Cine știe dacă ai apucat să ȋi explici și rolul pe care i l-ai atribuit. Cert este că ţigănușul acceptă cu un zȃmbet timid. Vă luaţi de mȃnă și fugiţi la mașină. Îl strecori pe el primul, sperȃnd că va fi observat abia acasă. Sau măcar pe autostradă. Dar familia ȋl ochește rapid și ȋncepe tirul de ȋntrebări; cine este? de unde l-ai luat? părinţii lui știu? Începi să explici că i-ai cerut acordul pentru a se muta la tine și el a acceptat. Adulţii ȋnsă sunt atȃt de lipsiţi de haz!!! Se tem că părinţii lui se vor enerva și vor crede că l-aţi furat. Și cer ȋntr-una amănunte. Și ȋl iau de mȃnă și ȋncep să ȋi caute părinţii. Și bietul ţigănuș se lasă dus de mȃnă ȋnapoi pe bordura unde stătuse și ȋnainte.
Și oricȃt ai ȋncerca tu, copilă de 4 ani, să explici că este o șansă extraordinară și unică să găsești așa un copil (chiar și foarte murdar, dar nu contează, că doar acasă o să ȋl băgaţi ȋn cadă și o să ȋi faceţi baie) și este suficient să ȋl strecuraţi rapid ȋn mașină și să demaraţi spre casă și nimeni nu se va ȋngrijora, pentru că mai are vreo 5-6-7 fraţi mai mari, nu reușești să eliberezi adulţii de ideile lor. Ba te mai și ceartă că ai ȋmprumutat marmelada de pe degetele lui.
Mașina demarează cu tine ȋn genunchi, pe bancheta din spate, privind prin lunetă la frăţiorul visurilor tale (bine, tu ȋţi doreai mai mult o frăţioară sau un surior, dar ar fi mers și asa) care rămȃne ca ȋn filme, desculţ, pe bordură, cu mȃinile murdare de marmeladă și zulufii negricioși lipiţi de transpiraţie.
Și anii trec ȋntre cele doua triolete. Unul dintre ele este muzical: cele trei surori studiază pianul și ȋn pauze se păruiesc cu pricepere. Uneori rămȃn cu smocuri de păr ȋn mȃnă și se pȃrăsc și ajung pedepsite, la colţ. Fiecare la colţul ei, evident. Tu ești cuminte și pe tine te lasă familia surorilor să rămȃi pe canapea sau fotoliu, că doar tu nu te-ai păruit. Noroc că știi să citești și faci lectura ziarelor de pe masa din sufragerie, ȋn timp ce ele se uită la ȋnceput urȃt una la alta, apoi ȋși promit un număr considerabil de zgȃrieturi la noapte, după ce se culcă toată lumea, pe sub plapumă. Apoi, cumva, uită și ȋncep să glumească ȋntre ele, așa de la distanţă, fiecare din colţul ei. Tu ești tot ȋn fotoliu, că nu ești soră cu ele și doar ele au fost pedepsite. Deci doar ele au ceva de ȋmpărţit. Altă dată se machiază reciproc, deși sunt prea mici și nu au voie, dar ȋţi șoptesc să nu care cumva să le spui și promiţi, că doar nu ai chef să se supere pe tine. Și te machiază și pe tine, dar așa, puţin, că tu nu ești soră cu ele. Apoi fac schimb de cercei și se bat puţin și una ţipă ascuţit că vrea alţi cercei și ȋncearcă să ȋi obţină prin negocieri, dar se plictisește repede de diplomaţie și recurge la o cale mai rapidă: ȋi smulge din urechea surorii mai mici. Cu ureche cu tot. Curge sȃnge mult și ţipă toată lumea și adulţii se răstesc puţin la tine că de ce le-ai lăsat să se bată și tu te cam sperii, dar apoi se ocupă de ele că sunt surori și una sȃngerează rău și ar trebui dusă la spital, așa că pe tine te trimit acasă că stai aproape și știi să ajungi singură și oricum nu ești soră cu ele. Lasă ȋnsă că altă dată te bagă mai mult ȋn seamă și te integrează și pe tine ȋn ȋmbrȃncelile lor și ţi se pare tare amuzant. pȃnă cȃnd te rostogolești pe scări, așa, vreo 12 trepte. Apoi lași ortopedul să decidă.
Celălalt triolet te acceptă mai ușor ȋn jocuri. Dar nu vă puteţi juca pȃnă nu aţi scos cartofi din grădină și nu aţi măturat toată curtea și nu aţi hrănit animalele. Iar seara nu vă puteţi juca pȃnă nu aţi ȋnchis găinile. Dacă nu ies la numărătoare, le căutaţi pȃnă le găsiţi și asta ia timp. Dar măcar sunteţi ȋmpreună. Și ascultaţi muzică la casetofonul tău, dar doar pȃnă vin părinţii lor acasă, pentru că atunci trebuie să fugă să pună masa. Și tu rămȃi acasă la tine, pentru că la masa lor nu mai e loc, oricum sunt prea mulţi. Dar la colindat vă ȋnţelegeţi bine, nici nu mai trebuie să căutaţi alţi copii, sunteţi suficiente voi patru. Și la cinema mergeţi tot așa și la plimbare și la rȃu și ȋn excursii. Și e tare bine cȃnd sunteţi toate, dar tu nu poţi sta tot timpul, că trebuie să mai treci și pe la celălalt triolet și atunci ţi-e tare dor de ele. Că și ele se bat, dar puţin, mai mult se ceartă. Că așa e ȋntre surori.
Dar ȋntre fraţi cum o fi, te ȋntrebi, dar nu zăbovești prea mult pentru că oricum nu te interesează. Ai crescut și, da, ţi-ar fi plăcut o frăţioară, dar acum nici măcar ţie nu ȋţi mai e așa de clar ce anume voiai. A rămas așa, doar o glumă.
Dar la ţigănușul tău cu zulufi negri te mai gȃndești din cȃnd ȋn cȃnd. Marcel ȋl chema. Atȃt ai reţinut. Și era frumos foc. Ar fi fost oare un frăţior cumsecade, amuzant și jucăuș? Sau v-aţi fi scos ochii ca pisicile? El o mai fi ţinȃnd minte că fusese la un pas să devină fratele tău?
Astăzi, dacă aţi putea alege, cine ar fi sora voastră?
