În Sibiul interbelic, ca și în celelalte orașe din Transilvania din acea perioadă, cinematografele și idolii marelui ecran înfrumusețau viața oamenilor. Cinematografia era în egală măsură: mijloc de transmitere a informațiilor (mai țineți minte jurnalele care precedau filmele în copilăria noastră ?) și modalitate de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și relaxant.
Un eveniment major pentru istoria Sibiului a fost inaugurarea festivă a celui mai mare cinematograf, cunoscut de generații întregi sub denumirea de Pacea. În chiar ziua de Crăciun a anului 1936 se deschidea cinematograful numit Corso, din 1949 Pacea, pe artera principală a orașului – o inaugurare comparabilă prin festivismul ei cu cele din marile orașe și capitale vest-europene. Avea o capacitate de 1000 de locuri, parchet pe jos, balcon și locuri în lojă. Din 1946 sala a fost folosită și pentru concertele Filarmonicii sibiene. A fost naționalizată în 1952. La începutul anilor ’70 ai secolului trecut, sala a fost dotată cu scaune plușate roșii datorită unor modificări de structură, ceea ce presupunea 800 de locuri + 180 la balcon. A fost închis în luna iunie 2004, dar a rămas pentru totdeauna întipărit într-un colț al sufletului de cinefil.
La Corso a rulat producția Maroc/ Morocco cu Marlene Dietrich, Gary Cooper și Adolphe Menjou, în regia lui Josef von Sternberg, nominalizată la patru premii Oscar.
- Cel mai bun regizor (von Sternberg)
- Cea mai bună actriță (Dietrich)
- Cel mai bun film
- Cel mai bun echipament tehnic
Cunoscut și cu titlul Inimi în flăcări/ Hearts in Flames, producția din 1930 are ca subiect un triunghi amoros. Amy Jolly (Dietrich) sosește în Maroc pentru a cânta într-un club de noapte. Un client bogat al localului, d-nul Bessiere (Menjou) o remarcă și îi oferă sprijin financiar, pe care ea îl refuză în aplauzele publicului. Îl cunoaște pe ofițerul din Legiunea străină, Tom Brown (Cooper) și se îndrăgostesc unul de celălalt. De dragul ei, Tom este dispus să își părăsească soția, să renunțe la cariera de ofițer și să fugă cu Amy. Însă în cele din urmă o părăsește și pleacă în misiune. Dezamăgită, Amy acceptă cererea în căsătorie din partea lui Bessiere. În seara sărbătoririi logodnei, ofițerii din Legiune se întorc, fără Tom. Amy presupune că a fost rănit și îl caută cu disperare, îl găsește teafăr și îl pleacă împreună în cele din urmă prin nisipurile deșertului. Dragostea învinge!
Marlene Dietrich și Gary Cooper
„Bărbații pretind mereu că iubesc frumusețea interioară a unei femei – dar, ciudat, se uită în altă parte.”
„Majoritatea femeilor fac tot ce le stă în putință să schimbe un bărbat și, când îl schimbă, nu le mai place.”
„Certificatul de naștere este un zvon pe care o femeie îl poate nega pe baza înfățișării, oricând.”
Regina Christina/ Queen Christine a fost un biopic, în termenii de astăzi, o producție a studiourilor Metro-Goldwin-Mayer din 1933, cu Greta Garbo în rolul titular, în regia lui Rouben Mamoulian. Filmul o portretizează pe regina Cristina a Suediei, care a ocupat tronul începând cu anul 1632 în timpul Războiului de 30 de ani, pe când avea șase ani, devenind o figură emblematică pentru istoria țării sale. Conform uzanțelor trebuia să facă o căsătorie în interes politic cu un reprezentant al unei case regale din Europa și să aibă moștenitori. Dar … se îndrăgostește de un emisar spaniol (John Gilbert) cu care nu are voie să se căsătorească, deoarece el era romano-catolic, iar ea protestantă. Se vede astfel nevoită să aleagă între iubire și datoria față de țară. În efortul de a evada de restricțiile impuse de statutul de regină, se furișează afară din oraș deghizată în bărbat și ajunge într-un han unde îl întâlnește pe spaniolul Antonio. Cei doi se îndrăgostesc după ce ea își dezvăluie identitatea. În final, regina abdică de la tron, părăsește Suedia pentru a-și urma glasul inimii, dar îl găsește pe Antonio grav rănit în război. Acesta moare în brațele ei. Dragostea nu învinge!
Filmul a avut un succes de casă și de critică imens, atât în Statele Unite cât și în restul lumii.
Greta Garbo în Regina Cristina
Producțiile cinematografice de la Hollywood au cucerit lumea. De la surogat al teatrului, cinematograful a devenit în anii interbelici principala formă de divertisment a populației urbane, a surclasat teatrul ca și modalitate de petrecere a timpului liber, făcându-i o redutabilă concurență.
Citiți și Alain Delon – În iubire trebuie să îndrăznim totul
