„Big Eyes” – Probleme în paradis

Fără să le pese că este doar o copie, unii amatori își doresc să atingă ceva ce-ar putea însemna artă; așa ar suna filosofia ideii de-a genera afișe ieftine. Publicul care nu ar putea accesa lumea elitistă, a galeriilor de artă, se poate consola și cu niște copii, achiziționate la un preț modic.

Tim Burton  împărtășește, pe alocuri, această idee – el însuși aflându-se într-o situație paradoxală: face filme cu buget consistent pentru marea piață, dar o face într-un mod special.

De la biografia cinematografică Ed Wood (1994), recentul Big Eyes pare a fi cel mai subtil și intim film din prodigioasa lui carieră. A colaborat cu aceeași scenariști – Scott Alexander și Larry Karazewski – și a valorificat propria sa măiestrie de a spune povestea unor personaje ale căror lucrări au stârnit controverse în lumea artistică. Titlul face referire directă la una dintre particularitățile unei pictorițe – Margaret Keane – foarte populară în anii ’50. La prima vedere, subiectul ce pare a fi unul pentru filmele de categoria B: un anume “artist”, Keane, a pictat imagini sentimentaloide și naive ce reprezentau femei sau copii cu ochi extrem de mari.

Big Eyes narează viața artistei care a trecut printr -un proces, celebru în epocă, ca să își recapete drepturile de autor. În centrul poveștii, există o imensă fraudă. Publicul credea că tablourile Keane au fost realizate de Walter Keane (Christoph Waltz), dar, de fapt, soția lui – Margaret (Amy Adams) – era responsabilă pentru tot.

Spre deosebire de scorțosul critic de artă de la New York Times, John Canaday (Terence Stamp), care respinge creațiile lui Keane, Burton este fermecat de aceste artefacte. Poate tocmai din acest motiv, filmul începe cu un citat al lui Andy Warhol: “I think what Keane has done is terrific! If it were bad, so many people wouldn’t like it.” (Cred că ceea ce-a făcut Keane este grozav! Dacă ar fi fost așa de rău,nu ar fi plăcut atâtor oameni.) Povestea este narată prin prisma lui Dick Nolan (Danny Huston), reporter la un cotidian de tip tabloid, din presa americană. Burton încearcă, în manieră proprie, să acorde circumstanțe atenuante fraudei care-a iscat vâlvă: snobismul, sexismul și invidia artistică din America anilor ’50. Întreaga atmosferă din film este retro: costume, mașini, atitudinea care punea arta pe un piedestal și desconsidera orice era în afara ei; poate fi considerat un episod extins al celebrei serii Mad Men. Contribuția coloanei sonore este eficientă: Lara Del Rey amplifică sentimentalismul.

Big Eyes a fost realizat în culori puternice, pe ecran lat, iar străzile abrupte din San Francisco, podul Golden Gate și amețitoarele prim-planuri devin un fel de ecouri ale lui Hitchcock din Vertigo. Amy Adams creionează o Margret ce aduce mai degrabă cu Doris Day decât cu Kim Novak. Ea este o blondă modestă, timorată și lipsită de obrăznicie. Margret este conștientă de statul său: o femeie de clasă mijlocie, divorțată, cu un copil într-o lume cu mentalitate patriarhală. Deși este foarte dezorientată, se hotărește să-și ia soarta în propriile-i mâini. Această “Scufiță Roșie” de ocazie se-ntâlnește chiar cu “Lupul”, deghizat în agentul imobiliar, cu aere de artist: Keane. Amuzant și înfricoșător,în egală măsură, Walter Keane o convinge pe pictoriță să-i devină parteneră. Costumat à la Gene Kelly în An American in Paris, Christoph Waltz portretizează un fermecător Keane, fără a putea să ascundă disperarea ivită din propria-i mediocritate.

În pelicula Big Eyes, stilul vizual copleșitor (din filmele fantasy) nu este atât de evident. Ochii mari din picturi devin exagerări în unele cadre ce vizează dimensiunea umană, altfel, tendințele expresioniste ale regizorului sunt ținute sub control. Burton își satirizează personajele, dar cu o anume duioșie, conștient de absurdul care sălășuiește adesea prin lume. Regizorul simte un soi de afecțiune pentru vicleanul Keane – admirator sincer al artei -, când este luat în derâdere de criticul de la New York Times sau acel dealer Ruben (Jason Schwartzman), de la galeria de artă modernistă.

Filmul aduce în prim-plan rolul mass-media în sporirea popularității unui artist (înscenări de mici cancanuri, paparazzi, articole “aranjate”, C.V.-uri contrafăcute, televiziunea). Printre straturile de ironie ale lui Burton, regăsim esența comerțului. Walter Keane a fost un geniu al manipulării, dar și al comercializării de produse artistice. Picturile lui Margret au o anumită calitate care incită publicul; ea nu poate explica decât că acestea exprimă o parte din propria sa ființă. În sprijinul ei, vine Walter care născocește istorii neverosimile despre orfanii de după război, alimentând nevoia de explicații liniștitoare a publicului.

Întreg filmul păstrează atmosfera unei melodrame din anii cincizeci, în care protagoniștii se înfruntă prin tribunale, iar personajele de sex feminin încearcă să depășească suferința și revoltele interne pentru a schimba cursul vieții. Preocupat să mențină temperatura emoțională și să releve anumite cusururi din lumea plină de convenții, Burton alunecă spre un stil mai crispat decât cel cu care ne obișnuise. Bufonadele lui Christoph Waltz/Walter Keane din timpul procesului cu soția sa – în fața judecătorului hawaiian (James Saito) – devoalează sensul auto-amăgirii și deriziunea ce decurge din ea. Deși este cumva sub standardele sale, Tim Burton prezintă, prin Big Eyes, alternativa ușor subversivă pentru filmul biografic tipic.

Big Eyes

Regizor: Tim Burton
Scenarist: Scott Alexander, Larry Karaszewski
Compozitor: Danny Elfman
Operator: Bruno Delbonnel
Producător: Scott Alexander, Tim Burton, Lynette Howell, Larry Karaszewski
Monteur: Chris Lebenzon

Distribuţia

Amy Adams (Margaret Keane)
Christoph Waltz (Walter Keane)
Krysten Ritter (DeeAnn)
Terence Stamp (John Canaday)
Jason Schwartzman (Ruben)
Danny Huston (Dick Nolan)
Jon Polito (Enrico Banducci)

Premii, nominalizări, selecţii

Globurile de Aur (2015) – Cel mai bună actriţă – musical/comedie: Amy Adams
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bun actor – categoria film muzical şi de comedie, nominalizat: Christoph Waltz
Globurile de Aur (2015) – Cea mai bună muzică, nominalizat
Premiul BAFTA (2015) – Cea mai bună imagine, nominalizat
Premiul BAFTA (2015) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Amy Adams

Via WebCultura