Sunt oameni, în calea atingerii cărora
cuvintele se bulucesc, indiscrete
îmbrâncindu-se cu șolduri pietroase
cu moi buze sărutându-se
uluite șoptind
poezie?!
Sunt oameni, în calea atingerii cărora
se ascut săbii
istoria cufundă penița în călimara cu sânge
și geografia se ia la harță cu celelalte materii.
Sunt oameni, în calea atingerii cărora
notele cad de pe portativ
se rotesc în jurul pământului
își prind stele-n plete
și cântă muzica sferelor
Sunt oameni, în calea atingerii cărora
se-aruncă iubirile
să-și încerce norocul
sau nefericirea,
văd ele ce și cum.
Sunt oameni, în calea atingerii cărora
ne așezăm
așteptăm o minune
tu
și eu.
- foto tumblr.com
Citește și Timp
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.