<p style="text-align: right;">Mihail Medrea</p>
<p style="text-align: right;"><em>Motto:</em><br />
<em>Cu mâine zilele-Èi adaugi,</em><br />
<em>Cu ieri viaÈa ta o scazi,</em><br />
<em>Având cu toate astea-n faÈă</em><br />
<em>De-a pururi ziua cea de azi.</em></p>
<p style="text-align: right;"><em>Mihail Eminescu,</em><br />
<em>,,Cu mâne zilele-Èi adaugi&#8230;“</em></p>
<h5>Când a fost să fie</h5>
<p>Când a fost să fie, a făcut după cum i-a cerut UncheÈul: l-a chemat pe Omu’ Negru Èi l-a rugat să-l scalde în pârâu pe bătrân, undeva, mai la vale, apoi s-o ajute să-l primeneasă în pânza cea albă, grijită din vreme. După aceea Omu’ Negru i-a săpat groapa, în locul ales, cândva, de UncheÈ, lângă acel cot domol al pârâului, unde Èărâna era afânată Èi malul era smălÈuit cu viorele Èi brânduÈe.</p>
<p><em>FetiÈa</em> a rostit în gând o rugăciune Èi, pe când îl săruta de rămas-bun pe UncheÈ, Èi-a adus aminte, limpede Èi cu o de necrezut iuÈeală, cele mai de seamă clipe din cele petrecute împreună cu el.</p>
<p>Odată ce l-au îngropat, i-a înfipt la căpătâi o cruce simplă, din două lemne legate cu fir dintr-un rug de mure. A vegheat o vreme lângă mormânt, jelind în sinea ei. După care a sărutat crucea, a pus într-o frunză de brusture o mână de Èărână de pe mormânt, aÈezându-o cu grijă în trăistuÈa cu puÈinele ei lucruÈoare Èi i-a făcut semn Omului Negru, care se trăsese mai la o parte, după ce năruise coliba Èi zvârlise pe apă lemnele ce o alcătuiseră. <em>FetiÈa</em> ar fi vrut să-i dea foc, însă vântul bătea către pădurice Èi-i era teamă că flăcările se vor răspândi într-acolo.</p>
<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-36548" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/1-fetiza-286x300.jpg" alt="" width="286" height="300" /></p>
<p>A mers pe lângă apă în jos, către Soare Răsare. Omu’ Negru a urmat-o până la vărsarea părăului într-un râu ce unduia molatec, printre dealurile joase. Trebuia să se despartă. El se temea de locurile întinse, pe când <em>FetiÈa</em>&#8230; presimÈea&#8230; ceva, încă nelămurit&#8230;</p>
<p>S-au privit îndelung, în tăcere.</p>
<h5>Apoi FetiÈa a plecat</h5>
<p>Apoi <em>FetiÈa</em> a plecat, urmând malul râului. Curgerea lui agale o alina.</p>
<p>Când soarele a scăpărat spre apus, <em>FetiÈa</em> a poposit lângă o răchită. N-a făcut foc Èi n-a cinat. A vegheat până spre ziuă, când a scăldat-o roua. Atunci a plecat mai departe, de parcă ar fi urmat o potecă bine Ètiută.</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p>S-a oprit când l-a văzut pe un pescar. Acesta de-abia ce se trezise Èi punea vreascuri peste tăciunii din vatra aflată nu departe de micuÈa colibă învelită cu stuf. L-a urmărit neclintită, de la adăpostul unei sălcii. Pescarul a coborât la râu, unde Èi-a dat cu apă pe faÈă Èi pe gât, pufnind de plăcere. A umplut cu apă de râu găleata ce-o luase cu el, s-a întors la foc, a luat apă din găleată cu o cană din tablă, pe care a potrivit-o între niÈte pietre.</p>
