Scrisoarea lui Mihai Bendeac a circulat ani la rând pe internet. Astăzi a dat peste ea din întâmplare. Èi, Doamne, mare e grădina ta, care nu se schimbă niciodată! AceeaÈi lume, aceiaÈi oameni, aceleaÈi obiceiuri…

Am avut senzaÈia de hic et nunc, pentru că scena asta se repetă aproape de fiecare dată, doar decorul e altul. Trăim perpetuu într-o lume în care se încăpăÈânează să-Èi menÈină la cote ridicate nervozitatea, de aici aroganÈa Èi mitocănia. Pentru că ele derivă una din cealaltă, infailibil, fiind trepte ale aceluiaÈi mizantropism cultivat de o societate cu resorturile stricate.

Èi totul pleacă din familie. Familia care nu mai are timp să facă educaÈie, pentru că părinÈii muncesc, iar apoi se relaxează, cei mai mulÈi (nu cad niciodată în pericolul generalizării, pentru că există Èi excepÈii, Èi încă multe!) pe reÈelele de socializare. Ca să fie mai eficienÈi, cumpără cele mai sofisticate gadgeturi, la fel Èi pentru copii. De aici încolo, puÈini mai cenzurează aventurile copiilor pe internet Èi puÈini cunosc aplicaÈiile de child control.

Pot să înÈeleg ce înseamnă un serviciu stresant Èi dorinÈa de a vea un moment de liniÈte înainte de iureÈul pregătirii pentru masa de seară Èi programul de a doua zi. Suntem oameni Èi ne strânge timpul din ce în ce mai mult. Tot mai mult, înaintând în vârstă, ne pierdem răbdarea Èi trăim sentimentul că n-am făcut nimic pentru noi, ci doar pentru alÈii.

Dar! Cei Èapte ani de acasă ai copilului tău sunt o necesitate vitală, peste care nu se trece. Ceva ce echivalează cu asigurarea celor necesare unei creÈteri adecvate, dacă ne referim la hrană de calitate, locuinÈe moderne Èi spaÈioase sau Ècoli înalte. Trebuie să înÈeleagă lucrul acesta fiecare familie care îÈi doreÈte un copil Èi să conÈtientizeze importanÈa educaÈiei din familie.

Există cărÈi de specialitate (am cărÈi din 1935, cu adevărat manuale de bună creÈetere a copilului!), există cursuri de parenting, există inclusiv impulsul de a acorda un timp definit, ca o oră de meditaÈii cu propriul copil, în afara Ècolii, pentru a-l învăÈa codul unui comportament decent Èi bunele maniere specifice.

InteligenÈa socială nu se moÈteneÈte, din păcate (sau din fericire?), ci se cultivă. Se deprinde cu puterea exemplului Èi cu timp, răbdare Èi sacrificiu. Ècoala nu poate suplini în veci lipsa celor Èapte ani de acasă, nici nu poate fi blamată că nu ajunge să recupereze lipsa de acasă.

Ècoala românească nu pune preÈ pe educaÈia civică, deÈi există în programă. Nu pune preÈ pe educaÈia pentru valori, Dumnezeu Ètie de ce… Cuvântul celor care mai cred în simÈul civic, în moralitate Èi etică, în educaÈia manierată nu ajunge până sus, la forurile de decizie. Păcat.

AÈa că nu vă mai miraÈi dacă aveÈi un deja vu cititnd – sau recitind – acest text. PuneÈi mâna Èi faceÈi copiilor voÈtri educaÈie. PuteÈi începe chiar de astăzi, e duminică Èi e zi de mers la biserică. De Smerenie Èi introspecÈie.

Suntem datori lumii în care trăim cu toÈii, fiecare dintre noi.

”Vineri seara, am oprit la o benzinărie, ca să alimentez scuterul (folosesc rar, în perioada asta, „decaportabilă”, căci cu motoreta, este mai simplă viaÈa, în oraÈ).

Pun eu 3 litri fără plumb Èi intru să plătesc, in faÈa mea, o doamnă.

Achită. Scot Èi eu banii din buzunar Èi n-apuc să-i întind că, în incintă, pătrunde val-vârtej un cocalar la vreo 40 de ani.

Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, Èapcă Adidas, creier Adidas.

– Cine p..a mea Èi-a lăsat motoreta aia, la pompă, că a încurcat tot acolo !?!

– Eu. Dar de ce am încurcat ?

Mă recunoaÈte, dar, după 3 secunde de pauză, se decide să nu lase garda.

