La naiba! Și ăsta e luat? Cum dracu îi găsesc eu numai pe ăștia? Și chiar îmi plăcea tipul, era o partidă, își zise Alina, în timp ce își strângea fâstâcită cearșaful în jurul trupului gol, înroșindu-se din cap până în picioare de rușine. Era față în față cu o femeie pe care o găsea frumoasă, probabil cu vreo opt sau zece ani mai tânără decât ea și care stătea acum în pragul ușii dormitorului privind-o – la fel de siderată – pe ea, așezată în moțul patului, goală pușcă sub așternuturile în care probabil dormise împreună cu Mihnea cu o seară înainte. Fusese fericită. Nu credea că bărbatul pe care se pare că îl împărțeau de ceva timp avusese măcar bunul simț – un cuvânt prea mare și nepotrivit în context, dar să zicem – să schimbe lenjeria de pat înainte să o ademenească pe ea în cuibușorul de nebunii.
Femeia părea la fel de descumpănită ca și ea. Adulterinul încremenise undeva în spațiul dintre pat și cadrul ușii și se uita speriat când la una, când la cealaltă, neștiind care va fi următoarea mișcare. Alina o vedea pe iubita lui Mihnea – sau soția? cine naiba știa dacă tipul nu era chiar căsătorit și omisese să îi spună – că începe să vorbească și să gesticuleze haotic, dar nu auzea nimic din ce spune. Își auzea doar bătăile inimii și, dintr-o dată, vocea din cap care începea, rece și logic, să facă socoteli.
Alina, e o partidă! E bărbatul de care ai nevoie, altul mai bun ca ăsta nu găsești. Uită-te puțin în jur, ce apartament are, ce mașini conduce! Cu el ești asigurată, nu vei avea niciodată probleme. Îi trântești doi plozi și aia e. E alt tău forever. În felul ăsta scapi și de nenorocitul ăla de job. Știi bine cât urăști avocatura și că nu mai suporți să lucrezi la idiotul ăla. Păi și biata femeie, ea cu ce a greșit? De ce să te bagi peste viața ei, să strici o relație, poate chiar o căsnicie? Tipul o înșeală de două luni cu tine și ea habar nu are. E clar că lucrurile sunt deja stricate, tu doar culegi roadele. Ești la locul potrivit, în momentul potrivit. Și, la naiba, ai 35 de ani. Unde mai găsești un bărbat ca ăsta? Ai văzut bine că aștia nu cresc pe marginea drumului și nici nu fac coadă la ușa apatamentului tău. Îți spun, nu e de ratat individul. Ține-te tare pe poziție, tipa o să îl alunge și atunci tu vei fi acolo, disponibilă, să-l consolezi și să iei premiul cel mare.
Auzi totuși pe fundal vocea tinerei femei care părea că încerca să-i explice că se afla într-un loc nepotrivit, că ea și Mihnea erau împreună de nu știu câți ani și că tipa nu are ce să caute acolo. Vocea îi tremura vizibil și pe măsură ce avansa în monolog, căpăta inflexiuni ciudate, ascuțite, de parcă ar fi fost un țipăt disperat de ajutor. I se părea că femeia aproape o imploră să plece din patul ei, din apartamentul lor – aflase mai târziu că nu era al lor, ci doar al lui – să îl lase pe Mihnea în pace, să îi îngăduie să își vadă mai departe de relația lor, să se retragă din peisaj acum, cât nu e prea mult rău făcut și relația lor ar putea fi încă salvată de la moarte. I se făcuse milă de ea, o compătimea, stând încă încremenită în mijlocul patului, cu cearșaful înconjurat în jurul trupului gol.
O vedea acum repezindu-se în baie cu intenția de a-și aduna lucrurile personale pe care însă nu le găsi acolo. Mihnea avusese grijă să ascundă orice urmă vizibilă de femeie din casă. Îi privi apoi pe Mihnea cum o luă îngrijorat de braț pe femeie și o conduse în bucătărie unde încercă să o liniștească și să o roage să discute despre incident mai târziu, când se vor liniști amândoi și vor putea discuta rațional.
Nu avuse putere să se dea jos din pat și să se îmbrace decât după ce femeia înșelată ieși din apartament, trântind ușa în urma ei. Mihnea încercă să îi vorbească, să o ia în brațe, însă ea îl respinse categoric. Nu putea să-l privească în ochi, nu știa cum să reacționeze, ce să îi spună. Cel puțin nu acum. Poate peste câteva zile, când lucrurile se vor decanta, va putea sta față în față cu el și îi va putea asculta argumentele, apărarea. Fără sa îi spună vreun cuvânt, ieși din apartament și chemă din fața blocului un taxi. Ajunse acasă, își scoase hainele și se băgă sub duș. Începu să plângă în hohote și nu se putut opri decât după câteva minute bune când o apucă un râs isteric. Cum naiba ajunsese ea în povestea asta? Ar fi trebuit să se prindă că ceva este în neregulă? Oare n-a fost suficient de atentă, a ratat indiciile că tipul ăsta era deja într-o relație? S-a lăsat dusă de val, s-a îndrăgostit atât de rău încât și-a pierdut capul și a fost păcălită? Ieși din duș, încercând să răspundă acestor întrebări, se înfășură în halatul de baie pufos și se cuibări în pat, epuizată.
A doua zi, Mihnea o sună. Nu răspunse din prima, nu știa dacă e încă momentul să aibă o discuție, tot nu știa ce să îi spună. După jumătate de oră, Mihnea sună din nou. Se gândi că dacă insistă înseamnă că simte ceva pentru ea, vrea să repare situația, să-și ceară iertare și să încerce din nou. Răspunse și, într-adevăr, la capătul firului găsi un bărbat spășit, care o implora să accepte să se mai vadă măcar o dată cu el, să poată explica ce s-a întâmplat, să discute și să decidă împreună dacă mai pot continua relația. Acceptă să se vadă cu el în după-amiaza aceea, fără să decidă dacă va continua sau nu aventura, fără să aibă un interogatoriu pregătit pentru el. Voia doar să îl asculte, era curioasă ce avea de spus.
Se văzură la o cafenea din centru. Mihnea arăta destul de rău, părea nedormit și era îmbrăcat destul de neglijent. Avea o voce stinsă, lipsită de vlagă. Îi luă mâinile într-ale lui și o rugă să îl asculte până la capăt. Îi spuse că regretă enorm, nu și-a dorit să o pună într-o astfel de situație, nu plănuise să aibă o relație paralelă, dar se îndrăgostise de ea fără să își dea seama. În plus, relația cu iubita lui mergea destul de prost în ultimele luni, urma să se despartă de ea oricum, doar că toată povestea asta îl luase pe nepregătite. S-a lăsat dus de val, a greșit, trebuia să îi spună adevărul, dar o iubea mult, era pregătit să facă orice ca să repare răul, își dorea să o poată lua de la capăt. Destul de neîncrezătoare, Alina nu-i putu da un răspuns pe loc. Îi spuse că se simțea rănită profund și că lucrurile nu puteau reveni la normal atât de ușor, are nevoie de timp, iar el trebuie să-i recâștige încrederea. Căzură de acord să rămână totuși în legătură, iar când ea va fi pregătită, să se vadă din nou.
* * *
Închise convorbirea cu Mihnea destul de dezamăgită. Era a treia oară în două săptămâni când el nu putea lua cina împreună cu ea și cu Matei, băiețelul lor, pentru că trebuia să lucreze târziu. În seara asta fusese nevoit să se ducă la un eveniment care apăruse din senin, unul din colegii care trebuia să participe avea ceva probleme și îl găsiseră pe el drept înlocuitor. Era mâhnit, o ruga să nu se supere, va încerca să ajungă devreme acasă. Alina îi puse copilului cina în farfurie și îl privi cum își mănâncă senin, fără mofturi, legumele. Era mândră de el, îl crescuseră frumos, era deja în clasa a doua. Doamne, cum a trecut timpul! După masă, mai petrecu jumătate de oră cu el, apoi îl pregăti de somn. Era deja zece, iar Mihnea nu dădea niciun semn. Îi lăsase câteva mesaje pe care părea că nu le citise. Probabil e prins în discuții de afaceri și nu are timp să-și verifice telefonul.
Își turnă un pahar de vin și se puse pe canapea, cu intenția de a relua lectura unei cărți pe care o începuse în urmă cu două zile. Nu putu citi mai mult de două fraze, un gând nu tocmai cumsecade îi dădea târcoale. Și dacă totuși nu e la eveniment, cum a spus? Dacă se vede cu altcineva? N-ar fi prima oară când face asta. Își aminti de gustul amar al poveștii de acum mai bine de zece ani când Mihnea jucase la dublu. De ce nu ar face la fel și acum? Încercă să facă un inventar al posibilelor motive de nemulțumire care să îl determine să caute fericirea în altă parte. Îi fu greu, nu i se părea că au probleme, Mihnea nu părea nefericit, din contră, spunea mereu că îi iubește pe ea și pe Matei și că ei sunt cele mai importante persoane pentru el. N-ar avea motive să se vadă cu alte femei, e fericit cu noi, aș ști dacă ceva nu merge. O liniști socoteala asta, așa că se duse în dormitor și se ghemui sub așternuturi. Adormi imediat cu gândul la Mihnea care trebuia să sosească din clipă în clipă și să o ia în brațe.
Simți ca prin vis o îmbrățișare. Era Mihnea care se cuibărise în pat, lângă ea. O sărută pe obraz, se întoarse cu spatele la ea și adormi. Prin somn, Alina se întoarse spre el, îl cuprinse în brațe, sărutându-l pe gât. Simți în părul lui un parfum pe care nu-l recunoștea. Nu era al lui, dar nici al ei. O senzație stranie în capul pieptului o trezi de-a binelea. Se uită la ceas, era trei dimineața. Simți cum sângele îi urcă spre tâmple și ritmul inimii o ia ranza. Nu mai putu adormi, dar nici nu se putu da jos din pat. Era, parcă, paralizată. Rămase cu ochii ațintiți în tavan, încercând să decidă dacă îl va confrunta pe Mihnea îndată ce se va trezi. Adormi în cele din urmă, când nu mai putu ține deschiși ochii împăienjeniți de oboseală.
De dimineață se trezi singură în pat. Auzi dinspre bucătărie vocea lui Matei, care îi povestea cu entuziasm tatălui său pățaniile de la școală. Mihnea îl asculta absorbit și îi punea tot felul de întrebări ca să afle detalii. Mirosea a cafea și a clătite. Păși cu grijă înspre bucătărie, fără să fie auzită sau văzută de cei doi, și zăbovi câteva clipe în hol, privindu-i. Simți în capul pieptului, în locul ghemului din miezul nopții, o căldură plăcută. Se gândi că se înșelase, nu putea fi parfumul niciunei alte femei, cu siguranță simțurile ei au dat greși sau poate chiar visase. Se repezi în bucătărie și îi luă pe amândoi în brațe, sărutându-le obrajii. Era fericită.
Sursă foto: unsplash.com
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.