<p>Aducând din colibă o traistă, a scos din aceasta o bucată mare de pâine Èi o cutiuÈă cu sare. A tăiat din pâine două felii groase, aÈezându-le pe câte o frunză de lipan. Pe o frunză mai mică a turnat din cutiuÈă câteva dramuri de sare. A desprins câÈiva peÈti de pe o sfoară, întinsă pe de-asupra focului, între două sălcii, a pus peÈtii pe o grămăjoară de jar, trasă deoparte din vatră, Èi, fără să se întoarcă spre <em>FetiÈă</em>, i-a spus:</p>
<p style="text-align: left;"><em>&#8211; Hai la masă.</em></p>
<p>Cât timp pescarul a făcut aceste pregătiri, <em>FetiÈa</em> l-a cercetat cu mare atenÈie. Era bun la suflet. Aspru, însă om de nădejde.</p>
<p>S-a apropiat. L-a salutat cu o înclinare a capului. El i-a făcut semn să se aÈeze în faÈa lui, într-un loc ferit de fum. S-au privit, mai bine de o minută&#8230; Plăcându-i cuminÈenia copilei, pescarul i-a zâmbit: Cum te cheamă?</p>
<p><em>FetiÈa</em> i-a întors zâmbetul.<img class="aligncenter size-medium wp-image-36549" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/2-Attila-283x300.jpg" alt="" width="283" height="300" /></p>
<p><em>– Eu îs Attila. Tu cine eÈti?</em></p>
<p>I-a spus, în gând, că e o pribeagă, în trecere pe acolo Èi că n-are rost să-Èi bată capul cu ea. Va pleca de îndată.</p>
<p><em>– No, de la Aty nu pleci tu neomenită. Fă bine de mâncă, după care vedem noi ce bai ai&#8230;</em></p>
<p>I-a pus dinainte una din foile de lipan, adăugând lângă bucata de pâine doi peÈti, nu prea mari, bine rumeniÈi. El a tras spre sine cealaltă foaie de lipan, Èi un peÈte, pe care l-a presărat cu sare. A lăsat totul mai la o parte, s-a clătit pe mâini, răsturnând niÈică apă din găleată, Èi-a trecut degetele prin hălăciuga de păr cânepiu de pe creÈtet, după care a căutat în colibă un mănunchi de ierburi, a smuls din el câteva fire, pe care le-a mărunÈit între degete, zvârlindu-le în cana de pe foc. Abia după aceea a mâncat, pe îndelete, oprindu-se preÈ de câteva clipe ca să tragă de pe foc cana cu fiertura de ierburi.</p>
<p>După ce au mâncat, Attila încă doi peÈti, ea de-abia ciugulind dintr-unul, după ce au băut fiertura de ierburi înmiresmate, bărbatul a întrebat-o încotro se îndreaptă. Ea a făcut semn că în josul râului.</p>
<p><em>– No, asta nu-i bine.</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> a ridicat din sprâncene: Cum aÈa?</p>
<p><em>– Apoi, în jos îi o mlaÈtină, că malul de-abia ce se ridică de câteva palme deasupra apei. N-am io răgaz amu’, că te-aÈ trece râul – am o barcă în desiÈul ăla de salcă.</em></p>
<p>Ea făcu semn că nu-i nevoie.</p>
<p><em>– ’Geaba Ètii tu să înoÈi, dacă n-ai habar ce parÈiv îi râu’ ăsta. Curge el domol, numa’ că pe firu’ apei face niÈte vârtejuri de nu-Èi vine-a crede. MulÈi s-au mai înecat prin locurile ăstea!</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> îl privea, întristată. Attila oftă, se scărpină în creÈtet, iarăÈi oftă&#8230; Tăcură ei aÈa cât tăcură, până ce pescarul zise:</p>
<p><em>– N-ai încotro, dacă vrei să mergi mai departe, trăbă să aÈtepÈi după mine.</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> făcu semn că aÈa va fi.</p>
<p><em>– Uite, cât timp eu&#8230; fac ce am de făcut&#8230;, tu aÈtepÈi aici la colibă. Dormi, strângi floricele, prinzi fluturi&#8230;</em></p>
<h5>Pregătesc prânzul.</h5>
<p><em>– Ba nu pregăteÈti nimic. Azi mâncăm din briÈcă, pită, slană Èi ceapă, că n-am răgaz de pescuit. Èi peÈtii pe care i-am pus la afumat pe sfoara asta întinsă deasupra focului trăbă grijiÈi, că nu se Ètie ce ne-o aduce zâua de mâne. Tu să stai cuminte aici. Èi să nu te depărtezi prea mult de colibă. ÎnÈelesu-m-ai?</em></p>
<p>Ea dădu din cap că da.</p>
<p><em>– No, io plec. Până la nămiaz îs înapoi.</em></p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p>S-a întors pe la amiază, cum i-a promis. <em>FetiÈa</em> împletise din stuf un coÈuleÈ Èi aduna mure dintr-un rug aflat nu departe de colibă.</p>
<p><em>– Faină treabă, fătucă! Bine te-ai mai potrivi cu fie-mea&#8230;</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> bătu din palme. Ar fi vrut să o cunoască.</p>
<p><em>– Mai încolo&#8230; Nu-i chiar aÈa o joacă&#8230;, murmură pescarul. Apoi, cu glas tare: Hai să prânzim.</em></p>
<p>Zis Èi făcut: pită, slană, ceapă. Apă de la un firicel ce se prelingea dintr-un bolovăniÈ, nu departe de mal.</p>
<p><em>– No, amu’ să tragem un pui de somn.</em></p>
<p>Ei nu îi era somn.</p>
<p><em>– Cum vrei. Da’ io-s ostenit. Èi azi oricum nu pot să te duc în josul râului, spre fosta mănăstire, că peste vreo două ceasuri o să&#8230; O să mă întorn&#8230;, mai pe seară, să cinăm împreună.</em></p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<h5>A simÈit după cum păÈea că e altcineva.</h5>
<p>A dat să se ascundă în spatele rugului de mure. Străinul a început să râdă:</p>
<p>– Cum vazut la mine, frica ai fost. Nu trebe avut, la mine baiat bun estem.</p>
<p>Èi nu era aÈa. Avea o privire scormonitoare, ce se iÈea de sub sprâncenele zburlite. Nasul îi era borcănat, gura cu buze subÈiri, barba încâlcită. Purta un turban verde, prăfuit, ca Èi hainele-i largi, năduÈite.</p>
<p>– Eu Iusuf estem. Unde Otilo?</p>
<p><em>FetiÈa</em> arătă către râu.</p>
<p>– Cheama la el.</p>
<p><em>FetiÈa</em> se repezi într-acolo. Iusuf o urmă, râzându-Èi în barbă. O prinse pe când voia să se arunce în apă.</p>
<p>– Ce face tu? Inapoi la coliba mergeam, pe Otilo astebtam. Dai tu la mine manînca, mare foame estem.</p>
<p>I-a fript niÈte peÈti. Iusuf nici n-a vrut să audă de slănină.</p>
<p>– Raki nu estem?</p>
<p>Ea făcu semn că nu.</p>
<p>– Vin?</p>
<p>Nu.</p>
<p>– Hm. Tu sgarcit estem. Èi iarăÈi slobozi un râs ca de căpcăun: Beu atunci la&#8230;</p>
<p>Nu apucă să-Èi termine vorba că apăru Attila.</p>
<p><em>– Ce vrei?</em></p>
<p>– De ce urît la mine uitam? Dai la mine vin, mare sete estem.</p>
<p>Èi iarăÈi râse.</p>
<p><em>– N-am vin.</em></p>
<p>– Aman, aman, voi aÈi inÈeles la mine nimic beut nu dam!</p>
<p><em>– Spune ce vrei. N-am timp de pierdut.</em></p>
<p>– La tine bine ai Ètiut de ce.</p>
<p><em>– Ai venit prea devreme. De-abia săptămâna cealaltă o să&#8230;</em></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>– Rabdare la mine nu ai avut. La sabtamana celalat debarte la mine estem.</p>
<p><em>– Treaba ta.</em></p>
