Geniul Adrian Păunescu. Un destin

Geniul Adrian Păunescu. Un destin 

Adrian Păunescu a părăsit lumea pământeană la București, anul 2010, într-o zi de 5 noiembrie. Moartea nu se celebrează (cel puțin nu în cultura românească), cu atât mai puțin  moartea unei asemenea personalități, așa că astăzi nu vom celebra moartea genialului (din perspectiva mea) poet, ci ne vom aduce aminte de omul Adrian Păunescu, de parcursul său personal, profesional și de opera sa. 

Adrian Păunescu, fiul Floarei Păunescu, poet, prozator, publicist și om politic, s-a născut la data de 20 iulie 1943 în Copăceni, județul Bălți (astăzi, în Republica Moldova). Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Bârca, în județul Dolj. A absolvit Colegiul „Carol I” (Craiova) și, în anul 1960, Școala „Zoia Kosmodemianskaia” (acum, Școala Centrală). Tatăl său, Constantin Păunescu, a fost membru al Partidului Național Liberal, motiv pentru care a fost închis timp de 15 ani de către regimul stalinist. Adrian Păunescu a studiat filologia, urmând cursurile Facultății de Litere ale Universității din București. Debutează editorial în anul 1965, cu volumul de poezii „Ultrasentimente”, scriind, de-a lungul vieții sale, peste 50 de lucrări, reprezentând unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Poetul a fost întotdeauna controversat din cauza orientării sale politice de stânga, la care nu a renunțat nici măcar după Revoluția din 1989; dimpotrivă, a intrat în Partidul Socialist al Muncii, creat de Ilie Verdeț. 

În perioada 1961-1976 a fost căsătorit cu poeta Constanța Buzea, care i-a dăruit doi copii: Andrei și Ioana.

Carmen Păunescu este cea cu care s-a căsătorit în anul 1990 și care i-a rămas alături până la sfârșitul vieții. Cu ea a avut două fete, pe Ana-Maria și pe Andreea Mihaela.

Multe poezii ale lui Păunescu au servit drept text compozitorilor de muzică rock și folk, devenind, astfel, cunoscute. De asemenea, în anumite situații, poetul a colaborat direct cu artiștii, mai ales în cadrul Cenaclului „Flacăra” (al cărui organizator a fost). În anul 1973 se lansează fenomenul Cenaclul „Flacăra”, în cadrul căruia se lansează tineri muzicieni și poeți, deveniți cunoscuți la nivel național și chiar internațional (printre care și Mădălina Amon, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Emeric Imre și Tatiana Stepa). Activitatea cenaclului a durat până în anul 1985, când este interzis de autorități, urmând să se relanseze la Drobeta-Turnu Severin, în 7 mai 1990, sub denumirea Cenaclul „Totuși iubirea”.

Adrian Păunescu a fost apreciat de marii critici, Eugen Simion considerându-l „ultimul mare poet social român”. În perioada 1977-1981 lansează, la inițiativa lui Dumitru Popescu, un ciclu de emisiuni culturale la Televiziunea Română, printre care se numără Antena Cântării României, Gala Antenelor și Antena vă aparține. Începând cu anul 1992 participă la emisiuni cu tematici politice și culturale, cum ar fi Milionarii de la miezul nopții, Marius Tucă Show(realizate de Marius Tucă) sau Ceaiul de la ora 5 (realizată de Marina Almășan).

În 26 ianuarie, anul 2000, realizează la Tele 7 abc emisiunile săptămânale O noapte cu Adrian Păunescu și Cenaclul Totuși iubirea. A fost președinte al Fundației „Iubirea” și președinte al Fundației „Constantin”.

Printre cele mai de seamă lucrări ale sale se numără Ultrasentimente (1965), Cărțile poștale ale morții (proză fantastică. 1970), Repetabila povară (1974), Ninsoarea de adio (2005) și romanul Vinovat de iubire, publicat în anul 2010.

Mi-e imposibil fără tine

Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți stă ma bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine

Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.

Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întalnirea noastră,
Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră,

Subtile explicații cui i-aș cere ?
Tot prostul face pe interesantul
Și-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversesz de-a surda, cu neantul.

Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze ?

N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Este bolnav, al patimii depline.

De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta impotrivă-ți.

Și, totuși, tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe iți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și-mi este imposibil fără tine. 

*

Lied vechi de dragoste

Un stingher,
Alt stingher
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.

Ninge să despartă cifrele și mirii,
unu și cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulțirii
ne trimit acasă, singuri amîndoi.

Și vor fi consilii de juris-prudență
și vom duce-n brațe cositor topit.
și voi scrie-o carte numai decadență
ale carei titluri au și-ncărunțit.

Trec pe lîngă tine țipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
și de fiecare te-ndoiești și tremuri
și la geamul negru speriată sări.

Cîte brazde tulburi pasul meu răstoarnă
în împotrivire veșnic să mă scald
dar acum, că totul a intrat în iarnă,
vreau sa-ți fie bine, vreau sa-ți fie cald.

M-ai uitat cu totul, nu te mai țin minte,
n-am avut rabdare, n-ai avut noroc,
între noi, femeie, nu au loc cuvinte,
felinarul nostru a fost pus pe foc.

Tu, îmblînzitoarea stărilor de lună,
tu, zămislitoarea stărilor de gri,
cum suporți întreaga liniște comună,
cînd erai născută spre a mă iubi.

Unul și cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…

Umbre fără forme s-au urcat pe ringuri,
vînturile iernii caută răspuns,
unu minus unu fac doi oameni singuri,
unu minus unu, asta am ajuns. 

Citește și Adrian Păunescu: Și te iubesc cu milă și cu groază