– Păi, de ce-ai lăsat-o acolo ?

– Păi, unde s-o las ? Dacă eram cu maÈina, unde o lăsam, până achitam benzina ?

Benzinarul, intervine Èi el :

– Cu ce a încurcat, domnule ? PlăteÈte Èi pleacă.

– Păi, ce p..a mea băăăăă !!! Am ajuns să stau ca prostu’, după o motoretă ?

Eu zic:

– Păi, cine vă pune ? StaÈi ca deÈteptu’ !

– Mă iei la miÈto ? Ce p..a mea !!!

Ies afară. MaÈina gherÈoiului, un BMW X6, era parcată la 3 milimetri de scuter.

Zice :

– Poate, mi-o zgârii !

Nu i-am zgâriat-o. Am plecat Èi m-am oprit, după 200 de metri. Am tras pe dreapta Èi am plâns, protejat de cască.

Da ! Recunosc ! Am plâns !

Am plâns pentru că mi-am imaginat ce s-ar fi întâmplat, dacă aÈ fi fost un roman obiÈnuit Èi nu „vedeta” de la televizor, m-ar fi omorât ?

Am plâns pentru că ăÈtia vor ajunge atât de mulÈi, încât ne vor îngropa.

Am plâns pentru că pe ăla nu-l va întreba nimeni din ce bani Èi-a luat BMW-ul, am plâns, de ciudă, că ne vor strivi visele.

Am plâns pentru frate-meu, care are neÈansa de a creÈte lângă ei.

Am plâns pentru că am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodată, căci nu vreau să trăiască în lumea ăstora, căci lumea va fi a lor !

Nu vă minÈiÈi ! Nu vă amăgiÈi ! Va fi lumea lui Salam Èi a lui GuÈă !

Lumea cămătarilor, Èmenarilor, maneliÈtilor, cocalarilor, burtoÈilor, nesimÈiÈilor.

Pentru că nevestele Èi gagicile ăstora sunt, mereu, gravide ! Pentru că fiecare au câte 4-5 copii.

Apoi, m-am revoltat !

Èi m-am gândit ce mult mi-aÈ dori să am pistol legal, cu permis Èi, de câte ori se întâmplă să dau peste un animal ca ăsta, să trec pe lângă el Èi să-l înjur în Èoaptă de mamă.

El va lua foc Èi mă va lovi. Eu scot pistolul Èi poc ! Direct în cap !

Legitimă apărare. Cât despre faptul că ăÈtia fac copii, cu regret, vă spun că uÈor-uÈor devin extremist în cel mai dur sens al termenului.

Dragi cocalari, mârlani, mitocani, maneliÈti,

AÈi câÈtigat. Voi Èi ai voÈtri v-aÈi fu…t nevestele, amantele sau prietenele prost (căci numai prost puteÈi, conform aceluiaÈi coeficient de „inteligenÈă”) Èi iată că sămânÈa voastră mizerabilă dă rod.

Ne acaparaÈi. AÈi reuÈit să vă „educaÈi” progeniturile hidoase în spiritul kitch-ului, mitocăniei, nesimÈirii, manelismului infect !

Felicitări ! România este pe cale să devină a voastră.

Dar, atâta timp cât, încă mai putem Èi noi respira, vorbi, privi, daÈi-ne voie să râdem de voi.

DaÈi-ne voie să vă ironizăm. Nu vă fie teamă.

SunteÈi pe drumul cel bun Èi-n curând veÈi ajunge atât de puternici încât să-i luaÈi pe ăÈtia ca mine Èi să-i daÈi la lei.

Până atunci, însă …

1. Cojile de la seminÈele, scuipate pe asfalt sau beton, nu dau rod.

Nu încolÈesc ! Vă jur ! Ètiu că voi n-aÈi prea mers pe la Ècoală, dar, credeÈi-mă pe cuvânt, că am făcut biologie în liceu.

N-o să crească, niciodată, floare sau bostan din ciment.

AÈa că folosiÈi un cornet.

2. Dacă folosiÈi cornet (puÈin probabil) vă implorăm să rupeÈi foi din Manele „almanahe” magazin, că Marin Preda Èi Eminescu n-au nicio vină.

3. Tricoul mulat se poartă pe un corp perfect.

Ètiu că, în lumea voastră, perfect înseamnă atât mers la sală Èi înghiÈit steroizi cu pumnu’ ca ghiolbanu’, cât Èi burta de bere Èi ceafa plină de slană. Noi, însă, ne facem datoria !

