La începutul lunii acesteia, au devenit virale pe internet, după care au fost chiar Èi mediatizate, mai multe filmări în care grupuri de romi din Huedin comandau/contractau blesteme de la preoÈi ortodocÈi. Aceste blesteme aveau ca scop concret pedepsirea unui presupus inculpat/”păcătos” care ar fi batjocorit o fată dintr-o anumită familie care aparent Èine foarte mult la tradiÈii.[1]

În una dintre filmări, care a fost înregistrată în biserica supranumită Catedrala MoÈilor, părintele se pune în genunchi, iar după rostirea rugăciunii oficiază blestemul împreună cu părinÈii victimei. Filmarea aceasta m-a preocupat Èi mi se pare esenÈială din punct de vedere al articolului, întrucât prezintă un scenariu mai complex.

Această filmare, ce a avut loc în jurul datei de 1 martie, prezintă un scenariu surprinzător în care nu doar că se oficializează blesteme, care în niciun caz nu sunt permise de BOR, dar învinuitul Èi victima sunt pus în sicrie Èi nevoiÈi să se blesteme, jurându-se.[2] Iar datorită acelor scenarii rupte de realitate, care au parcă origini în alte lumi, în lumi rupte de noi, de valorile Èi normele noastre, s-au formulat câteva întrebări.

Pe de o parte, fireasca întrebare: de ce aceste ritualuri, pe de altă parte, de unde vine nevoia acestor blesteme, dar mai ales de ce mai este nevoie de aÈa ceva în perioada noastră? În asemenea context, în care viaÈa unor persoane se desfăÈoară pe un alt plan al realităÈii, despre ce cultură vorbim? Unde mai poate fi găsită în această poveste, căci altfel nu poate fi văzut, chiar Èi o urma vagă a revoluÈiei sexuală Èi care este poziÈia femeii? Nu în ultimul rând, cum se metamorfozează cultura romă Èi cum balansează între erosul netrăit Èi moartea temută?

Pentru înÈelegerea din ce cauză a avut loc acel ritual Èi care este nevoia căreia îi serveÈte, este necesară, cred eu, o perspectivă psihanalitică. Deoarece, în literatura de specialitate psihanalitică, începând din 1918, medicul vienez Sigmund Freud a clădit dinamica întregului mecanism psihic pe două concepte fundamentale. Aceste două fundamente fiind impulsul vieţii, în care Freud a regrupat elementele specifice impulsului sexual[3] (din această cauză în continuare se va folosi denumirea de instinct sexual – EROS), iar al doilea este impulsul morţii (THANATOS). Acest din urmă impuls luptă împotriva impulsului vieţii, instinctului sexual, şi urmăreşte reducerea organismului la starea iniţială de non-existenţă.[4] De asemenea, pentru o abordare mai potrivită, în cercetarea prezentă, impulsul morÈii va fi înlocuit prin constructul de conştiinţa morţii. De asemenea, literatura de specialitate psihanalitică observă numeroase tabuuri legate atât de moarte cât Èi de viaÈă.

Deci, căutând originea atitudinilor dezvoltate de acel grup de romi, în privinÈa sexualităÈii trăite/ respectiv netrăite, nu poate avea o simplă origine conÈtientă, ci prezintă reziduuri ale inconÈtientului. Astfel, poate fi exemplificată într-un mod metaforic, parcă rupt dintr-o poveste, raportul dintre impulsul sexual Èi cel al morÈii. Încălcarea presupusului tabu atrăgând grave urmări, care culminează cu pierderea propriei vieÈi. BineînÈeles, în anume perioade, aceste tabuuri serveau evitării unor situaÈii îngrijorătoare, fiind folosite drept normative socio-culturale.

Însă, în ceea ce priveÈte originea propriu-zisă a ritualului, se ridică Èi alte probleme. Spre exemplu, ceea ce am remarcat, este afirmaÈia etnologului Delia Grigore, conform căreia „acest tip de jurământ nu face parte din cultura tradiÈională rromani, pentru că Rromanipen-ul consideră tabu relaÈia cu moartea, inclusiv cu arsenalul obiectual al acesteia, de pildă sicriul.”

Deci, din punct de vedere mai mult creÈtin, dar nu numai cultura romani prezintă similitudini cu atitudine culturală unitariană. Aceasta în contextul în care psihanaliza culturală dezvoltată în perioada postbelică identifică o atitudine puritană, a celor ataÈaÈi de trecere, Èi una unitariană, ce se ataÈează de viaÈă. Astfel Èi cultura romanii, poate fi percepută o cultură care se axează pe o existenÈă trăită, ridicându-Èi un blocaj în faÈa chiar Èi a conÈtiinÈei morÈii.

TotuÈi, dacă avem în vedere o cultură ce se axează, aÈa zis, pe plăcerile vieÈii, atunci de ce nu se distrug tabuurile sexuale? În restul culturilor, chiar Èi într-o parte oarecare din cultura romanii revoluÈia sexuală Èi liberalizarea sexuală a însemnat slăbirea tabuurilor sexuale. RevoluÈia sexuală este o formă de raÈionalizare Èi înÈelegerea a ceea ce înseamnă viaÈa Èi plăcerile sexuale. În schimb, în asemenea contexte se adevăreÈte iar Èi iar cât de mult este condus Èi controlat omul de irealul care-l trăieÈte.

Fără doar Èi poate, tabuizarea sexuală, în momentul de faÈă, nu are nici ceea mai vagă legătură cu scopul în care a fost instituit. Manifestările tabuurilor sexuale din prezent au ca motiv trăirea irealului ce ne cucereÈte Èi ne Èine drept prizonieri, din cauza fricii de real. Astfel, se reuÈeÈte trăirea unei poveÈti fără de sfârÈit, căci realul ne rezervă suferinÈă Èi un sfârÈit de nedorit.

Prin urmare, cu cât este mai mare frica de moarte, Èi, mai ales, cu cât este mai întărit blocajul ridicat în faÈă a ceea ce înseamnă tărâmul de dincolo, se accentuează persistenÈa tabuului legat de plăcerile trupeÈti.

[1] https://www.youtube.com/watch?v=nSmnRdvKHuA

[2] https://www.youtube.com/watch?v=2XdIiznXUjg&;t=22s

[3] Roland Cheman, Dicţionar de psihanaliză, ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, Impulsia vieţii – impulsia morţii.

[4] Ibidem.

CitiÈi Èi despre RevoluÈia sexuală

Varga István Attila

Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.

<svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg>