Destinul îmblânzit – „Silence”

Martin Scorsese își invită spectatorii în inima tenebrelor. Silence este o profundă reflecție asupra credinței, dar și o magistrală lecție de cinema, pledând pentru înțelepciune în pofida oricărei dâre de prozelitism deplasat. Scenariul a fost scris de Scorsese, împreună cu Jay Cocks, şi are la bază romanul publicat în 1966 de Shusaka Endo/Endō Shūsaku (japonez convertit la creștinism). Acesta pune sub semnul întrebării lipsa răspunsului divin în faţa suferinţei umane. Cineastul italo-american își ține sub  tăcere / Silence ambițiile comerciale și livrează o peliculă de două ore și patruzeci de minute – un prilej de adevărată contemplare, pe un auster fundal religios. Autorul revine la spiritualitate (precum în The Last Temptation of Christ sau Kundun) lăsând deoparte acțiunea, aici, aproape inexistentă, în ciuda apariției (de pe ecran) lui Liam Neeson.

Recenta producție este povestea pusă într-un context istoric insolit: doi misionari (preoți iezuiți) portughezi pornesc într-o călătorie periculoasă în Japonia secolului al XVII-lea pentru a răspândi catolicismul, dar și în căutarea mentorului lor dispărut (Părintele Ferreira). Europenii (spaniolii  și portughezii) descoperiseră acolo un ținut nesigur, în care creștinismul fusese declarat ilegal. De aceea, acțiunea lor devine o probă extrem de periculoasă. În Japonia medievală, elita samurailor ducea o luptă de eradicare a creştinismului, prigonind toți adepții/«kirishitan» care erau vânaţi şi torturaţi, forţaţi să renunţe la credinţă sau ucişi în chinuri greu de imaginat astăzi. Tema este pasionantă, ne menține țintuiți în fotolii timp de multe ceasuri într-o urmărire, cu sufletul la gură, a europenilor care-au încercat mondializarea unui  cult.

Silence își trage forța dintr-o inedită uniune între tenebre și lumină, un “big-bang” ivit din șocul cultural care duce la contradicții și rezistență. Într-o epocă cvasibiblică, lupta dintre proaspăt-creștinii și cruzii niponi se desfășoară pe teritoriul mâlos din Țara Soarelui Răsare. Deși abia fuseseră convertiți de misionarii de la Vatican, locuitorii sunt umiliți, torturați cu scopul de a-i face să renunțe la crez. Resursa narativă a filmului se regăsește în supliciul îndurat de unul dintre preoții creștini, apostat, care-a fost copleșit de torturi până a cedat negându-și credința, deturnată spre filosofia fără zei.

Subiectul acestui thriller original în care cuvintele, gândurile și deciziile sunt grave ne îndeamnă la reflecție. Vizibil șocat de atrocitățile comise în numele credinței – masacrarea creștinilor, războaiele, terorismul – cineastul substituie epocii noastre barbare o perioadă a imperialismului creștin printre barbarii japonezi. Desigur, religia catolică e prezentată în toată generozitatea și bunătatea, când populația din satele nipone  e scoasă din tenebrele ignoranței grație luminii credinței.

Cu un fel de maniheism (asumat) la vedere, Scorsese expune  paradoxurile gândirii religioase, confruntând dogmele, arătând contradicții și – mai ales – indicând relativitatea cultelor și-a culturilor. Indirect, invită spectatorii la întoarcerea spre intim, către respectul față de celălalt/diferit și pledează pentru pluralism în această perioadă în care se reîncearcă impunerea unor ierarhii (a cultelor).

