<p>Un text atât de actual scris de regretatul George Pruteanu, încât nu poate fi ignorat, aÈa că ne permitem să îl cităm <a href="http://georgepruteanu.ro/" target="_blank" rel="noopener"><strong>aici</strong></a>, ca să ajungă la cât mai mulÈi dintre cei care se mai miră de starea în care au ajuns lucrurile după foarte, foarte mulÈi ani de la&#8230; nici nu mai Ètiu ce evenimente să invoc, pentru că oricum cineva o să sară ars Èi o să explice, doct, despre dreptatea lui Èi numai a lui. ”<em>NU, nu e bine, domnule X”</em>, ar fi zis un clasic în viaÈă, care a făcut să dispară nave &#8211; mai ceva ca în groapa Marianelor, dar a lăsat în urma lui vorbe de duh&#8230; Că românul e născut poet, Ètim cu toÈii, dar se scaldă nevinovat în apele tulburi ale prozei existenÈei românilor de jos&#8230;</p>
<p>Am putea crea un hashtag cu #suntnostalgic, pentru că nostalgia lucrurilor de bun simÈ face bine la trup, la suflet Èi la spirit. Să-mi spuneÈi, la final, dacă n-a avut dreptate.</p>
<div id="attachment_32552" style="width: 865px" class="wp-caption aligncenter"><a href="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/03/george-pruteanu.jpg"><img aria-describedby="caption-attachment-32552" class="size-full wp-image-32552" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2021/03/george-pruteanu.jpg" alt="" width="855" height="555" /></a><p id="caption-attachment-32552" class="wp-caption-text">facebook.com</p></div>
<p><b>SUNT UN NOSTALGIC&#8230;</b><span style="font-size: small;"><br />
</span>(<i><a href="http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=20061005&;cat=9&;subcat=100&;subart=44632">Curentul</a></i>, 5 oct. 2006)</p>
<p><dir><dir>(<em>Cuvîntul nostalgic a căpătat, de vreo 15 ani, conotaţii peiorative. În multe guri superficiale, a devenit aproape sinonim cu retrograd, paseist, înapoiat, comunist împuţit. Nu am fost membru al PCR, nu voi regresul cu orice preţ, nu tînjesc după carul cu boi. Am doar fixul de a compara şi de a crede ceea ce văd, nu ceea ce perorează unii</em>).</p>
<p></dir></dir> <strong>Da, sunt nostalgic. Am nostalgia unei Românii în care să se vorbească puţin şi să se facă mult, pentru cei mai mulţi. O Românie în care să se trăiască omeneşte. O Românie în care să nu se întîmple ca la fiecare vilă nou construită, a cutărui grangure sau grăngurel, să corespundă vreo zece pensionari daţi afară din apartamentele lor fiindcă nu şi-au putut plăti „întreţinerea”. N-am nostalgia cozilor, dar, dacă e să fie, le prefer la librării, unde sunt „nobile”, decît la farmacii, unde sunt tragice. Am nostalgia unei Românii în care, indiferent că eşti bărbat sau femeie, tînăr sau bătrîn, să poţi ieşi la două noaptea, dacă aşa ai chef, ca să te plimbi în parc, fără teama că vei fi ucis(ă), violat(ă) sau, cel puţin, tîlhărit(ă). </strong></p>
<p><strong>Am nostalgia unei ţări în care să nu întîlneşti curve nici pe centură, nici pe străduţe, nici pe micul ecran. Nu-mi ascund nostalgia după o Românie fără droguri, fără vagabonzi şi fără şomeri; îngăduie-mi-se să-l scuip &#8211; la figurat &#8211; între ochi pe cel care-mi spune că e mai bine cu şomaj decît fără. Sunt nostalgic după o ţară în care să se mai şi ieftinească ceva vital şi în care un profesor de liceu sau un muncitor calificat sau un actor să aibă o leafă echivalentă cu costul a 100 de cărţi serioase ori vreo 200 de litri de benzină. Să nu fiu nostalgic?, cînd citesc (alaltăieri) că doi adolescenţi au dat foc, cu bricheta, migălos, unui biet tînăr de 20 de ani, handicapat mental (nivelul unui prunc de un an)? Imaginea acestui om, alergînd spre nefericita lui mamă, cu hainele în flăcări şi carnea mistuită de foc, mă va urmări în multe coşmaruri. Ca şi imaginea celor trei băieţandri de 14-15 ani care, deunăzi, au ucis în bătaie un „boschetar” fiindcă le datora echivalentul a 12 euro. Cînd văd ce a ajuns şcoala românească, am nostalgia unor elevi îmbrăcaţi cochet şi decent, care să nu-şi bată dascălii şi să nu aibă whisky pe pupitre. Am nostalgia unei ţări în care din 100 de studenţi, măcar 40 să fie de la ţară; acum sunt 2. E şi normal să fie doar doi, cînd în nenumărate zone rurale, şcoală mai e doar cu numele, iar acolo unde se cheamă că mai e, zici că acum a ieşit de sub bombardament. Cînd văd o nouă bancă făţoasă sau un nou hotel de lux, nostalgic cum sunt îmi spun că se puteau face, cu banii ăia, cîteva şcoli, cîteva spitale, la sat sau la oraş, cîteva cămine de bătrîni. <i>Infernul</i> lui Dante ar fi ieşit mai dur dacă florentinul vizita şi nişte spitale româneşti obişnuite de azi. Am nostalgia unei Românii fără vodevilul arestărilor televizate care nu duc la nimic, după cum am nostalgia unei Românii cu scaun la cap, care să nu aibă instituţii de inventat vinovaţi fără vină (a ajuns, în fine, şi răs-intransigentul Cr. T. Popescu la vorba mea, pe care o spun de prin 1998, că nu putem blama pe cei care au colaborat cu Securitatea, ca şi Securitatea însăşi, decît pentru vinovăţii limpezi, individuale, bine circumscrise şi cu victime concrete şi prejudicii, de orice natură, care se pot proba; într-o tabletă, de luni, el scrie: <i>„&#8230;de ce nu invadează ecranul zeci, sute de oameni care să relateze cum au avut de suferit de pe urma Securităţii? &#8230;Unde sunt victimele?” </i></strong></p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p><strong>Iată ce scriam, reluînd textul din ’98, în 2001: „Dacă un ins a colaborat cu Securitatea şi vrem să-l declarăm vinovat &#8211; fie şi doar moral &#8211; , pentru asta, trebuie să se dovedească ferm cu ce răufăcător anume a conlucrat şi, mai ales, ce ticăloşie anume a făcut sau a provocat: a băgat pe cineva inocent la închisoare, a fost bătut, rănit, omorît cineva, a fost cineva deposedat de bunuri, de drepturi etc.” &#8211; v., în www.pruteanu.ro, <i>Sinistră comedie tragică</i>). Sunt îngrozitor de nostalgic după o ţară în care dreptatea să se împartă nu după cîţi bani ai în buzunar şi în care să fie despăgubiţi mai întîi şi mai întîi amărîţii care au rămas fără o căscioară, construită cu mîinile lor, sau fără o măruntă livadă de 10/10, nu cei cu palate de 30 de milioane de euro. </strong></p>
<p><strong>Am nostalgia României despre care să se ştie şi altceva decît că exportă hoţi, nomazi cu corturi, cerşetori, tîrfe, tîlhari sau, în cazul cel mai bun, forţă de muncă ieftină („căpşunari”). Merg cu nostalgia pînă acolo încît visez o Românie, cu graniţele perfect deschise, spiritualizate, în care 98 la sută dintre cetăţeni să-şi vadă de treabă înăuntru, acasă şi să se simtă bine. Cînd 9 din 10 tineri, azi, sunt obsedaţi să plece, e firesc să fiu nostalgic. Am şi nostalgia acelei Românii în care cetăţenii de orice etnie să-şi respecte ţara şi să nu viseze s-o împartă în provincii, ţinuturi, guvernorate, cu „parlamente” şi „poliţii” proprii. Iar dacă totuşi visează şi trec de la visat la trăncănit, să fie puşi, cu fermitatea Legii, la punct. </strong></p>
<p><strong>Că mai am şi nostalgia unei Românii în care limba română să fie unica oficială şi să fie vorbită şi scrisă <i>româneşte</i>, poate fi pus pe seama unei „pasiuni” profesionale. Dar nu cred că ar putea fi taxată la fel şi nostalgia îndîrjită după o Românie în care trivialitatea grotescă, mitocănia cinică, deşănţarea imbecilă să nu fie blînd tolerate şi intens promovate (în politică şi în divertisment &#8211; greu de făcut deosebirea!) doar pentru că au vandabilitate mediatică. După o Românie în care marile valori spirituale şi morale să nu fie malaxate în acelaşi terci cu starlete de o zi, şarlatani gureşi şi golgheteri sprinteni. <a href="https://bel-esprit.ro/nostalgicul-perfect-sau-t-ai-dracu-sa-fiti/" target="_blank" rel="noopener">Nostalgia</a> mea are tente de-a dreptul utopice, atunci cînd gîndeşte şi o Românie în care nu banul să hotărască totul. Ajuns aici, îmi dau seama că sunt de-a dreptul deplasat.”</strong></p>
<p><!--more--></p>
<blockquote class="wp-embedded-content" data-secret="EaZQrv1wjv"><p><a href="https://bel-esprit.ro/george-pruteanu/">George Pruteanu, doar o vorbă&#8230;</a></p></blockquote>
<p><iframe class="wp-embedded-content" sandbox="allow-scripts" security="restricted" style="position: absolute; clip: rect(1px, 1px, 1px, 1px);" title="&#8220;George Pruteanu, doar o vorbă&#8230;&#8221; &#8212; Bel-Esprit" src="https://bel-esprit.ro/george-pruteanu/embed/#?secret=8DubtH0ONe#?secret=EaZQrv1wjv" data-secret="EaZQrv1wjv" width="600" height="338" frameborder="0" marginwidth="0" marginheight="0" scrolling="no"></iframe>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Bel Esprit' src='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/c6a43d7836c1925ef415e5b4d05699658693ab9be99769b4054ed02753525662?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/bel-esprit/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Bel Esprit</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"></div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:pc&#111;&#110;&#099;&#117;rs&#064;y&#097;ho&#111;.c&#111;&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>