Cu degete clape-albăstrite
prelungi, de pian
darabana băteai în inima-mi udă.
O brodasem din abur
de libelulă, năvalnic
pe-o carapace de-ocean
și pe pragul
casei uitării în sensul invers
acelor de ceasornic.
Păstrează-i ritmul, ascult-o
și coase-o, din când în când
pe zăludă
cu boabele roșii
de la o dudă.
foto tumblr.com
Citește și Vara târziu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.