4. Nu ne deranjează că ascultaÈi manele (unde carte nu este, nici cultură muzicală nu este) atâta timp cât „ascultaÈi”, nu se transformă în „ascultăm”.

Orice aparat de redat muzică are un buton pe care scrie volum …

5. Ètiu că banii sunt singurul vostru Dumnezeu Èi, dacă ai bani, eÈti „de valoare”, dar există niÈte „chestii” pe care noi le plătim Èi ele se numesc impozite la stat.

Ètiu că un manelist de-al vostru i-a făcut „prinÈesei lui” înmormântare de 50 de mii de euro, fără să-l întrebe cineva despre provenienÈa banilor, dar dacă reprezentanÈii voÈtri conduc finanÈele, poliÈia Èi justiÈia din Rromânia, puneÈi-ne Èi nouă o vorbă bună !

MulÈumim anticipat ! Èi am văzut că mulÈi sunt alături de voi când, prin lege, se încearcă să fiÈi puÈi să plătiÈi impozite sau să vă declaraÈi averile.

Mai bine, ieÈiÈi în stradă pentru „România săracă”. Săraca de ea !

6. Vă rugăm mult să nu mai filmaÈi videoclipuri la operă.

V-am dat televiziunile Èi presa, lăsaÈi-ne la schimb opera Èi teatrele !

7. „De puta madre” înseamnă „pi..a mătii”.

Ne bucurăm că majoritatea purtaÈi tricouri cu această sintagmă. Înseamnă că mesajul nostru a răzbătut până la voi.

8. Ne arătăm, realmente, îngrijoraÈi de această cumplită molimă care a cuprins întreaga comunitate cocalărească Èi anume foto fobia.

Ètim că medicii nu sunt de-ai voÈtri că, nah, au făcut Ècoală multă ai dracu’ tocilari, dar puteÈi apela cu încredere, probabil, este îngrozitor să fii nevoit să porÈi ochelarii de soare Èi-n baie …

9. Suntem încântaÈi că aÈi învăÈat să folosiÈi programe gen „Photo shop”.

Nimic nu e mai frumos decât să vezi o minune cârlionÈată, în rochie de leopard Èi 5 kile de aur pe prima pagină din „The sun”.

Èi suntem încântaÈi că în pozele de Hi5, vă înconjuraÈi de steluÈe, brizbrizuri.

10. Faptul că reuÈiÈi să manevraÈi câte 3 telefoane mobile, în acelaÈi timp, este o calitate demnă mai degrabă de un homo decât de un homo sapiens.

Deci, iată că teoria lui Darwin se susÈine …

11. Pantofii cu botul ridicat semnifică ceva religios ?

Sau este chestie de potenÈă, temporară Èi ea ca Èi tinereÈea ?

12. Tunning-ul cu evacuare zgomotoasă Èi parasolar cu mesaj nu este foarte indicat, stim că trebuie Èi cocalarul sărac să aibă o ocupaÈie, dar …….

13. Apreciem faptul că mergeÈi toÈi pe scutere, fără cască !

Ne daÈi speranÈe !

Dar, vă atragem atenÈia că, atunci când pe un motor, o motoretă, o bicicletă sau pe un scuter, se află un el Èi o ea, „dintre care” el are cască Èi ea nu, asta se traduce prin : „Mori, fă, în morÈii mă-tii !”.

Mă rog !

Asta nu le deranjează pe femeile din România, întrucât atitudinea reprezintă o normalitate, în relaÈia dintre sexe în Èara noastră.

14. Am eu Èi familia mea toate motivele să fim ”snobi”, cum ni se spune, să preferăm prieteni Èi societatea de străini, unde suntem primiÈi Èi apreciaÈi, la valoarea noastră Èi nu după sumele de bani ascunse în beci sau valoarea maÈinii strecurată din Germania.

Ar mai fi multe de spus, dar, dacă ai parcurs această „scrisoare”, înseamnă că, deja, ai citit de două ori mai mult decât toată familia ta în întreaga ei existenÈă.

Nu vreau să te obosesc.

Ne-aÈi furat Èara Èi pentru asta nu vă iert.

Ne vedem, la Mall,

Cu drag, Mihai Bendeac”

Èi nu uitaÈi: Natura ne aseamănă, educaÈia ne deosebeÈte. (Confucius)

CitiÈi Èi: https://bel-esprit.ro/filosofia-maestrului-confucius/

Bel Esprit

<svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg>