<p><img class="alignleft size-medium wp-image-857" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/09/bacovia_28921000-300x185.jpg" alt="" width="300" height="185" />În literatura noastră, <strong><em>George Bacovia</em></strong> ( 4/17 septembrie 1881 – 22 mai 1957) reprezintă „un caz”, fiind considerat de criticul Nicolae Manolescu drept singurul poet român care „a coborât în infernul trăirilor lipsite de lumina călăuzitoare a spiritului”, un „paradox”, pentru faptul că sensibilitatea lui modernă, aproape avangardistă, este turnată în tiparele simbolismului decadent pe care îl reprezintă într-un mod cu totul particular, printr-o viziune poetică inconfundabilă în peisajul literar românesc. Adevărul este că bacovianismul îÈi selectează drastic cititorii, care se presupune că ar avea „un cer al gurii dedat cu mirodeniile”, după cum afirma G. Călinescu despre poezia lui T. Arghezi, aserÈiune care se potriveÈte Èi în contextul de faÈă. Sentimentul angoasei, al eÈecului existenÈial, viziunile morbide, senzaÈia sfârÈitului de lume fac din imaginarul <a href="https://poetii-nostri.ro/george-bacovia-autor-7/" target="_blank" rel="noopener noreferrer">poeziei lui Bacovia</a> un spaÈiu al sfâÈierii lăuntrice greu de asimilat pentru cititorul lipsit de experienÈă sau de răbdare. Ipostazele eului sunt, în lirica aceasta de o subiectivitate exacerbată, reduse la fantomatice apariÈii, mai ales ca spectator al unei lumi într-o continuă dezagregare, în care spaÈiul fizic este un imens cavou, ameninÈând cu închiderea absolută. Propriul sine este o închisoare a spiritului, iar trupul, bolnav de dureri Èi boli incurabile, alienante, poartă ca o povară o conÈtiinÈă lucidă, în marginea disperării.</p>
<p>Cu toate acestea, în mod surprinzător, Bacovia nu ura oamenii Èi nici viaÈa:</p>
<p><em>„Nu mă plictisesc Èi nu mă neliniÈtesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viaÈă. Èi-apoi n-am fost niciodată prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuÈti, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înÈeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii Èi îi privesc cu interes prin geamul din faÈa casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, Èi, dacă nu sunt toÈi la fel, de vină sunt imprejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărăre. Aici, în provincie, viaÈa se scurge monoton. E destul ca să trăieÈti o zi, să-Èi închipui cum se vor desfăÈura toate celelalte până la sfârÈitul vieÈii tale. Asta într-adevăr nu este un lucru prea vesel. Dar ce vrei? Dacă aÈ avea bani mulÈi, aÈ chema toÈi poeÈii lumii în jurul meu Èi am schimba astfel rostul vieÈii. Pe când aÈa, mă mulÈumesc cu tăcerea.”</em></p>
<p>Tăcerea Èi singurătatea, iubite inconfundabile, rămân fidele acestui ins torturat de o prezenÈă carnală a realităÈii, care înseamnă, de fapt, drama omului torturat de trecerea necruÈătoare a timpului.</p>
<h4>Cum îl citim pe George Bacovia&#8230;</h4>
<p>La o lectură de profunzime, poezia lui Bacovia este- în primul rând- o stare de spirit, iar apoi un mod de a fi. Nu oricine poate fi bacovian… numai acei înzestraÈi cu puterea de a privi, dincolo de textul propriu-zis, cu ochii copilului închis în casă de o mamă înăbuÈitor de protectoare de teama revirimentului unei boli care macină încet plămânii Èi face dificilă orice respiraÈie, asistând la spectacolul sumbru al unei naturi în care turnul bisericii care se profilează în zare aruncă umbra timpului, măsurat de bătaia clopotului din oră în oră, asupra unui cimitir… Răzbate din versurile lui sentimentul copleÈitor al vacuităÈii existenÈiale, generată de conÈtiinÈa perisabilităÈii fiinÈei umane.</p>
