Ne învârtim în jurul Soarelui, unii din motive vitale, iar alții poetice. Practic, înseamnă același lucru.
Plutind pe un braţ spiralat al Căii Lactee, printre alte miliarde de stele, unica noastră sursă de energie, practic inepuizabilă, el furnizează necontenit lumina şi căldura necesară biodiversității, influențează starea atmosferei, determină clima şi întreține viața.
Fără el, aerul nostru ar fi un ocean de azot lichid, iar apa un ghețar uriaș.
(Și) astăzi e ziua lui. La mulți ani, Soare!
Ziua Mondială a Soarelui este celebrată pe 21 iunie, ziua solstițiului de vară, care marchează începutul verii astronomice.
Cea mai frumoasă felicitare i-a scris-o un copil:
„Mult stimate astru auriu,
Sau, mai simplu, dragă soare,
M-am hotărât să-ți scriu
O scrisoare.
Nu c-aș ști să scriu cine știe ce –
De ortografie mă apucă frica
Și mama, când e suparată, zice
Că scriu mi-au ca pisica –
Dar am aflat
Că numai și numai de tine
Depinde cu adevărat
Vacanța și vara cât ține.
De-aceea m-am hotărât,
Stăpân al vacanțelor şcolărești,
Să te conving să o lungești
Cât de cât;
Să mai stai vreo două luni pe loc,
Să rămână vara neschimbată,
Iar, de-ți va fi greu, ca o răsplată,
Iarna poți să nu mai vii deloc.
(Oricum, iarna tu știi doar să strici,
Să ne moi ghețușul, să topești nămeții,
Când apari tu nu se poate nici
Să mă bat cu bulgări cu băieții!)
Sau și mai grozav ar fi – știi cum? –
Să țină vacanța-acum vreo zece ani …
Pentru școală, iarnă, frig, oricum
E destulă vreme când vom crește mari.
Sigur, tu poți să alegi oricare
Dintre căile de care eu îți scriu,
Doar să crească puțintel vacanța mare
Și să-nceapă școala mai tarziu.
Tare-aș vrea să știu ce-o să urmezi,
Dar cum sper că te-am convins un pic,
Îți aștept răspunsul și semnez
Eu și cu pisoiul Arpagic.”
Ana Blandiana – Scrisoare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.