<p>– Cu mîna gol sa bleci nu boate la mine.</p>
<p><em>– Oricum, aici n-ai ce căuta. Nu eÈti bine venit.</em></p>
<p>Iusuf rânji Èi scoase din cutele veÈmântului un iatagan: Otilo, tu nu gazda bun estem.</p>
<p>Attila scuipă dispreÈuitor la picioarele celuilalt.</p>
<p><em>– Tu nu eÈti oaspetele meu.</em></p>
<p>– Datorie daca nu dat la mine, eu luat gaj fata!</p>
<p>Attila se aplecă fulgerător, luă un pumn de Èărână, i-l aruncă în ochi lui Iusuf, înÈfăcă un par rezemat de colibă Èi începu să-l pocnească pe nechemat. <em>FetiÈa</em> îi înfăÈură acestuia o frânghie peste fluierele picioarelor. Attila îi dădu un brânci, îl doborî la pământ Èi-l lovi neîndurător, dar numai peste mâini Èi peste trup, nu Èi în cap. Când Iusuf rămase în nesimÈire, se opri.</p>
<p><em>– Nădăjduiesc că nu l-am&#8230;</em></p>
<p>Iusuf gemu.</p>
<p><em>– No, bine, spuse Attila. Amu’ ce facem cu el?</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> făcu semn spre râu.</p>
<p><em>– Nu spurc eu apa cu hiermele ăsta. Hai să-l ducem la muÈuroiul de furnici.</em></p>
<p>– Nu omorît la mine, în nume de la Allah! Dau la tine ce vrei: aur, bani, cadîn, camila. Orice, bentru lasat viaÈă la mine!</p>
<p>Fu rândul lui Attlia să râdă: <em>Îmi dai prafu’ de pe tobă! Ètie toată lumea că eÈti calic.</em></p>
<p>– Lume! Ce Ètiut lume?&#8230;</p>
<p><em>– Èi Ètii tu ceva ce nu Ètie toată lumea&#8230;</em></p>
<p>– Dacă Ètiut la mine?</p>
<p><em>– Ia să te-aud.</em></p>
<p>– Numa la tine sbun. Fata nu trebe-jdiut.</p>
<p><em>– Ba, dacă ai ceva de spus, spune tare.</em></p>
<p>– La tine sbun. Numa la tine!</p>
<p><em>– Mda.</em> Dar, înainte de a se apleca spre cel căzut la pământ, scoase cuÈitul: <em>Dacă încerci vreo mârÈăvie, îÈi tai beregata!</em></p>
<p><em>FetiÈa</em> luă parul Èi-l înfipse în coastele lui Iusuf.</p>
<p>– Ghiauri de la Èeitan, scrâÈni acesta.</p>
<p>Attila se lăsă într-un genunchi, îndreptând cuÈitul spre gâtul celuilalt:</p>
<p><em>– Zi.</em></p>
<p>– (&#8230;)</p>
<p>Nici nu termină Iusuf ce-avu de spus, că pescarul îi Èi trase un pumn în bărbie, trimiÈându-l în lumea viselor.</p>
<p><em>– Nu mai putem rămâne aici, i-a spus FetiÈei. Dacă e adevărat numai a zecea parte din ce am aflat, suntem în mare primejdie. Ai lu’ Iusuf or să năvălească peste noi cât de curând. AÈa că îl leg pe ăsta Èi-l târăsc la furnici (&#8230;), dup’-aia luăm barca, te trec pe malul celălalt, te las într-o ascunzătoare a mea, trec iarăÈi înapoi s-o iau pe Neli, nevastă-mea&#8230;</em></p>
<h5>Èi fetiÈa voastră?</h5>
<p><em>– Cu fetiÈa noastră e o poveste pe care Èi-oi spune-o mai încolo, după ce ne punem la adăpost.</em></p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p>Alina, fiica lui Attila Èi a Corneliei, locuia împreună cu bunica ei dinspre mamă în căsuÈa paznicului de vânătoare, la marginea pădurii aflate la câteva ore de mers pe jos de la malul râului.</p>
<p>Cornel, fratele mai mare al Corneliei, îi însoÈise pe propietarul domeniului Èi pe invitaÈii săi la vânătoare de mistreÈi, undeva, departe, la niÈte râpe din adîncul codrului.</p>