<h4>Pentru ce trăim, dacă totul se sfârÈeÈte cu moartea?</h4>
<p>De sub chinuitorul, infernalul Èăcănit al limbilor ceasornicului, se ridică vocea gravă a omului care se simte neputincios în faÈa vremii. ConÈtiinÈa sa este dublată de aceea a artistului, care percepe Èi mai profund, tragic chiar, alunecarea imposibil de oprit înspre limita finală. Nicio deschidere în poezia lui, nicio speranÈă, nicio pată de culoare care să exprime plăcerea de a trăi &#8211; culoarea roÈie, spre exemplu, este folosită pentru a evoca sângele animalelor care se scurge de la abator, pătând albul imaculat al câmpiei de la marginea oraÈului, într-o dimineaÈă de iarnă. Cromatica e definitorie, ca pentru orice poet simbolist, dar originalitatea lui constă în paleta săracă de culori pe care le întrebuinÈează în pastelul mohorât al vieÈii. Bacovia era, fără echivoc, un poet descriptiv.</p>
<p><img class="aligncenter size-full wp-image-859" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/09/lane-jackman-528219-unsplash-e1536035870145.jpg" alt="" width="600" height="400" /></p>
<p><em>„În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiÈia colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenÈă colorantă. Întâi am făcut muzică Èi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoÈit cu credinÈă, până azi.</em></p>
<p>*</p>
<p><em>Pictorul întrebuinÈează în meÈteÈugul sau culorile alb, roÈu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenÈă, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă, m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea ultimul volum poartă titlul „Scântei Galbene”. RoÈul e sânge, e viaÈă zgomotoasă. Nu vreau să-Èi fac teorii. Urăsc definiÈiile dascălilor pentru adormit copiii. Asta-i osânda modernă. Unii ar spune: metafizica culorilor.</em></p>
<p>*</p>
<p><em>În plumb văd culoarea galbenă. CompuÈii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet Èi alb, am evoluat spre galben. […] Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben. În manualul de fizică nu mai găsesc altă culoare. În eprubeta mea, orice reacÈie chimică dă precipitat galben. Altă dată în plumb, pe lângă impresia colorată, mai simÈeam alta, static, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om […] forÈa lui m-a apăsat până la distrugere.” (Aprilie, 1929)</em></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>SoÈia poetului, Agatha Grigorescu-Bacovia, este cea care a înÈeles cel mai bine felul în care poezia devine destin, pornind tocmai de la acest aparent insignifiant memento din copilăria autorului Èi prin aceasta a pus la îndemâna cititorului singura cheie de lectură autentică. Memento mori, acel sentiment copleÈitor al imanenÈei morÈii, va marca definitiv lirica bacoviană până la cele mai mici frânturi de gând, turnate în structurile esenÈializate până la ermetism ale unei sintaxe construite după principiul poeziei moderne „maximum de gândire în minimum de expresie” (Hugo Friedrich).</p>
<p>Numai astfel poate fi înÈeles un mare poet care gândea în termenii unei ecuaÈii existenÈiale de un dramatism nedisimulat: <em>”La ce bun Èi atâta scris?… ai pentru cine… când se înÈeleg aÈa de greu gândurile cele mai sincere. Nu serveÈte totdeauna sinceritatea… Èi a spune totul poate fi obositor pentru cei ce te citesc. Ètii dictonul francez: «Pensez deux foi savant de parler une». Eu gândesc de zece ori înainte de a scrie o dată”…</em></p>
<p><em> </em></p>
<p style="text-align: center;"><strong><em>Ego</em></strong></p>