Din acest voiaj ezoteric și metafizic, se naște o stare de apăsare, dar sentimentele fiecărui spectator sunt prezervate. Pe fundalul cinemaului total, maestrul artei narative de tip vizual își surprinde din nou fanii, iar noii săi “recruți” sunt Andrew Garfield și Adam Driver, respectând toate rigorile cinematografice scorsesiene, așa cum făceau, la vremea lor, DiCaprio sau De Niro. Cel mai “pop-corn” cineast al introspecției renunță la grandilocvența formală: la planurile accelerante, la travellingurile amețitoare și reduce efectul muzicii dintr-o nevoie agresivă de realism. Căile autoflagelării țin acum de tăcere și de frumusețile interiorizate. Cineastul italo-american a ajuns la un alt nivel al maturității artistice, acela în care cinemaul nu se definește doar prin stilul propriu, ci și prin maniera în care ne învață să trăim și să acceptăm imperfecțiunea. A ierta înseamnă a trăi cu conștiința păcatului/greșelii, dar și cu speranță în evoluție. Adoptând tăcerea în detrimentul retoricii și argumentelor, părintele Rodrigues și-a exprimat credința, apoi a s-a adaptat vieții locale (prin extensie, America – imperialismul cultural prin limba engleză și convențiile hollywoodiene).

Silence devine un anti-western, apostat de stil, încrăcat de slăbiciune, dar o demonstrație de forță. Reprezintă victoria unei credințe care-a eșuat să se impună prin intransigența retorică, dar a recucerit prin căile liniștite, integrând inima în credința pură (fostul preot va arde, după obiceiurile nipone, într-un imens butoi din lemn, dar ținând în mâinile sale un minuscul crucifix, abil sculptat ca să evite suspiciunile japonezilor). După un inedit traseu moral, rebusul metafizic își găsește soluția în destinul îmblânzit: spiritualitatea intimizată. Martin Scorsese continuă să domine lumea filmului, precum un zeu al cinemaului de autor din America, nelăsându-se doborât de grozăviile comercialului facil.

Silence

Regia: Martin Scorsese
Scenariul: Jay Cocks, Martin Scorsese (după romanul Silence de Shûsako Endô)
Imaginea: Rodrigo Prieto
Decorurile: Dante Ferretti
Costumele: Dante Ferretti
Montajul: Thelma Schoonmaker
Muzica: Kim Allen Kluge, Kathryn Kluge
Producători : Martin Scorsese, Emma Tillinger Koskoff, Randall Emmett, Barbara De Fina, Gastón Pavlovich, Irwin Winkler, Vittorio Cecchi Gori

Distribuția: Andrew Garfield – Părintele Sebastião Rodrigues
Adam Driver – Părintele Francisco Garupe
Liam Neeson – Părintele Cristóvão Ferreira
Tadanobu Asano – Interpretul
Ciarán Hinds – Părintele Alessandro Valignano
Yôsuke Kubozuka – Kichijiro
Yoshi Oida – Ichizo
Shinya Tsukamoto – Mokichi
Durata: 2h41

Premii, festivaluri, nominalizări

– Chicago Film Critics Association Awards 2016 – Nominalizări: Cea mai bună adaptare pentru ecran (Martin Scorsese, Jay Cocks)
– Indiewire Critics’ Poll 2016 – Nominalizări: Cel mai bun regizor (Martin Scorsese)
– International Cinephile Society Awards 2017 – Nominalizări: Cel mai bun actor (Andrew Garfield), Cea mai bună adaptare pentru ecran (Martin Scorsese, Jay Cocks), Cea mai bună imagine (Rodrigo Prieto)
– London Critics Circle Film Awards 2017 – Nominalizări: Cel mai bun actor britanic/Actorul Anului (Andrew Garfield)
– Academy Awards, USA 2017 (Oscar) – Nominalizare: Cea mai bună imagine (Rodrigo Prieto)
– AFI Awards, USA 2017 – Câștigător la categoria “Filmul Anului”
– Gold Derby Awards 2017 – Nominalizări: Cea mai bună imagine (Rodrigo Prieto)
– International Online Cinema Awards (INOCA) 2017 – Nominalizări: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Martin Scorsese), Cea mai bună imagine (Rodrigo Prieto)

(Via WebCultura)