<p>A treia zi, bunica Floarea, văzând că vânătorii nu se întorc, a mers până în sat, să anunÈe la postul de jandarmi. Când colo, satul era pustiit. Doar câÈiva oameni ce scăpaseră din <em>urgie</em>.</p>
<p>Când a revenit acasă, i-a găsit pe Cornelia Èi pe Attila, veniÈi degrabă să vadă ce s-a întâmplat cu ei. Zvonul despre cea de-a doua izbucnire a <em>urgiei</em> trecuse râul ca pe aripile vântului. Attila a plecat să-i caute pe vânători, iar femeile Èi Alina s-au ascuns într-o colibă, în pădure.</p>
<p>Bărbatul a venit înapoi a doua zi, ostenit, nedormit, cu hainele sfâÈiate Èi părul năclăit de sudoare Èi încâlcit cu frunze. Nu găsise decât puÈine urme, căci plouase cu o zi înainte să plece în căutarea vânătorilor.</p>
<p>Attila Èi Cornelia s-au repezit până acasă, promiÈând că nu vor sta mult, cât să ia provizii Èi câteva lucruri de valoare, dacă satul nu fusese între timp jefuit.</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p>Lăsaseră gospodăria în grija unei bătrâne de prin vecini. Au găsit-o bolind, vegheată de o soră, nu cu mulÈi ani mai mică decât ea. N-au vrut să meargă cu ei. ,,Facă-se voia Domnului”, le-a spus sora mai mică.</p>
<p>Orătăniile erau înnebunite de foame Èi de sete. Trebuiau tăiate. Aveau să ia cu ei ceva merinde Èi lucrurile mai de valoare Èi, desigur, undiÈele lui Attila.</p>
<p>Le-au lăsat bătrânelor prisosul de bucate de prin pod Èi <em>pimniÈă</em>, apoi Attila a bătut în scânduri ferestrele Èi uÈa de la intrare. Cine Ètie, poate harapii nu vor ajunge până în satul lor&#8230;</p>
<p>Neli Èinea cu tot dinadinsul să-i însoÈească Èi pisica, Èi câinele. Pisica ia-o de unde nu-i, iar câinele, răzbit de foame Èi mai ales de sete, de-abia se putea Èine pe picioare. Dacă nu se înzdrăvenea, hotărâseră să-l dezlege din lanÈ Èi să-l lase în voia soartei.</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p><em>FetiÈa</em> le-a răsplătit aÈteptările cu asupra de măsură. Era ceva&#8230; neobiÈnuit la copila asta. Însă, deÈi tăcea mereu, o simÈeau&#8230; apropiată. Èi dornică de iubire. Izvorând la rândul ei iubire. Èi Cornelia a Ètiut că se vor înÈelege bine Alina ei Èi această fetiÈă străină. I-a simÈit sufletul neprihănit.</p>
<p>Alina s-a bucurat de cum a văzut-o.</p>
<p>S-au înÈeles din priviri.</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<h5>Alina căzuse de pe scara de la pod</h5>
<p>Alina căzuse de pe scara de la pod pe când avea cinci ani. Fusese o copilă de o veselie molipsitoare. Răsunau casa Èi curtea de râsetul ei. O bucurau toate. Se bucura de dimineaÈă, când deschidea ochii Èi odaia era însorită. Se bucura când venea mama la pătuÈul ei. Se bucura când tata o lua braÈe Èi o ridica până-n grindă. Se bucura când ieÈea în curte. Se bucura când se alinta mâÈa de picioruÈele ei, se bucura când dulăul din lanÈ se învârtea în loc, nerăbdător să se joace împreună. Se bucura de orătănii, de florile din grădină, de gâze, de pomii din mica livadă, de straturile de zarzavat, de tufele cu zmeură, de undiÈele Èi celelalte scule ale lui tati. Se bucura de orice îi dădea mami să mănânce, se bucura când îi făcea băiÈă, când era primenită, când îi spuneau poveÈti seara, la culcare. Se bucura Èi de ploaie, când vedea cum se înviorau toate plantele. Se bucura de zăpadă. Râdea mai tot timpul, aproape din orice. Au început să-i spună Hlizuca, Èi asta îi plăcea nespus de mult.</p>