<p style="text-align: center;"><em>Tot mai tăcut şi singur</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>În lumea mea pustie –</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>Şi tot mai mult m-apasă</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>O grea mizantropie.</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>Din tot ce scriu, iubito,</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>Reiese-atât de bine –</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>Aceeaşi nepăsare</em></p>
<p style="text-align: center;"><em>De oameni, şi de tine.</em></p>
<h4>Cum Èi-a petrecut Bacovia agonia ultimelor zile, din cartea ei – <strong>„<em>Poezie sau destin. George Bacovia. Ultimii săi ani.</em>”</strong></h4>
<p>„Răsfoiesc însemnările din CARTEA DURERII.</p>
<p><em>20 mai</em>… <em>orele 8.30 seara</em>… brusc, te-au cuprins dureri grozave… Ce chin! Ce convulsiuni! Nimic nu ajută… Dumnezeule! cum poÈi tortura astfel un trup atât de firav?…</p>
<p><em>ora 1 noaptea</em>…</p>
<p>Nicio injecÈie nu foloseÈte…</p>
<p>-Închide, fă întuneric, te rog. Dar mâna mea mângâie fruntea îngheÈată de chinuri…</p>
<p>ÈopteÈti pierdut… „S-a dus a-mo-rul… un … amic… delir… morfină”</p>
<p>Rămâi istovit pe perna udată de sudorile chinuitoarelor dureri.</p>
<p><em>21 mai, ora 6 dimineaÈa</em>… Mai slăbit… durerile mai chinuitoare… Efectul morfinei a trecut… Tensiune 28, tensiune 5, pulsul 50… LupÈi. Vine doctorul la consultaÈie, eÈti galben, galben, apoi alb ca sideful… Èi ziua aceasta se scurge în chinuri… Ceri oranjadă, suc, apă… de-abia poÈi înghiÈi. Răresc jaluzelele… Din 4 în 4 ore, medicamente, injecÈii… Le refuzi, nu mai suporÈi înÈepăturile… Te-ai topit ca ceara.</p>
<p><em>22 mai, orele 5 dimineaÈa…</em></p>
<p>Complet istovit, ÈopteÈti: „Buiote, ceai cald”… Èi-e trupul rece. Te ridici să răreÈti jaluzelele. Te clatini, recazi pe pat.</p>
<p><em>Ora 6.</em> Sorbi puÈin ceai, schimbi căpătâiul… ÎÈi mângâi fruntea aproape îngheÈată. ÎÈi încălzesc mâinile, picioarele, cu sticle calde… dar trupul se răceÈte tot mai mult… mă priveÈti cu ultimul senin ce se înceÈoÈează…</p>
<p>Încă mă urmăreÈti cu seninul ochilor mari, în stingere…</p>
<p><em>ora 7 Èi jumătate</em>. Începe consultul medicilor… „O intervenÈie ar fi salutară, zic ei, dar e prea slab.” Nu răspundem…</p>
<p>-Ce zic doctorii?… O intervenÈie… O, nu! Abia mai poÈi articula.</p>
<p>-A plecat doctorul?</p>
<p>-Prepar injecÈia…</p>
<p>Te-ai întors cu faÈa la perete… „Ce întu-ne-cime… vii-ne… în… tu… ne… ri… cul…” ai închis ochii. O sincopă? dar întunericul te-a învăluit pentru de-a pururi.</p>
<p>Cu mâna ta într-a mea. Te-ai stins… atât de repede! atât de repede! Într-o uÈoară respiraÈie care-Èi ducea sufletul spre slăvile senine din acea splendidă dimineaÈă de mai.</p>
<p>În treizeci Èi Èase de ore, durerile te-au biruit… nu mai eÈti, iubitule!</p>
<p><em>Orele 8 seara.</em>..</p>
<p>Au venit să te ducă în sicriul de stejar, sculptat cu lauri. Te-am condus în maÈina neagră eu cu bietul Gabriel, pierit, uluit de acele negre, îndoliate clipe… Te-am lăsat în penumbrele holului de marmură Èi mătase ale Casei tovarăÈilor tăi de scris, pe catafalcul îndoliat cu purpură Èi negru de mătase, ca Èi scările Èi coloanele acelei scări.</p>
<p>Astfel, te-ai despărÈit de odaia ta, de Agatha ta, de Briel al nostru, splendida grădină pe care o iubeai atât de mult, mai zăbovind 24 de ore în întunecimea fastuoasă a acelui palat… tu, care dispreÈuiai palatele…</p>
<p>[…]</p>
<p><em>27 mai</em>… Mă trezesc buimăcită, după somnifere… Èi… alerg spre camera ta… să-Èi spun acel… „Bună dimineaÈa, IorguÈ!”</p>
<p><img class="aligncenter size-full wp-image-858" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/09/gabriele-diwald-475000-unsplash-e1536033990445.jpg" alt="" width="600" height="896" /></p>
