îndrăgostiții lumii
între a spune și a tăcea
e-o umbră mai subțire decât cea așternută pe lapte
mere necoapte, alergate prin paradisul de fapte,
acrișoare-mi sunt gândurile
când mă ascund la tine-n ureche.
nu pot să-ți spun, iar tu nu știi
să asculți
îndrăgostiții lumii umblă desculți
aruncând peste porți
cu cireșe.
numără, din doi în doi, leneșe zile
trec mult
peste șapte.
până și-n ziduri de calcule vechi a crescut poezie
ce ne apropie, ce
ne desparte?!
foto tumblr.com
vino, cu grâu argintat curgându-ți pe față
și păr încâlcit de-arcuș de lumină,
cu mișcătoare oglinzi printre coastele tale sonore.
vino, târând planete grele de somn și-ncordare
peste urme-nfundate cu muzică pură… Citește și mai este timp
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.