<p>Ca dintr-odată, bucuria aceasta să piară. Cât ai clipi.</p>
<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-36551" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/3-Hlizuca-300x225.jpg" alt="" width="300" height="225" /></p>
<p>Ce n-au încercat&#8230; Au adus doctori, cheltuind o avere. Degeaba. Cornelia a chemat preotul, de i-a citit dezlegări. Durerile s-au potolit, însă copila n-a mai putut merge. Cornelia s-a dus, într-ascuns de Attila, la o babă, ce i-a dat niÈte dat ierburi de leac Èi a venit s-o descânte. Zadarnic.</p>
<p>Au trecut câÈiva ani. I-au luat Alinei un scaun cu rotile. Bunica Floarea i-a rugat să o lase în grija ei. Èi-aÈa era mai mereu singură, în cabana paznicului de vânătoare, Cornel fiind mai tot timpul la pădure, cu ale slujbei sale.</p>
<p style="text-align: center;">*</p>
<p>Cele două copile erau tot timpul împreună. Alina sporovăia, pe când Mădălina o purta de colo-colo, citindu-i gândurile. Alina i-a dat numele. Èi Mădălina a zâmbit, recunoscătoare.</p>
<p>I-au făcut Mădălinei un pătuc, lipit de cel al Alinei. AÈa că seara petreceau tot împreună, Alina spunând poveÈti, mai întâi cele pe care le Ètia de la bunica, mai apoi plănuind tot felul de isprăvi, pe care le vor săvârÈi împreună, ea Èi Mădă, după ce se va fi vindecat. Era sigură că se va vindeca, atunci când va hotărî Doamne-Doamne.</p>
<p><img class="aligncenter size-medium wp-image-36553" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/11/4-sunset-twilight-sun-shilouette-landscape-figure-sky-clouds-e-300x191.jpg" alt="" width="300" height="191" /></p>
<h5>De-a PrinÈesa Èi Zâna-cea-Bună</h5>
<p>Alina a născocit un joc, <em>De-a PrinÈesa Èi Zâna-cea-Bună</em>, în care era pe rând, ba Ileana-Cozânzeana, ba CenuÈăreasa, ba Albă-ca-Zăpada, ba fiica Genarului, Èi câte Èi mai câte alte făpturi de poveste. Iar Mădălina era Zâna, desigur. Adeseori schimbau rolurile. Dar atunci când Mădălina era Zâna-cea-Bună, întotdeauna începeau jocul cu vindecarea Alinei. Ceea ce s-a Èi petrecut, în chip miraculos, pe când se aÈteptau mai puÈin, după cum se înfăptuieÈte, uneori, voia lui Dumnezeu</p>
<p>Cât despre Èarada dispariÈiei vânătorilor, o va dezlega, oarecând, <em>FetiÈa</em>: aceÈtia, nimerind într-o falie spaÈio-temporală, au rămas captivi într-o altă dimensiune. Dar aceasta este, desigur, altă poveste</p>
<p> ;</p>
<p><span style="color: #999999;">foto tumblr.com</span></p>
<p>CiteÈte Èi <a href="https://bel-esprit.ro/unchesul/">UncheÈul</a>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Bel Esprit' src='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/bel-esprit/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Bel Esprit</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:pconc&#117;&#114;&#115;&#064;yaho&#111;.c&#111;m" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>