<p> ;</p>
<p><em>Golul din odaie mă trezeÈte la realitate. Mă sprijin de uÈă. Nu mai e nimeni în casă…</em></p>
<p><em>Aud portiÈa.</em></p>
<p><em>Tresar…</em></p>
<p><em>Nu eÈti tu,</em></p>
<p><em>Nu!</em></p>
<p><em>Mă întorc în singură…</em></p>
<p><em>„Nu!” „Nu!”</em></p>
<p><em>Spun toate volumele</em></p>
<p><em>Tale,</em></p>
<p><em>Toate lucrurile din odaie,</em></p>
<p><em>Odaia însăÈi,</em></p>
<p><em>E un mare „NU!”</em></p>
<p><em>Iar timpul </em></p>
<p><em>PlesneÈte</em></p>
<p><em>Ca o păstaie…</em> (din volumul „Lumină”)</p>
<p>Trebuie să trăiesc în această cuirasă a Durerii. CămaÈa lui Nessus nu cred că era mai ucigător de dureroasă decât această armură a suferinÈei…”</p>
<p>Iar vocea lui se mai aude Èi acum, de dincolo de neguri: <em>„Dacă am existat, e că te-am iubit.”</em></p>
<p>Undeva, înfipte în carnea eternităÈii, cuvintele lui Bacovia, cel cu numele derivat din stirpea vechilor greci iubitori de viaÈă – ce paradox! – rămân să răscolească, aspre ca destinul însuÈi, tăcerea din veacurile ce vor veni. <em> </em></p>
<p>AscultaÈi vocea lui George Bacovia <a href="http://www.radio-arhive.ro/articol/bacovia-george-16-septembrie-1881-22-mai-1957/2021531/4831/141" target="_blank" rel="noopener noreferrer">aici.</a></p>
<p>Acest articol a fost publicat Èi pe <a href="http://www.catchy.ro/nu-oricine-poate-fi-bacovian/129635" target="_blank" rel="noopener noreferrer">Catchy.ro</a>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/08/WhatsApp-Image-2018-08-28-at-12.43.00-PM.jpeg" width="100" height="100" alt="Andra Tischer" itemprop="image"></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/tischer-andra/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Andra Tischer</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>LicenÈiată în Filologie, Andra Tischer trăieÈte în Sibiu, fiind profesoară de limba Èi literatura română la Colegiul NaÈional ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creaÈiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la PăltiniÈ, ConfluenÈe.org, Logos Èi Agape (TimiÈoara), revista ”Singur” (TârgoviÈte), Melidonium (Roman, NeamÈ). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacÈie la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea fiinÈei umane stă în iubire Èi în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până Èi cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelenÈă, această vocaÈie fiind cartea de vizită pe care Èi-a asumat-o tranÈant cu fiecare ocazie.</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="Facebook" target="_self" href="https://www.facebook.com/andra.tischerpodia?ref=br_rs" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-facebook" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 264 512"><path fill="currentColor" d="M76.7 512V283H0v-91h76.7v-71.7C76.7 42.4 124.3 0 193.8 0c33.3 0 61.9 2.5 70.2 3.6V85h-48.2c-37.8 0-45.1 18-45.1 44.3V192H256l-11.7 91h-73.6v229"></path></svg></span></a><a title="Twitter" target="_self" href="https://twitter.com/AndraTischer" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-twitter" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 30 30"><path d="M26.37,26l-8.795-12.822l0.015,0.012L25.52,4h-2.65l-6.46,7.48L11.28,4H4.33l8.211,11.971L12.54,15.97L3.88,26h2.65 l7.182-8.322L19.42,26H26.37z M10.23,6l12.34,18h-2.1L8.12,6H10.23z" /></svg></span></a><a title="User email" target="_self" href="mailto:&#099;o&#110;&#099;&#117;&#114;&#115;radu&#115;&#116;&#097;nca&#064;&#121;a&#104;oo&#046;c&#111;m" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>